Daniel Cuevas este noul director general al Philip Morris România

Philip Morris International (PMI) l-a numit pe Daniel Cuevas în funcția de director general pentru România, începând din 15 ianuarie 2021. Daniel Cuevas preia mandatul de la Branislav Bibic, care a condus Philip Morris România în ultimii patru ani și a fost numit director general al Philip Morris Africa de Sud, informează compania prin intermediul unui comunicat transmis către Economica.net.
Economica.net - lun, 18 ian. 2021, 16:18
Daniel Cuevas este noul director general al Philip Morris România

Daniel Cuevas s-a alăturat echipei Philip Morris Spania în 2000. După ce a deținut roluri în Key Accounts, Vânzări și Marketing în Spania și Insulele Canare, a fost numit director general al Philip Morris din Insulele Canare în 2010. În 2014 a fost numit director de vânzări al Philip Morris Italia și, doi ani mai târziu, Director al Produselor cu Risc Redus. În această calitate, a revoluționat modelul de afaceri pentru IQOS în Italia și a transformat o creștere lentă într-una accelerată și durabilă, în urma căreia 1 milion de fumători italieni au trecut la IQOS.

Daniel Cuevas deține o diplomă în administrarea afacerilor și o diplomă în marketing de la Universitatea Pontifică Comillas din Madrid.

„Scopul meu va fi să accelerez procesul de creștere de care IQOS se bucură deja în România. Mă bazez pe succesele predecesorului meu și pe faptul că voi lucra cu o echipă puternică de oameni talentați. Inovația este principalul vehicul pentru asigurarea unui viitor mai bun pentru cei 5 milioane de fumători români adulți care altfel ar continua să fumeze. Vom continua să investim în inovație, în oameni și în fabrica noastră din Otopeni”, a declarat Daniel Cuevas, director general Philip Morris România.

Philip Morris România este afiliat al Philip Morris International, o companie care transformă industria tutunului pentru a crea un viitor fără fum. Viziunea companiei este de a înlocui țigările cu produse cu risc redus care – deși nu sunt lipsite de riscuri – sunt o alegere mult mai bună decât continuarea fumatului. IQOS, sistemul electronic de încălzire a tutunului dezvoltat de PMI, a fost lansat în România în octombrie 2015 și a crescut constant din 2017. PMI a făcut investiții semnificative în fabrica din Otopeni – depășind 500 de milioane de euro ­– pentru a dezvolta capacități de producție a produselor din tutun încălzit, investiții care au transformat-o într-una din fabricile de ultimă generație la nivel mondial.

Te-ar mai putea interesa și
UniCredit vrea să ajungă într-un an la 40 de unităţi cu birouri Prime, de la două cât are în prezent
UniCredit vrea să ajungă într-un an la 40 de unităţi cu birouri Prime, de la două cât are în prezent
UniCredit vrea să ajungă într-un an la 40 de unităţi cu birouri Prime, de la două în prezent, şi la 50.000 de clienţi din segmentul afluent, a declarat marţi, pentru Agerpres, Antoaneta......
Exporturile chineze către Germania au crescut semnificativ în iunie 2026, în timp ce importurile doar au urcat ușor
Exporturile chineze către Germania au crescut semnificativ în iunie 2026, în timp ce importurile doar au urcat ușor
Valoarea exporturilor Chinei către Germania a continuat să crească semnificativ în iunie, în timp ce importurile din ...
Întâlnirea de gradul zero din perspectiva ratingului României. Reprezentanții Ministerului Finanțelor s-au întâlnit cu oficiali ai Fitch și au discutat despre consolidare fiscală și estimări economice
Întâlnirea de gradul zero din perspectiva ratingului României. Reprezentanții Ministerului Finanțelor s-au întâlnit ...
Ministerul Finanțelor a anunțat că reprezentanții săi au participat astăzi, 14 iulie 2026, la discuțiile tehnice cu ...
UNSAR: 50 de familii au fost despăgubite în fiecare zi din anul 2025 pentru avariile instalațiilor interioare ale locuințelor. O conductă spartă a dus la achitarea celei mai mari plăți
UNSAR: 50 de familii au fost despăgubite în fiecare zi din anul 2025 pentru avariile instalațiilor interioare ale locuințelor. ...
Aproape 50 de familii au fost despăgubite în fiecare zi pentru daune provocate de spargerea conductelor sau de alte avarii ...