Vânzările de autoturisme ecologice noi au crescut cu 26% în ianuarie faţă de aceeaşi lună din 2020 – APIA

Vânzările de autoturisme ecologice noi au crescut în România cu 26,04%, în ianuarie, comparativ cu aceeaşi perioadă din anul anterior, până la 847 de unităţi, dar au scăzut cu 45,6% raportat la decembrie 2020, arată datele Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Autoturisme (APIA), consultate de AGERPRES.
Economica.net - D, 21 feb. 2021, 08:09
Vânzările de autoturisme ecologice noi au crescut cu 26% în ianuarie faţă de aceeaşi lună din 2020 - APIA

Potrivit sursei citate, ponderea autoturismelor electrice şi full hibride noi în totalul pieţei auto locale a crescut vertiginos, în ianuarie 2021, la 14,3%, de la 5,4% în aceeaşi lună din anul precedent, respectiv de la 9,8% în ultima lună din 2020, scrie Agerpres.

În prima lună a acestui an, cele mai multe achiziţii noi au fost consemnate la categoria autoturismelor full hibride, respectiv 584 de unităţi, în creştere cu 30,1%, faţă de cele din luna ianuarie a anului anterior.

De asemenea, vânzările de autoturisme plug-in hybrid s-au majorat cu 66,1%, la 98 de unităţi, în timp ce modelele full electrice au înregistrat o creştere de doar 0,6%, până la 165 de exemplare.

Statistica APIA relevă faptul că, în topul celor mai comercializate autoturisme 100% electrice, conducea, în ianuarie, Volkwagen – cu 58 de unităţi, urmată de BMW, cu 17 exemplare, Peugeot (15), Hyundai (13), Mini (10), Nissan (9), Renault (8), Skoda şi smart (câte 7 unităţi) şi Kia (6).

Totodată, cele mai multe autoturisme full hibride vândute în România, în perioada analizată, au fost comercializate de: Toyota – cu 501 unităţi, Hyundai (49), Ford (11), Lexus (9), Honda (5), Renault şi Subaru (câte patru exemplare) şi Kia (1).

În topul vânzărilor de autoturisme plug-in hybrid, pe primul loc se afla, în ianuarie, BMW – cu 21 de unităţi, Mercedes-Benz şi Volvo (câte 18 exemplare), Renault (9), Mitsubishi şi Porsche (câte şase unităţi), Skoda (4), DS şi Mini (câte trei unităţi), respectiv Hyundai (2).

La nivel general, în ianuarie 2020 fuseseră comercializate 672 de maşini „verzi”, iar în ultima lună a anului anterior un număr de 1.557 de exemplare, faţă de cele 847 de exemplare vândute în ianuarie 2021.

Te-ar mai putea interesa și
GRAFICE Ce stă în spatele scăderii deficitului. Date complete, posibile noi creșteri de taxe. Ministrul Finanțelor, Nazare: Cheltuielile continuă să crească. Fost premier liberal: Mai este sustenabilă situația?
GRAFICE Ce stă în spatele scăderii deficitului. Date complete, posibile noi creșteri de taxe. Ministrul Finanțelor, ...
La un an de la instalarea guvernului condus de premierul Ilie Bolojan, inițial în parteneriat cu PSD, mai apoi doar cu USR, putem avea o imagine de ansamblu asupra singurei mari realizări......
Electrica raportează că profitul său a crescut cu 8,6% în primele șase luni din 2026. Veniturile companiei au depășit 6,1 miliarde de lei
Electrica raportează că profitul său a crescut cu 8,6% în primele șase luni din 2026. Veniturile companiei au depășit ...
Grupul Electrica a înregistrat un profit net de 457,5 milioane de lei în primul semestru din acest an, în creştere cu ...
Transelectrica ia două finanțări în valoare totală de peste 350 de milioane de lei pentru digitalizare și modernizarea RET
Transelectrica ia două finanțări în valoare totală de peste 350 de milioane de lei pentru digitalizare și modernizarea ...
CNTEE Transelectrica S.A. a semnat cu Ministerul Energiei două contracte de finanţare de peste 350 de milioane de lei din ...
Suedia cumpără cu 4,3 miliarde de euro patru fregate franceze
Suedia cumpără cu 4,3 miliarde de euro patru fregate franceze
Guvernul suedez a semnat luni un contract în valoare de 4,3 miliarde de euro pentru achiziţionarea a patru fregate franceze ...