Retailerul de bricolaj Brico Depot intră pe piaţa comerţului online. Consumatorii pot accesa inclusiv serviciul de livrare la domiciliu

Retailerul britanic de bricolaj Kingfisher, operatorul brandului Brico Dépôt pe plan local, își pune în practică strategia post Covid-19 și în România. După ce și-a setat ca una dintre priorități accelerarea procesului de digitalizare, în contextul în care vânzările online ale grupului au crescut în unele luni cu peste 200%, compania intră complet pe piața comerțului online și pe plan local. De luna aceasta, clienții români își pot comanda și plăti produsele direct de pe pe site-ul companiei, alegând livrarea la domiciliu.
Economica.net - J, 04 feb. 2021, 12:54
Retailerul de bricolaj Brico Depot intră pe piaţa comerţului online. Consumatorii pot accesa inclusiv serviciul de livrare la domiciliu

Începând de luna aceasta, Brico Dépôt România, compania de bricolaj, parte a grupului britanic Kingfisher,  ansează serviciul Click & Delivery pentru comenzi online, cu livrare la domiciliu, potrivit unui comunicat al companiei.

Lansarea acestei noi funcționalități vine în completarea altor servicii dezvoltate în ultima perioadă de retailer a cărui prioritate este, printre altele, să accelereze procesul de digitalizare, ca răspuns la schimbările în preferințele de consum, urmare a pandemiei.  De exemplu, prin serviciul Click & Collect, Brico Dépôt oferă clienților posibilitatea de a comanda online, având opțiunea de a le ridica din magazinul dorit, în maximum 4 ore de la plasarea comenzii.

Acum, după lansarea noului serviciu, clienții pot comanda și plăti produsele direct pe site-ul companiei, alegând livrarea la domiciliu. Practic, după plasarea comenzii online, aceștia au la dispoziție două modalități de plată pentru a achita produsele: prin intermediul cardului bancar (debit sau credit, integral sau în rate cu 0% dobândă, emis de băncile partenere), respectiv prin transfer bancar sau ordin de plată.

De asemenea, retailerul a extins și perioada de retur a produselor achiziționate la 365 de zile pentru cei care au card de fidelitate, respectiv 90 de zile pentru cei fără card. 

În ton cu strategia grupului

“În această perioadă, în care digitalul câștigă tot mai mult teren, ne-am adaptat și am căutat cele mai potrivite soluții pentru a rămâne cât mai aproape de clienții noștri. Toate aceste noi facilități, inclusiv cea pe care o lansăm astăzi, au fost dezvoltate de echipa noastră într-un ritm foarte rapid, pentru a răspunde în mod eficient noilor obiceiuri de consum și nevoi ale clienților. Serviciul Click & Delivery reprezintă, astfel, o etapă firească în consolidarea strategiei noastre digitale și în dezvoltarea noastră ca business”, a menționat Adela Smeu, CEO, Brico Dépôt România.

Potrivit unor raportări financiare ale Kingfisher, în anul 19/20, vânzările online au reprezentat 8% din vânzările Grupului (față de 6% anul anterior), mai mult decât dublul nivelului din 2015-2016. Serviciul Click & Collect era cel mai mare și cel mai rapid canal de dezvoltare la nivel de grup, în creștere cu 24% în anul financiar 19/20 și reprezentând 62% din vânzările de comerț electronic (47% fără Screwfix). Cu excepția Screwfix (unde 33% din vânzări au fost generate de online), ponderea vânzărilor online în cazul celorlalte branduri a fost în medie de 3% în anul financiar 2019/2020.

Brico Depôt România, parte din grupul Kingfisher, a intrat pe piața din România în 2013, după achiziția lanțului de magazine Bricostore. În urma achiziției Praktiker din 2017, Brico Depôt devine al doilea jucator de pe piața DIY din România, cu 35 de magazine și 2500 de angajați.

Kingfisher este o companie internațională de îmbunătățire a locuințelor, cu aproximativ 1.380 de magazine, susținută de o echipă de 79.000 de colegi. Compania operează în opt țări din Europa, sub marcile: B&Q, Castorama, Brico Dépôt, Screwfix, TradePoint și Koçtaș. 

Te-ar mai putea interesa și
O nouă furtună în Bucureşti, miercuri – Cod portocaliu, anunțul autorităţilor
O nouă furtună în Bucureşti, miercuri – Cod portocaliu, anunțul autorităţilor
Capitala şi judeţul Ilfov se vor afla de miercuri, ora 15:00, până joi, ora 6:00, sub o nouă avertizare meteo cod portocaliu, fiind anunţate vijelii puternice, averse torenţiale şi grindină....
O nouă emisiune Fidelis începe peste două zile: Dobânda oferită ajunge la 7,55% la titlurile în lei și 6,20% la cele în euro
O nouă emisiune Fidelis începe peste două zile: Dobânda oferită ajunge la 7,55% la titlurile în lei și 6,20% la cele ...
A șaptea emisiune de titluri de stat pentru populație Fidelis, care se va desfășura în perioada 03-10 iulie 2026, vine ...
România, în clubul bogaţilor – Aderarea la OCDE poate aduce ţării noastre 3,5 miliarde de euro anual dacă Guvernul implementează reforme – BNS
România, în clubul bogaţilor – Aderarea la OCDE poate aduce ţării noastre 3,5 miliarde de euro anual dacă Guvernul ...
Aderarea la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) poate aduce României 3,5 miliarde de euro anual ...
Anunț de la Kaufland pentru toți clienții
Anunț de la Kaufland pentru toți clienții
Retailerul Kaufland România continuă campania prin care reduce prețurile la peste 500 de articole, în perioada 1 iulie ...