Dacia a înmatriculat circa 48.000 de mașini în România anul trecut. În exterior, Franța e țara cu cele mai mari vânzări

Dacia a înmatriculat în cursul anului 2020 un număr de 47.380 de vehicule pe piața din România. Compania a reușit să atenueze parțial impactul negativ al crizei pandemice și, ca rezultat, cota de piață a mărcii a urcat la finele anului 2020 la 32,4%, față de 30% la sfârșitul anului precedent.
Economica.net - mar, 12 ian. 2021, 07:52

Pentru al zecelea an consecutiv, podiumul celor mai vândute autoturisme din România a fost ocupat și în 2020 de trio-ul Logan, Duster, Sandero, fiecare dintre acestea înregistrând și o creștere a cotei lor în segmentul de piață respectiv.

Astfel, Logan a rămas cel mai popular model de pe piața autohtonă, cu 18.627 unități comercializate. Lansată în urmă cu doar un an, versiunea Stepway a reprezentat aproape un sfert din totalul înmatriculărilor Logan.

Duster a reușit performanța de a depăși volumele de înmatriculări din anul precedent (12.161 unități în 2020, față de 11.736 unități în 2019), consolidându-și poziția de lider autoritar al segmentului SUV din România.

În mod similar, Sandero (9.420 de unități înmatriculate) a înregistrat o creștere de peste 1% a cotei sale în segmentul B-Hatch. Peste 90% din vânzările modelului Sandero au fost reprezentate de versiunea Stepway.

Rezultatele înregistrate atât Logan cât și de Sandero (cu versiunea Stepway) sunt cu atât mai remarcabile, cu cât ambele se află la sfârșitul carierei. Ștafeta lor este preluată de la sfârșitul anului trecut de o nouă generație de modele care aduce progrese majore în materie de design, echipare și calitate percepută. Noile modele Logan și Sandero au fost recompensate recent cu titlul „Mașina Anului 2021 în România”.

Vânzările totale ale mărcii Dacia (România, plus piețele internaționale) au atins, anul trecut, 520.765 de unități. În Europa (statele UE + EFTA), Dacia a comercializat 385.674 de autoturisme.

Top 10 pieţe externe în 2020

 

Ţară

  Unităţi

1 

Franța

  98.370

2

Italia

56.848

3

Germania

52.310

4

Spania

49.771

5

Maroc

38.173

6

Turcia

30.800

7

Polonia

22.321

8

Belgia

19.000

9

Marea Britanie

18.917

10

Ungaria

11.611

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...