Trei foşti directori ai Porsche au fost inculpaţi pentru fals

Fostul director Financiar al Porsche Holger Haerter şi alţi doi membri ai conducerii au fost inculpaţi marţi pentru furnizarea unor informaţii false unei bănci atunci când compania auto germană a refinanţat un împrumut de 10 miliarde de euro, relatează Bloomberg.
Economica.net - mar, 06 mart. 2012, 19:44
Trei foşti directori ai Porsche au fost inculpaţi pentru fals

Cei trei sunt acuzaţi că au subevaluat necesarul de lichidităţi al Porsche cu 1,4 miliarde de euro, în martie 2009, când producătorul auto era supraîndatorat în urma încercării eşuate de preluare a Volkswagen, potrivit procuraturii din Stuttgart.

Acest necesar de lichidităţi avea legătură cu opţiunile de achiziţie deţinute de Porsche pentru acţiuni VW.

Haerter va contesta acuzaţiile, a declarat într-un comunicat avocatul său, Anne Wehnert.

Investitorii susţin că Porsche i-a indus în eroare prin negarea, pe tot parcursul anului 2008, că ar intenţiona să preia VW.

Porsche a anunţat în octombrie 2008 că deţine majoritatea acţiunilor comune ale VW, provocând aprecierea cotaţiilor, în condiţiile în care investitorii speculativi s-au grăbit să îşi acopere poziţiile. Porsche a respins acuzaţiile.

Scandalul a dus la declanşarea unor numeroase litigii în Statele Unite, ceea ce provocat amânarea fuziunii Porsche cu VW.

Procuratura a avertizat că anchetele împotriva foştilor membri ai conducerii Porsche, inclusiv împotriva fostului director general Wendelin Wiedeking, nu vor fi finalizate înainte de jumătatea acestui an.

 

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile să evacueze aproximativ 20-25 de persoane din hotelurile şi unităţile de......
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii ...
Europa se pregătește să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani, situație ...
Ucraina – Cel puţin 27 de persoane au murit atac al Rusiei asupra unui depozit de muniţii
Ucraina – Cel puţin 27 de persoane au murit atac al Rusiei asupra unui depozit de muniţii
Cel puţin 27 de persoane au murit după ce o dronă rusă a lovit un depozit de muniţii în apropiere de Kiev vineri noaptea, ...
Cel mai mare acord petrolier din istoria mondială. Moment istoric, înţelegere între SUA şi Venezuela – Trump: Preţul benzinei va scădea considerabil pentru toţi americanii
Cel mai mare acord petrolier din istoria mondială. Moment istoric, înţelegere între SUA şi Venezuela – Trump: ...
Preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri încheierea unui acord în sectorul petrolier cu Venezuela, în virtutea ...