Producţia naţională de autoturisme a scăzut cu 10,67%, în 2020 – ACAROM

Producţia naţională de autoturisme a înregistrat, în 2020, un declin de 10,67%, faţă de anul precedent, până la 438.107 unităţi, conform datelor publicate de Asociaţia Constructorilor de Automobile din România (ACAROM).
Economica.net - vin, 22 ian. 2021, 07:37
Producţia naţională de autoturisme a scăzut cu 10,67%, în 2020 - ACAROM

Doar la nivelul lunii decembrie, au fost produse în România 33.408 de autoturisme, dintre care 18.804 de unităţi la uzina Dacia de la Mioveni şi 14.604 unităţi la fabrica Ford de la Craiova.

Raportat la întreg anul 2020, producţia de autoturisme a ajuns la 438.107 unităţi, în scădere cu 10,67% faţă de 2019, când s-au înregistrat 490.412 de unităţi.

Potrivit sursei citate, în funcţie de modelele auto, producţia de autoturisme are pe primul loc Dacia Duster – cu 183.286 de unităţi, urmat de Ford EcoSport & Puma (179.008 unităţi), Dacia Sandero (36.416), Dacia Logan (30.834) şi Dacia Logan MCV (8.663).

Pe de altă parte, datele publicate, în ianuarie, de Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Autoturisme (APIA) arată că vânzările de maşini noi în România au scăzut cu 22,6%, în 2020, faţă de anul precedent, deşi înmatriculările de autovehicule au înregistrat creşteri în ultimele patru luni ale anului, iar comercializarea de autoturisme ecologice s-a majorat cu 103,5%.

Pe piaţa naţională, topul pe mărci (autoturisme + autovehicule comerciale), la finalul anului 2020, era condus de Dacia, cu 42.356 de unităţi, urmată de Renault – cu 11.796 de unităţi, Volkswagen (10.957 unităţi), Skoda (10.288), Ford (9.910) şi Toyota (6.870).

Analiza de specialitate relevă faptul majoritatea achiziţiilor de autoturisme înregistrate anul trecut în România au fost realizate de persoanele juridice, care acoperă 55% din total, restul (45%) revenind persoanelor fizice.

Te-ar mai putea interesa și
Excepţia naşte monştri. Top venituri din drepturi de autor: de la 25 de milioane de lei, la peste 5 milioane de lei în 2025. NU s-a datorat CAS pentru majoritatea. CASS s-a plătit plafonat EXCLUSIV
Excepţia naşte monştri. Top venituri din drepturi de autor: de la 25 de milioane de lei, la peste 5 milioane de lei în ...
Cel mai mare venit net din drepturi de autor, încasat de o persoană fizică în 2025, e de 25 de milioane de lei pe an, adică, în medie, peste 2 milioane de lei net pe lună. Nu s-a datorat nici......
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a ...
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...