Ce spune Deutsche Bank despre majorarea salariilor din sectorul public

Majorarea salariilor din sectorul public fără creşterea veniturilor bugetare ar putea pune în pericol programul României cu UE şi FMI, o astfel de măsură fiind principalul risc la care este expusă economia României, potrivit Deutsche Bank.
Economica.net - vin, 09 mart. 2012, 17:30
Ce spune Deutsche Bank despre majorarea salariilor din sectorul public

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, în Parlament, că puterea are datoria de a găsi soluţii ca în jurul datei de 1 iunie să fie „reîntregite” salariile bugetarilor.

După reducerea salariilor cu 25% în iulie 2010, bugetarii au primit anul trecut o majorare salarială cu 15%, iar pentru refacerea completă a veniturilor iniţiale ar urma să mai beneficieze de o creştere cu circa 16%.

Ministrul Finanţelor, Bogdan Drăgoi, a declarat vineri că guvernul urmăreşte majorarea veniturilor populaţiei, dar în limitele care permit finanţarea acestei măsuri în anii viitori şi menţinând ţinta de deficit pentru acest an, de 1,9% din PIB, astfel că orice surplus va depinde de creşterea economică.

„Orice majorare de salarii care nu este însoţită de creşterea veniturilor bugetare poate pune în pericol programul cu UE şi FMI şi să inverseze unele dintre realizările impresionante în politica fiscală din ultimii doi ani”, se arată într-un raport lunar al Deutsche Bank privind perspectivele pieţelor emergente.

Banca germană a revizuit în scădere estimarea referitoare la creşterea economiei României în acest an, de la 1,9% la 1,7%, în urma avansului peste aşteptări al PIB în 2011, de 2,5%, susţinut de agricultură şi exporturi, care a mărit baza de comparaţie.

Deutsche Bank notează însă că avansul economic peste aşteptări înregistrat anul trecut, al 11-lea din Europa, va permite ca revenirea PIB la nivelul anterior crizei să aibă loc mai devreme decât anticipa banca.

„În pofida unui început de an agitat, cu proteste violente şi demisia premierului, economia României pare să fie în stare relativ bună. Noul guvern a fost instalat în decurs de o săptămână, FMI, Comisia Europeană şi Banca Mondială au făcut în februarie o evaluare pozitivă a programului economic, iar ţara a efectuat cu succes o emisiune de obligaţiuni pe piaţa americană”, potrivit raportului.

Riscurile legate de derapajele fiscale se menţin din cauza alegerilor generale din noiembrie, dar par să fie relativ sub control, având în vedere istoricul guvernului în respectarea programului cu UE şi FMI şi a faptului că opoziţia nu a prezentat o platformă politică alternativă, consideră Deutsche Bank.

FMI şi Comisia Europeană estimează pentru acest an un avans economic de 1,5-2%, în timp ce bugetul este construit pe o creştere economică de 1,8-2,3%.

În privinţa politicii monetare, Deutsche Bank se aşteaptă ca Banca Naţională a României (BNR) să reducă dobânda cheie de două ori în acest an, în loc de o singură dată aşa cum anticipa anterior, cu câte 0,25 puncte procentuale.

Reducerile ar urma să aibă loc în lunile martie şi mai, iar dobânda de politică monetară ar ajunge la nivelul de 5%.

Măsurile aunt justificate, potrivit băncii germane, de incetinirea inflaţiei şi a creşterii economice.

Dobânda mai mică şi accelerarea inflaţiei mai târziu în acest an, de la minimul record de sub 3% atins recent, vor duce la scăderea dobânzilor reale şi la relaxarea condiţiilor pe piaţa monetară, astfel că leul s-ar putea aprecia spre 4,10 unităţi pentru un euro, estimează Deutsche Bank.

Te-ar mai putea interesa și
Ambasadoarea Germaniei în România: Războiul împotriva Ucrainei ne-a arătat nevoia de a ne îmbunătăţi capacităţile de securitate şi de apărare
Ambasadoarea Germaniei în România: Războiul împotriva Ucrainei ne-a arătat nevoia de a ne îmbunătăţi capacităţile ...
Războiul de agresiune pe care Rusia îl poartă în continuare împotriva Ucrainei, împreună cu atacurile hibride continue împotriva democraţiei noastre occidentale, reprezintă o ameninţare......
Flavia Boghiu – numită în funcţia de secretar de stat la Ministerul Mediului
Flavia Boghiu – numită în funcţia de secretar de stat la Ministerul Mediului
Flavia-Ramona Boghiu a fost numită vineri în funcţia de secretar de stat la Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, ...
Variola ovină și caprină ajunge și în Galați. Sunt afectate peste 860 de animale
Variola ovină și caprină ajunge și în Galați. Sunt afectate peste 860 de animale
În timp ce în Tulcea s-au mobilizat peste 100 de medici veterinari care monitorizează patru focare, Organizația Mondială ...
Motorina se ieftinește la 1 septembrie, Ministerul Finanțelor scade din nou acciza. Care va fi prețul la pompă
Motorina se ieftinește la 1 septembrie, Ministerul Finanțelor scade din nou acciza. Care va fi prețul la pompă
Ministerul Finanțelor reduce cu 25% acciza aplicabilă motorinei standard pentru intervalul 1–15 septembrie 2026, ca urmare ...