Fitch: Creşterea cheltuielilor publice în România riscă scăderea încrederii pieţelor

Majorarea cheltuielilor publice în România ar avea ca efect nu doar creşterea deficitului bugetar, ci şi amplificarea riscului unor efecte adverse indirecte, prin scăderea încrederii pieţelor, potrivit Fitch Ratings.
Economica.net - J, 08 mart. 2012, 15:10
Fitch: Creşterea cheltuielilor publice în România riscă scăderea încrederii pieţelor

Agenţia reiterează că scenariul de bază luat în calcul este că România va respecta ţintele incluse în programul cu FMI şi Uniunea Europeană. Până în prezent, România a respectat programul extern, iar Fitch va continua să ia în considerare performanţele fiscale şi economice, în evaluarea ratingului de ţară.

Un derapaj de la ţintele fiscale, în special dacă este provocat de măsuri permanente care amplifică riscul unei îndepărtări de la obiectivele pe termen mediu, ar fi o evoluţie negativă, a declarat pentru MEDIAFAX analistul Fitch Gergely Kiss.

„În opinia Fitch, majorarea neaşteptată a cheltuielilor publice nu ar creşte doar deficitul bugetar, ci ar amplifica şi riscul unor efecte adverse indirecte, prin scăderea încrederii pieţelor”, a arătat Kiss.

Primele de risc mai mari ar creşte costurile finanţării, atât pentru sectorul public cât şi pentru cel privat, iar acest canal indirect este în special relevant având în vedere tensiunile financiare ridicate din Europa.

„În plus, o majorare a salariilor nominale care ar depăşi creşterea productivităţii va conduce în ultimă instanţă la inflaţie, punând în pericol succesul trendului dezinflaţionist observat în ultimele trimestre, se arată în comentariul Fitch.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, în Parlament, că puterea are datoria de a găsi soluţii ca în jurul datei de 1 iunie să fie „reîntregite” salariile bugetarilor.

„Este adevărat, la începutul anului 2011, parte din sumele tăiate din salariile bugetarilor au fost restituite. Cred că este o datorie a mea şi a dumneavoastră să gândim şi să găsim soluţii pentru ca, undeva în jurul datei de 1 iunie, să reîntregim salariile bugetarilor (…) Din acest punct de vedere veţi avea tot suportul meu, dar suportul meu nu este suficient dacă talentul dumneavoastră şi al Guvernului nu va fi pe măsura momentului şi pe măsura nevoii de a restabili veniturile bugetarilor”, a spus preşedintele.

El a arătat că operaţiunea trebui făcută în condiţiile în care în luna ianuarie a fost colectat la buget un excedent faţă de veniturile planificate, însă în februarie a fost un minus de două ori mai mare decât excedentul din luna precedentă. Potrivit preşedintelui, şi în martie este posibil un minus în colectarea veniturilor la buget, dar acesta se datorează conjuctural situaţiei meteorologice din luna februarie.

Totodată, el s-a declarat convins că majoritatea parlamentară, împreună cu Guvernul, premierul, ministrul de finanţe, poate şi opoziţia, vor putea găsi resurse în buget pentru acest obiectiv.

După reducerea salariilor cu 25% în iulie 2010, bugetarii au primit anul trecut o majorare salarială cu 15%, iar pentru refacerea completă a veniturilor iniţiale ar urma să mai beneficieze de o creştere cu circa 16%.

Te-ar mai putea interesa și
Un nou război după excaladarea conflictului dintre Pakistan şi Afganistan? Islamabadul declară „război deschis” talibanilor de la Kabul, după atacuri reciproce
Un nou război după excaladarea conflictului dintre Pakistan şi Afganistan? Islamabadul declară „război deschis” ...
Guvernul pakistanez a declarat vineri "război deschis" autorităţilor talibane după o ofensivă afgană lansată în ajun la frontieră, care a determinat Islamabadul să bombardeze capitala......
Oficial. Veste mare de la Ministerul Finanțelor. Avem excedent bugetar prima dată după 7 ani
Oficial. Veste mare de la Ministerul Finanțelor. Avem excedent bugetar prima dată după 7 ani
România a încheiat prima lună a acestui an cu excedent bugetar. Este pentru prima dată în ultimii 7 ani când se întâmpla ...
SURPRIZĂ One United Properties se pregăteşte să construiască blocuri în noi orașe după rezultate în creștere pentru 2025
SURPRIZĂ One United Properties se pregăteşte să construiască blocuri în noi orașe după rezultate în creștere pentru 2025
One United Properties a încheiat 2025 cu o cifră de afaceri consolidată de 1,4 miliarde de lei, similară cu cea din 2024 ...
Romgaz – Profit net consolidat de 3,35 miliarde de lei, în 2025, creştere de 4,4% faţă de anul precedent
Romgaz – Profit net consolidat de 3,35 miliarde de lei, în 2025, creştere de 4,4% faţă de anul precedent
SNGN Romgaz SA a înregistrat anul trecut un profit net consolidat de 3,35 miliarde lei, în creştere cu 4,4% faţă de ...