A3 Ploieşti-Comarnic-Braşov – Drulă: Contractul cu firma de proiectare va fi semnat zilele următoare

Licitaţia pentru proiectarea autostrăzii A3 Ploieşti-Comarnic-Braşov s-a încheiat miercuri, iar în zilele următoare, după finalizarea formalităţilor, va fi semnat contractul cu firma de proiectare, a anunţat, pe Facebook, ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, scrie Agerpres.
Economica.net - mie, 10 feb. 2021, 09:04
A3 Ploieşti-Comarnic-Braşov - Drulă: Contractul cu firma de proiectare va fi semnat zilele următoare

„Ne aşteptăm – şi am pus asta foarte clar în vedere proiectantului – ca din acest contract să obţinem: o documentaţie tehnică de calitate, cu studii de teren (geologice, topografice, hidrologice, etc) făcute temeinic; soluţii tehnice moderne, demne de anul 2021, cu tuneluri la Buşteni şi la Sinaia, nu cu traseu „la zi”, prin mijlocul staţiunilor; livrarea documentaţiei pe sectoarele critice pe un calendar accelerat. Ploieşti-Braşov este o autostradă cu mult întârziată, iar lipsa ei duce la aglomeraţia infernală de pe Valea Prahovei”, a subliniat ministrul.

Acesta a menţionat că, până se va putea circula pe A3 între Ploieşti şi Braşov, există o serie de soluţii care ar urma să fie implementate cu autorităţile locale, pentru fluidizarea traficului: construirea unor pasarele pietonale acoperite, cu lifturi sau scări rulante şi modernizarea celor existente, sensuri giratorii şi pasaje la Sinaia, Buşteni, Azuga, Predeal, o parcare nouă la Buşteni, în centru, astfel încât benzile de circulaţie să nu mai fie blocate de maşini care staţionează.

Te-ar mai putea interesa și
Noul Guvern – Mesaj de la premierul desemnat, Luca Niculescu, pentru politicieni
Noul Guvern – Mesaj de la premierul desemnat, Luca Niculescu, pentru politicieni
Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat luni că România are nevoie urgentă de un guvern cu puteri depline, nu pentru ocuparea unor funcţii, ci având în vedere existenţa unor probleme......
Export-import România. Cu cât a crescut deficitul comercial al României în primele opt luni – date INS
Export-import România. Cu cât a crescut deficitul comercial al României în primele opt luni – date INS
Deficitul balanţei comerciale (FOB/CIF) în perioada 1 ianuarie -31 august 2026 a fost de 22,444 miliarde euro, mai mare ...
Ce face Nuclearelectrica pentru a reduce impactul scăderii debitului Dunării asupra centralei de la Cernavodă. Explicațiile șefului companiei
Ce face Nuclearelectrica pentru a reduce impactul scăderii debitului Dunării asupra centralei de la Cernavodă. Explicațiile ...
Unitățile 1 și 2 ale CNE Cernavodă rămân oprite în perioada următoare, iar conducerea Nuclearelectrica spune că ...
VIDEO „Drumul Morții”: Au fost finalizate lucrările la giratoriul de pe DN2 de la Spătaru, Buzău
VIDEO „Drumul Morții”: Au fost finalizate lucrările la giratoriul de pe DN2 de la Spătaru, Buzău
Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Buzău anunță luni finalizarea lucrărilor de amenajare a sensului giratoriu ...