UniApply, prima investiție a EGV în domeniul educației

EGV anunță finalizarea unei runde de investiții în UniApply (vreaulafacultate.ro), companie care construiește o platfomă ce facilitează managementul relației dintre facultăți și studenți, procesul de selectare a unei facultăți și aplicarea propriu-zisă. Compania are target global, cu atenție deosebită acordată studenților din China și India care aplică la facultăți din Europa de Vest.
Lidia Neagu - mar, 22 dec. 2020, 12:29
UniApply, prima investiție a EGV în domeniul educației

Pe piața românească, UniApply operează sub denumirea vreaulafacultate.ro și are ambiția de a deveni platforma de referință pentru admiterea noilor studenți în ciclul de învățământ universitar.

În cadrul rundei, alături de EGV au mai participat Simple Capital și angel investors. Echipa DLA Piper (Cristina Bucur și Ciprian Frandeș) a asigurat asistența juridică a tranzacției.

„Asistăm la o revoluție în învățământ, determinată în primul rând de pandemia COVID, dar și de evoluția naturală a lucrurilor”, a declarat Dan Călugareanu, partenerul Early Game care a inițiat tranzacția. „Credem că această revoluție va lăsa urme adânci și în învățământul românesc. În sensul acesta, vedem în UniApply și în platformele lansate de companie, vreaulafacultate.ro și uniapply.org, infrastructura tehnologică necesară pentru a continua digitalizarea educației. Ne îndreptăm către o lume în care accesul la educație nu ține cont de granițe, iar echipa UniApply face acest lucru mai ușor. Este o misiune generoasă, în care credem și pe care ne dorim să o sprijinim prin capital, conexiuni și resursele de care dispunem”.

„Vrem sa liberalizăm educația și să oferim o șansă corectă fiecărui student în a își găsi universitatea potrivită. Reducem rata de abandon ajutând studenții să înțeleagă care sunt opțiunile lor, dar mai ales prin faptul că lucrăm îndeaproape cu ei și folosim tehnologii moderne ca ML și RPA pentru a eficientiza toate procesele. Aplicația în sine este automatizată de platforma noastră, ce e important e să alegi bine universitatea, iar aici intervine magia UniApply. Au aplicat prin noi 13.000 de actuali studenți, oameni cărora le-am îndeplinit visele. De două luni a început drumul nostru internațional și vrem ca în 5 ani să avem peste un milion de studenți aplicanți. Viitorul e dat de educație, iar noi aducem educația mai aproape de oameni”, a declarat Andrei Nicolae, unul dintre fondatorii UniApply.

Early Game Ventures (EGV) este un fond de investiţii cu capital de risc (venture capital) finanțat cu prioritate prin Programul Operațional Competitivitate 2014-2020 şi cofinanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională.

Fondul European de Investiţii (FEI) este parte a Grupului Bǎncii Europene de Investiţii şi este principalul finanţator de risc pentru IMM din Europa, prin instrumente de capital de risc, garanţii şi microfinanţare. În România, FEI implementează instrumente financiare cofinanţate prin fonduri structurale şi de investiţii, precum JEREMIE 2007-2013, Iniţiativa pentru IMM, POR, POC, PNDR.

Programul Operațional Competitivitate 2014-2020 (POC) susține investițiile menite să răspundă nevoilor și provocărilor legate de nivelul redus al competitivității economice, în special în ceea ce privește (a) sprijinul insuficient pentru cercetare, dezvoltare și inovare și (b) infrastructura subdezvoltată privind Tehnologia Informaţiei şi a Comunicaţiilor. POC beneficiază de o alocare de 1,33 miliarde euro din Fondul European de Dezvoltare Regională.

Te-ar mai putea interesa și
SUA – Camera Reprezentanţilor din Congres aprobă permanentizarea orei de vară
SUA – Camera Reprezentanţilor din Congres aprobă permanentizarea orei de vară
Camera Reprezentanţilor din Congresul SUA a votat marţi, cu sprijin din partea ambelor partide, un proiect de lege pentru permanentizarea orei de vară, transmite Anadolu....
FOTO Froo lansează primul magazin pe roți din România. Ideea pe care Dinu Patriciu a încercat-o în urmă cu 16 ani revine
FOTO Froo lansează primul magazin pe roți din România. Ideea pe care Dinu Patriciu a încercat-o în urmă cu 16 ani revine
Polonezii de la Zabka au lansat primul food truck Froo din România, în timp ce a ajuns la o rețea de 230 de magazine pe ...
Scandal în România – Percheziţii la Casa de Pensii Bucureşti. Fals în acte pentru ca sute de persoane să iasă fraudulos la pensie
Scandal în România – Percheziţii la Casa de Pensii Bucureşti. Fals în acte pentru ca sute de persoane să iasă ...
Procurorii DIICOT efectuează miercuri percheziţii în biroul unui funcţionar de la Casa de Pensii Bucureşti, acuzat că ...
Anunț de la Lidl pentru toți românii. Magazinele dau vouchere de 25 de lei
Anunț de la Lidl pentru toți românii. Magazinele dau vouchere de 25 de lei
Timp de patru zile, clienții magazinelor Lidl care returnează ambalaje SGR pot primi vouchere cadou de maximum 25 de lei. ...