Executiv: Reluarea consumului e necesară pentru creşterea economică, iar majorarea salariilor ajută

Reluarea consumului populaţiei este necesară pentru continuarea creşterii economice în acest an iar majorarea salariilor în sectorul public va avea efect pozitiv direct asupra consumului, a subliniat vineri purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, în urma unei întrevederi a premierului Mihai-Răzvan Ungureanu cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.
Economica.net - vin, 09 mart. 2012, 13:33
Executiv: Reluarea consumului e necesară pentru creşterea economică, iar majorarea salariilor ajută

Suciu a arătat că discuţia dintre cei doi a avut rolul de a corela politicile BNR şi ale Guvernului. „Devine tot mai clar că pentru continuarea creşterii economice este nevoie de reluarea consumului”, a afirmat Suciu.

El a precizat că majorarea salariilor va avea efect direct în sensul creşterii consumului, însă o eventuală măsură de „reducere a contribuţiilor la asigurările sociale va avea un efect ulterior”.

Primul ministru Mihai-Răzvan Ungureanu a avut vineri la Palatul Victoria o întrevedere cu guvernatorul BNR Mugur Isărescu. Şeful BNR a stat la guvern aproximativ două ore, iar înainte de plecarea sa din Palatul Victoria veniseră şi miniştrii Finanţelor, Bogdan Drăgoi şi Justiţiei, Cătălin Predoiu. Cei doi miniştri au rămas în continuare la Palatul Victoria după plecarea guvernatorului BNR.

Citeşte şi Guvernul, pregătit să mărească salariile cu 16% şi să taie CAS cu 5 puncte, în iulie

Te-ar mai putea interesa și
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american în România, mai multe proiecte comune de producție și tehnologie
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american ...
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut o întâlnire cu delegația Congresului SUA condusă de congresmanul Mike Rogers, președintele Comisiei pentru Apărare a Camerei......
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor – Cum va arăta zona (FOTO)
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul ...
Primăria Municipiului Bucureşti anunţă o licitaţie de aproape 64 de milioane de lei fără TVA pentru lucrări de amenajare ...
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Debitul Dunării la intrarea în ţară va atinge în următoarele zile 1.600 mc/s, apoi va fi în scădere până la valoarea ...
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile ...