Noul Guvern vrea să acorde vouchere de vacanţă pentru pensionari şi să reanalizeze sistemul de acordare a voucherelor

Printre cele mai importante măsuri în turism prezentate în Planul de Guvernare de către Coaliţia formată din PNL, USR-PLUS şi UDMR se numără acordarea unui ajutor de stat operatorilor din domeniu, fără a fi menţionată suma, realizarea strategiei de marketing pentru următorii ani, dar şi acordarea de vocuhere de vacanţă pentru pensionari. 
Andrada Ghira - mie, 23 dec. 2020, 08:42
Noul Guvern vrea să acorde vouchere de vacanţă pentru pensionari şi să reanalizeze sistemul de acordare a voucherelor

Poate cel mai afectat sector de Pandemia COVID-19, domeniul turismului şi Horeca urmează să primească în 2021 ajutoare de stat, pentru a compensa pierderile înregistrate anul acesta, se arată în Planul de Guvernare, însă nu este specificată şi o sumă anume.

De asemenea, noul Guvern vrea să realizeze strategia de marketing și promovare turistică pentru perioada 2021-2025, să reînființeze rețeaua de birouri internaționale de turism și să redefinească atribuțiile acestora pentru o creștere a eficienței activității.

Guvernul îşi mai propune interconectarea printr-o platformă națională gestionată de autoritatea centrală în domeniul turismului a centrelor naționale de informare și promovare turistică, atât în mediul rural, cât și urban, dar şi realizarea unei strategii pentru extinderea învățământului dual, a formării profesionale în domeniul turismului, a centrelor de învățământ și a școlilor de meserii (administrator de pensiune turistică, recepționer, camerist, director de hotel, somelier, ghizi de turism, șef de recepție, director de agenție de turism etc). 

În ceea ce priveşte programul de acordare a tichetelor de vacanţă pentru angajaţii din sectorul public şi privat, acesta va fi prelungit, însă va fi reanalizat pentru a mări eficiența destinațiilor și serviciilor turistice cu scopul extinderii sezonului turistic.

Va fi actualizată suma acordată la nivelul salariului minim pe economie și redefinite facilitățile acordate sectorului privat. Alte tichete speciale vor fi acordate, destinate exclusiv consumului în unitățile de alimentație publică autorizate. 

Pensionarii vor primi vouchere de vacanță speciale, care să fie folosite exclusiv pentru tratamentele balneo-climaterice. Vouchere vor mai primi şi elevii. Astfel, voucherele educaționale care vor fi date către școli pentru a stimula activitățile extrașcolare cu ieșire din clasa de studiu și vizitarea diverselor atracții (muzee, arii naturale protejate, situri arheologice, participarea la spectacole etc.) sau/și participarea la activități organizate cu caracter sportiv (drumeție, cursuri de schi, cicloturism etc.) cu utilizarea unor servicii turistice inclusiv cazare. Voucherele educaționale sunt bonuri de valoare care se acordă elevilor prin intermediul școlilor, în regim de turism intern, pentru acoperirea unor cheltuieli ocazionate de efectuarea unor excursii sau vacanțe cu scop educațional.

Agenţiile de turism vor primi stimulente financiare pentru fiecare turist stăin pe care îl aduc şi care doarme mai mult de cinci nopţi la noi în ţară. 

Alte obiective:

  • Înființarea unei scheme de garantare în domeniul turismului, fără personalitate juridică, cu scopul de a proteja consumatorii care achiziționează pachete de servicii turistice de consecințele insolvenței;
  • Atragerea până în 2028 a minim 1 milion străini anual în calitate de clienți ai industriei de îngrijire autohtonă;
  • Program național de calificare și perfecționare pentru managerii de destinații și pentru celelalte categorii de profesii din sfera turismului;
  • Program de stimulente sau scheme de ajutor de stat pentru angajatori, în vederea menținerii personalului angajat în perioadele de extrasezon și pentru investiții în calificarea/perfecționarea/specializarea personalului;
  • Susținerea realizării unei infrastructuri la nivel național de piste pentru biciclete, cu o prioritate de conectare la rețeaua europeană EuroVelo de trasee de bicicletă.
Te-ar mai putea interesa și
Al doilea hidroagregat al hidrocentralei de la Paltinu a fost pus în funcțiune
Al doilea hidroagregat al hidrocentralei de la Paltinu a fost pus în funcțiune
Consiliul Judeţean (CJ) Prahova a anunţat repunerea în funcţiune a celui de-al doilea hidroagregat al hidrocentralei de la Paltinu, după finalizarea lucrărilor de decolmatare şi curăţare....
Ghetele de baschet „Grinch”, ale lui Kobe Bryant, scoase la licitaţie pentru minim 10 mil. USD
Ghetele de baschet „Grinch”, ale lui Kobe Bryant, scoase la licitaţie pentru minim 10 mil. USD
Legendarele ghete de baschet Nike Kobe 6 „Grinch”, purtate de Kobe Bryant în meciul de Crăciun din 2010 împotriva ...
ROMPAN: În perioada sărbătorilor, patiserii vor scoate pe piaţă peste şapte milioane de cozonaci. Majorările de preț cu 20% – 30% nu sunt justificate
ROMPAN: În perioada sărbătorilor, patiserii vor scoate pe piaţă peste şapte milioane de cozonaci. Majorările de preț ...
Patiserii vor scoate pe piaţă peste şapte milioane de cozonaci în perioada Sărbătorilor de Iarnă la preţuri cu 12% ...
Asociaţia Română a Cărnii: După un 2025 dificil, urmează un 2026 chiar mai complicat
Asociaţia Română a Cărnii: După un 2025 dificil, urmează un 2026 chiar mai complicat
Industria de procesare a cărnii din România s-a confruntat în 2025 cu una dintre cele mai dificile perioade din ultimii ...