RAPPS: Măsuri de conservare a hotelului Triumf; s-a montat în interiorul podului o membrană impermeabilă

Regia Autonomă "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat" (RAAPPS) precizează că, după incendiul care a afectat Hotelul Triumf, Regia a luat măsuri de conservare, montând în interiorul podului o membrană impermeabilă care să preia funcţia acoperişului distrus în incendiu
Economica.net - D, 24 ian. 2021, 13:57
RAPPS: Măsuri de conservare a hotelului Triumf; s-a montat în interiorul podului o membrană impermeabilă

„Acoperişul şi o parte din podul imobilului Hotel Triumf, situat pe şoseaua Pavel Dimitrievici Kiseleff nr. 12, a fost afectat de incendiul izbucnit în data de 12 septembrie 2020. Imediat după stingerea incendiului şi după evaluarea pagubelor, în vederea limitării extinderii unor posibile daune cauzate de infiltraţiile de apă provocate de intemperii, RAPPS a luat măsuri de conservare, montând în interiorul podului o membrană impermeabilă care să preia funcţia acoperişului distrus în incendiu”, informează un comunicat al RAAPPS transmis, duminică, Agerpres. 

Potrivit sursei citate, conform legislaţiei în vigoare, proprietarul unui monument istoric (indiferent dacă este statul, prin reprezentanţii săi sau un proprietar privat) are obligaţia de a întreţine monumentul istoric, de a nu face intervenţii fără un aviz prealabil, de a asigura paza, conservarea, consolidarea, restaurarea şi punerea în valoare, prin mijloace adecvate.

„Menţionăm faptul că intervenţiile propuse fac parte din categoria lucrărilor de conservare/reabilitare/restaurare, păstrează aspectul arhitectural originar al monumentului şi nu modifică indicatorii urbanistici existenţi, caracteristici zonei protejate”, se arată în comunicat.

Potrivit autorizaţiei de construcţie, pe 20 ianuarie, RAAPPS, prin Sucursala pentru Reprezentare şi Protocol Triumf (SRP Triumf), lucrează la întocmirea documentaţiei necesare atribuirii contractului de execuţie, urmând în cursul săptămânii 25 – 29.01.2021 să publice, pe platforma Sistemului Electronic de Achiziţii Publice (SEAP/SIAP), documentaţia necesară atribuirii contractului menţionat.

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, scrie pe Facebook că întreaga conducere RAAPPS trebuie „zburată urgent din funcţie”, după ce au lăsat să se degradeze Hotelul Triumf şi prezintă mai multe imagini cu imobilul.

„Aşa arată Hotelul Triumf din inima Bucureştiului, pe şoseaua Kiseleff. Clădirea este monument istoric şi în luna septembrie a anului trecut a avut un incendiu la acoperiş. De atunci şi până acum este lăsat să se degradeze. Între timp, au trecut destule ploi şi zăpezi. Clădirea aparţine de RAAPPS iar conducerea nici măcar nu a avut interesul să acopere cu o folie zona incendiată din acoperiş. Pentru asemenea incompetenţă şi distrugere cu premeditare a unui monument istoric sunt de părere că toată conducerea RAAPPS trebuie zburată urgent din funcţie şi să răspundă în faţa legii. Voi discuta cu reprezentanţii din Ministerul Culturii pentru a stabili cum poate Primăria Sectorului 1 să contribuie urgent la remedierea situaţiei”, a susţinut Clotilde Armand.

Te-ar mai putea interesa și
Alexandru Angelo, analist: Faptul că ne-am aflat în proximitatea conflictului din Ucraina ne-a ajutat
Alexandru Angelo, analist: Faptul că ne-am aflat în proximitatea conflictului din Ucraina ne-a ajutat
„Avem o mișcare structurală pe piețele emergente, iar România este lider între ele. Dacă facem o comparație între America Latină sau Africa de Sud și România, bursa din România a......
FNGCIMM a semnat primele 16 protocoale de colaborare cu brokeri de credite
FNGCIMM a semnat primele 16 protocoale de colaborare cu brokeri de credite
Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM) a semnat primele 16 protocoale ...
Iranul atacă o navă container în apropiere de Strâmtoarea Ormuz – agenţie maritimă
Iranul atacă o navă container în apropiere de Strâmtoarea Ormuz – agenţie maritimă
O barcă rapidă înarmată, aparţinând Corpului Gărzilor Revoluţionare Iraniene (IRGC), a deschis focul asupra unei ...
Record de migranţi – Câţi locuiesc în România, care este totalul din UE şi care sunt destinațiile preferate. Ţările cu cea mai mare pondere de imigranţi şi refugiaţi
Record de migranţi – Câţi locuiesc în România, care este totalul din UE şi care sunt destinațiile preferate. ...
Numărul imigranţilor care locuiesc în Uniunea Europeană a ajuns la un nivel record de 64,2 milioane în 2025, cu aproximativ ...