Guvernul va adopta OUG pentru prelungirea măsurilor de susţinere a mediului de afaceri – Orban

Guvernul va adopta ordonanţa de urgenţă necesară pentru prelungirea măsurilor de susţinere a mediului de afaceri, a declarat preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, liderul PNL, care a precizat că a avut o discuţie cu premierul în acest sens.
Economica.net - lun, 22 feb. 2021, 12:27
Guvernul va adopta OUG pentru prelungirea măsurilor de susţinere a mediului de afaceri - Orban

„De asemenea, am mai avut o discuţie cu premierul, în care premierul m-a informat că există, în momentul de faţă, toate avizele, şi că Guvernul va adopta ordonanţa de urgenţă necesară pentru prelungirea măsurilor de susţinere a mediului de afaceri, e vorba de IMM Invest, IMM Factor, de Agri Invest, care, în urma deciziei Comisiei Europene de a prelungi cadrul temporar până la data de 31 decembrie 2021, şi noi avem posibilitatea de a prelungi toate aceste măsuri de susţinere a mediului de afaceri, în special a întreprinderilor mici şi mijlocii”, a declarat Ludovic Orban, luni, la Parlament.

Te-ar mai putea interesa și
Grupul polonez R.Power va construi al doilea proiect al său cu baterii BESS de mare capacitate din România, tot în județul Olt
Grupul polonez R.Power va construi al doilea proiect al său cu baterii BESS de mare capacitate din România, tot în județul ...
Producătorul independent de energie R.Power a anunțat astăzi că avansează cu dezvoltarea celui de-al doilea proiect de sistem de stocare a energiei în baterii (BESS) de mare capacitate din......
Update: E oficial! PSD a decis să intre la guvernare. Anunțul făcut de Grindeanu
Update: E oficial! PSD a decis să intre la guvernare. Anunțul făcut de Grindeanu
Update: Președintele social-democraților, Sorin Grindeanu, a făcut, miercuri seară, declarații după ședința Consiliului ...
Petromidia și-a reorientat livrările de carburanți pe piața internă, în contextul crizei. Conducerea rafinăriei cere predictibilitate legislativă și dialog cu statul: “Nu putem să oprim războaiele din jur, dar putem să facem multe lucruri aici, la noi acasă”
Petromidia și-a reorientat livrările de carburanți pe piața internă, în contextul crizei. Conducerea rafinăriei cere ...
Petromidia, cea mai mare rafinărie din România, și-a reorientat livrările de carburanți preponderent către piața internă, ...
CNAIR a semnat primul contract pentru concesionarea a două benzinării pe Autostrada Moldovei
CNAIR a semnat primul contract pentru concesionarea a două benzinării pe Autostrada Moldovei
Directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, a semnat, ...