UE a comandat vaccinurile cu trei luni mai târziu decât Marea Britanie, spune şeful AstraZeneca

Directorul executiv al gigantului farmaceutic AstraZeneca, Pascal Soriot, a făcut apel la publicul european să dea dovadă de înţelegere în privinţa întârzierilor în livrările plănuite de vaccinuri anti-COVID-19, subliniind însă că firma nu este obligată juridic de un anumit calendar, transmite miercuri dpa.
Economica.net - mie, 27 ian. 2021, 10:06
UE a comandat vaccinurile cu trei luni mai târziu decât Marea Britanie, spune şeful AstraZeneca

‘Nu este un angajament pe care îl avem cu Europa’, a declarat Soriot pentru cotidianul italian La Reppublica. Din punct de vedere contractual, ‘noi am spus că vom face toate eforturile posibile’, a adăugat el.

Uniunea Europeană a semnat contractul cu compania britanico-suedeză cu trei luni mai târziu decât Marea Britanie, dar se aştepta ca livrările să aibă loc cam în acelaşi timp, a mai spus Soriot în interviul publicat marţi seară.

Comisia Europeană, care a semnat un contract în august pentru până la 400 milioane de doze de vaccin dezvoltat de AstraZeneca în colaborare cu Universitatea Oxford, este furioasă pe producător după anunţul de săptămâna trecută.

Comisia a spus că aştepta 80 milioane de doze până la finalul lui martie, însă acum anticipează ca va primi doar 31 milioane.

Pentru UE, ‘ţinta este să livrăm 17 milioane de doze până în februarie’, a spus Pascal Soriot în interviu, subliniind că vaccinul este produs fără profit.

Oficiali UE vor avea miercuri o a treia reuniune de criză cu reprezentanţi ai statelor membre şi ai companiei.

Potrivit unui oficial european citat de Reuters, UE solicită ca AstraZeneca să facă public contractul, după ce şeful companiei a dezvăluit clauze confidenţiale.

Conform acestuia, clauza de cele mai bune eforturi este un standard în contractele cu fabricanţii de produse care sunt în dezvoltare.

Întârzierile sunt cauzate de probleme legate de extinderea producţiei de vaccinuri la o fabrică din UE, potrivit lui Soriot, o explicaţie care nu i-a mulţumit până acum pe oficialii europeni.

‘Am avut probleme de început ca acestea şi în lanţul de aprovizionare în Marea Britanie. Cât priveşte Europa, suntem în întârziere cu trei luni în rezolvarea lor’, a mai spus directorul executiv al AstraZeneca.

Te-ar mai putea interesa și
China se pregătește pentru era post-Putin. Beijingul caută să „subjuge” Rusia după prăbușirea regimului Putin (WSJ)
China se pregătește pentru era post-Putin. Beijingul caută să „subjuge” Rusia după prăbușirea regimului ...
Sub conducerea lui Vladimir Putin, care a rupt legăturile cu Occidentul, Rusia s-a transformat pe deplin într-un partener secundar al Chinei, care, chiar dacă o face cu prudență și în secret,......
Legislaţia privind criptomonedele este neclară şi poate genera litigii fiscale – avocat
Legislaţia privind criptomonedele este neclară şi poate genera litigii fiscale – avocat
Lipsa unor reguli contabile şi fiscale clare pentru societăţile care operează cu criptoactive poate genera litigii între ...
Canada vrea un acord comercial cu Mercosur până la sfârşitul anului
Canada vrea un acord comercial cu Mercosur până la sfârşitul anului
Canada încearcă să încheie un acord comercial cu Mercosur înainte de sfârşitul anului, cu scopul de a găsi alţi ...
SUA loveşte Iranul pentru a patra zi consecutiv, Teheranul a ripostat cu atacuri cu drone în Kuweit şi Bahrein. Trump ameninţă cu distrugerea centralelor electrice
SUA loveşte Iranul pentru a patra zi consecutiv, Teheranul a ripostat cu atacuri cu drone în Kuweit şi Bahrein. Trump ...
Armata americană, care se pregăteşte să reia blocada porturilor iraniene, a anunţat marţi că a lansat o nouă serie ...