Bulgartransgaz a primit acordul din partea autorității de concurență pentru intrarea în proiectul de gaze naturale lichefiate din Alexandroupolis

Bulgartransgaz, operatorul rețelei naționale de transport de gaze naturale din Bulgaria, a anunțat prin intermediul unui comunicat că a primit aprobarea din partea Comisiei Bulgare pentru Protejarea Mediului Concurențial pentru a participa cu un pachet de 20% în capitalul companiei elene Gastrade, cea care dezvoltă terminalul de gaze naturale lichefiate (GNL) de la Alexandroupolis.
Economica.net - J, 28 ian. 2021, 14:43
Bulgartransgaz a primit acordul din partea autorității de concurență pentru intrarea în proiectul de gaze naturale lichefiate din Alexandroupolis

Implicarea Bulgartransgaz în acest proiect a fost susținută de premierul Greciei, Kyriakos Mitsotakis, și de premierul Bulgariei, Boyko Borisov. Cei dou au participat în august 2020 la ceremonia prilejuită de semnarea contractului de asociere dintre Gastrade și Bulgartransgaz.

Terminalul de gaze naturale lichefiate de la Alexandroupolis este unul dintre cele mai importante proiecte energetice din ultimii ani, cu importanță deosebită pentru Grecia, Bulgaria și sud-estul Europei, materializarea să contribuind la diversificarea surselor de energie și a rutelor de transport din zona. Se îmbunătățeste astfel gradul de securitate energetică și competiția regională și sprijinind crearea unui hub regional de gaze naturale.

Proiectul este amplasat strategic la intersecția dintre coridorul vertical și cel sudic de gaze oferind acces la gaze naturale lichefiate piețelor din Grecia, Bulgaria, Serbia, România, Macedonia de Nord și mai departe către Moldova și Ucraina.

Mai mult, terminalul completează dezvoltarea interconectorului de gaze dintre Grecia și Bulgaria (IGB), a cărui viabilitate o sprijină, funcționând, în egală măsură, în armonie cu infrastructura energetică din regiune, precum și cu cea nouă, strategică, cum e cazul conductei trans-adriatice TAP, a interconectorului dintre Bulgaria și Serbia și a proiectelor de extindere a capacităților de depozitare subterane din sud-estul Europei.

Proiectul se bucură de sprijinul pe termen lung oferit de Guvernele Greciei și Bulgariei, dar și de Uniunea Europeană, fiind inclus în lista de Proiecte Europene de Interes Comun (PCI – conform Regulamentului nr. 347/2013 al Parlamentului European și al Consiliului European) încă din 2013.

Participarea Bulgartransgaz, companie deținută de statul bulgar, în Gastrade este o dovadă puternică a profilului regional al proiectului, fiind un catalizator pentru integrarea piețelor de gaz din sud-estul Europei și asigurând lichiditate în materie de energie și pluralism la nivelul regiunii.

Terminalul cuprinde o unitate plutitoare offshore pentru stocare și re-gazeificare (FSRU) cu o capacitate de stocare gaz natural lichefiat de 170.000 de metri cubi și o capacitate de furnizare de peste 5,5 miliarde de metri cubi (bcm) pe an. Unitatea plutitoare va fi amplasată la 17,6 kilometri sud-est de portul Alexandroupolis și va fi conectată la sistemul național elen de furnizare a gazelor naturale prin intermediul unei conducte de 28 de kilometri.

Proiectul va deveni operațional din anul 2023.

 

Te-ar mai putea interesa și
PREMIERĂ Statul nu mai este fără concurență la FIDELIS și Tezaur. Metoda prin care iei de la bancă dobânzi cât cele de la  titluri – Calcule concrete
PREMIERĂ Statul nu mai este fără concurență la FIDELIS și Tezaur. Metoda prin care iei de la bancă dobânzi cât cele ...
Statul nu mai este fără concurență în lupta pentru banii românilor care vor să economisească printr-o metodă sigură, cu venit fix. Mai exact, randamentele oferite la achiziția de titluri......
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri de hypermarketuri. Studiu de caz Kaufland
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri ...
Produsele coreene de înfrumusețase au devenit vârful de lance al categoriei în marile lanțuri de hypermarketuri. Unele ...
Excepţia naşte monştri. Top venituri din drepturi de autor: de la 25 de milioane de lei, la peste 5 milioane de lei în 2025. NU s-a datorat CAS pentru majoritatea. CASS s-a plătit plafonat EXCLUSIV
Excepţia naşte monştri. Top venituri din drepturi de autor: de la 25 de milioane de lei, la peste 5 milioane de lei în ...
Cel mai mare venit net din drepturi de autor, încasat de o persoană fizică în 2025, e de 25 de milioane de lei pe an, ...
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a ...