Producătorul de soft Cognizant Softvision vrea să angajeze 200 de ingineri, care pot lucra de oriunde din România

Cognizant Softvision, unul dintre cei mai mari angajatori de tehnologie din România, a anunțat o nouă inițiativă care permite angajaților actuali și viitori din România să lucreze oriunde în țară. Începând imediat, Cognizant Softvision oferă tuturor angajaților flexibilitatea de a lucra la distanţă, de oriunde din România sau într-unul dintre cele cinci studiouri de design software din Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara şi Baia Mare, după redeschiderea acestora.
Lidia Neagu - J, 18 feb. 2021, 08:43
Producătorul de soft Cognizant Softvision vrea să angajeze 200 de ingineri, care pot lucra de oriunde din România

Acest concept dintr-o locaţie flexibilă oferă oportunităţi de angajare mai multor specialişti din România, prin eliminarea oricăror limitări legate de timpul de deplasare sau alte provocări geografice.

Prin această inițiativă, Cognizant Softvision își propune să extindă capacitatea de angajare, având în prezent peste 200 de poziții deschise pentru ingineri software, în special experți în tehnologii precum Java, JavaScript, DevOps, QA Automation, .NET.

„Vom continua să cultivăm o cultură a pasiunii pentru tehnologie, a evoluţiei continue, a flexibilităţii şi a autonomiei pentru a veni în întâmpinarea aspiraţiilor şi preferinţelor individuale ale colegilor noştri, oferind în acelaşi timp oportunităţi întregii comunităţi software din România, indiferent de locaţie. Modelul nostru de operare este clădit pe principii de încredere, echilibru între viaţa profesională şi cea personală, dezvoltare continuă şi calitate la cele mai înalte standarde pentru livrabilele noastre”, a declarat Mihai Constandiş, Country Manager, Head of Romania Studios, Cognizant Softvision.

Noua abordare vine în susținerea brandului de angajator „The Place To Be, Now & Beyond” pe care compania l-a lansat în pandemie. Acest concept de muncă dintr-o locație flexibilă oferă oportunități de angajare mai multor specialiști din România, prin eliminarea oricăror limitări legate de timpul de deplasare sau alte provocări geografice.

“Studiourile Cognizant Softvision vor continua să fie centrele noastre regionale, vor fi locuri de întâlnire între colegi, clienți, membrii din comunitățile tehnice locale, cu scopul de a colabora, lucra, inova și învăță. Aceste locuri vor fi ideale pentru a crea conexiuni, a dezvolta produse și idei. Acum încă lucrăm exclusiv de acasă, iar când va fi posibil ne vom redeschide sediile și acestea vor deveni acele hub-uri regionale acoperind întreaga țară și deservind din punct de
vedere logistic, organizatoric și în special al experienței de lucru colegii din orașele în care avem sedii și județele limitrofe acestora. Într-un context viitor al flexibilității, opționalității și coexistenței muncii de acasă cu cea de la birou, studiourile noastre vor fi „The Place To Be” pentru a acomoda preferințele colegilor noștri, prioritățile de business și vor găzdui activități cu impact în evoluția tehnologică. Aceste Hubs vor servi drept centre de excelență pentru inovație”, adaugă Mihai Constandiș.

Cognizant Softvision a ajuns recent la 2.000 de angajați în România.

Te-ar mai putea interesa și
Putin spune că Ucraina a deschis ‘cutia Pandorei’ prin atacurile asupra unor obiective economice
Putin spune că Ucraina a deschis ‘cutia Pandorei’ prin atacurile asupra unor obiective economice
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat, în comentarii publicate sâmbătă, că 'regimul de la Kievul a deschis cutia Pandorei' prin atacurile sale asupra unor obiective economice ruseşti, şi......
FOTO Schimbare de planuri pentru frații Pavăl: Ce se întâmplă cu marele hotel de 5 stele cumpărat de patronii Dedeman în Elveția
FOTO Schimbare de planuri pentru frații Pavăl: Ce se întâmplă cu marele hotel de 5 stele cumpărat de patronii Dedeman ...
Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, au cumpărat un hotel istoric în Elveția, pe care vor să-l redea circuitului turistic, ...
Germania anunță un nou ajutor de 60 de milioane de euro pentru Ucraina. Negocieri noi pentru rachetele Patriot
Germania anunță un nou ajutor de 60 de milioane de euro pentru Ucraina. Negocieri noi pentru rachetele Patriot
Germania va acorda Ucrainei un nou ajutor financiar de 60 de milioane de euro. Țara vrea să obțină, împreună cu aliații, ...
Peste 30.000 de decese în plus între jumătatea lunii iunie şi jumătatea lunii august în Europa – date provizorii
Peste 30.000 de decese în plus între jumătatea lunii iunie şi jumătatea lunii august în Europa – date provizorii
Până în prezent, în Europa au fost înregistrate peste 30.000 de decese în plus în ultimele luni, marcate de valuri ...