CE Oltenia vinde deja energie cu livrare în anul 2024

Complexul Energetic Oltenia a încheiat mai multe contracte de vânzare a energiei în avans, iar unul dintre ele este cu livrare în 2024, o premieră, potrivit datelor de pe platformele OPCOM.
Mihai Nicuţ - mie, 17 feb. 2021, 08:56
CE Oltenia vinde deja energie cu livrare în anul 2024

CE Oltenia a încheiat ieri pe piața de contracte bilaterale PCCB LE Flex găzduită de OPCOM un contract de livrare de energie bandă, pentru anul 2024, cu Renovatio Trading. Complexul a plasat o ofertă de vânzare a 5 MW bandă pentru tot anul 2024, la prețul de 270 de lei/MWh, iar traderul a acceptat această ofertă.

Cantitatea nu este, evident, foarte mare – 43.920 MWh, dar este pentru prima data când vedem producătorul de energie pe cărbune din Oltenia asumându-și un contract de livrare de energie electrică atât de departe în viitor – peste patru ani.

Nu este singurul contract forward încheiat de CEO pentru viitorul mai îndepărtat, Cu zi înainte, producătorul a încheiat un alt contract, tot cu livrare a 5MW bandă, cu același trader, Renovatio, pentru întreg anul 2023. Prețul este de 271 lei/MWh pentru cei 43.800 MWh livrați în baza acestui contract în 2023.

Iar la 5 februarie, CEO încheia pe aceeași platformă două contracte de vânzare de energie cu livrare, atenție, pe o perioadă de doi ani, o practică mai puțin întâlnită, cu același cumpărător, Nova Power and Gas, un furnizor roman de energie electrică ce s-a făcut remarcat în ultimul timp prin prețuri mici pe piața recent liberalizată a energiei pentru casnici.

Primul contract, tot 5 MW bandă, presupune livrarea în perioada 1 ianuarie 2022-31 decembrie 2023, a 87.600 MW la prețul de 270 de lei/MWh. Al doilea, 10 MW bandă, a fost încheiat tot la prețul de 270 de lei, și presupune livrarea a 175.200 MWh tot pe doi ani, în perioada 1 ianuarie 2022-31 decembrie 2023.

CE Oltenia se află într-o situație dificilă, pe fondul creșterii alarmante a costului cu poluarea. Compania este vizată de un plan de restructurare, care presupune pentru început un ajutor de stat de 1,3 miliarde de euro întins pe mai mulți ani, dar care presupune închiderea mai multor cariere miniere și a unor grupuri pe cărbune și înlocuirea lor cu grupuri pe gaz și panouri fotovoltaice. Planul are nevoie de aprobarea Comisiei Europene, care a anunțat recent că a deschis o investigație aprofundată pe această temă.

CE Oltenia este al doilea pRoducător de energie electrică din țară, în termeni de putere instalată, după Hidroelectrica. Compania grupează centralele pe lignit Rovinari, Turceni, Ișalnița și Craiova 2, și 11 cariere miniere.

 

Te-ar mai putea interesa și
Pariul pe retail: Josef Malíř, CEO Star Capital Finance, explică de ce parcurile comerciale românești sunt mai profitabile decât cele din Cehia sau Polonia – INTERVIU
Pariul pe retail: Josef Malíř, CEO Star Capital Finance, explică de ce parcurile comerciale românești sunt mai profitabile ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...