Bursa a crescut uşor, pe o lichiditate în scădere

Bursa de la Bucureşti a crescut cu 0,17%, în linie cu bursele externe, însă recuperarea a venit pe o lichiditate în scădere şi asigurată în proporţie de 55% de tranzacţiile cu acţiunile Fondului Proprietatea (FP).
Economica.net - mar, 13 mart. 2012, 16:31
Bursa a crescut uşor, pe o lichiditate în scădere

Astfel, piaţa a recuperat o parte din corecţia înregistrată luni, când a coborât cu 2,7%, influenţată în principal de scăderea acţiunilor Băncii Transilvania (-6,17%), Fondul Proprietatea (-3,86%) şi OMV Petrom (-3%).

„Revenirea pieţei locale este destul de slabă, chiar dacă bursele externe se află în zona maximelor atinse acum două săptămâni. Pentru moment, numărul redus al investitorilor face ca evoluţia pieţei să fie accentuată de volume foarte reduse. Nu cred că aceste mişcări pot fi foarte concludente pentru a anticipa trendul pe termen mediu şi cred că majoritatea investitorilor aşteaptă un semnal clar venit de pe pieţele externe, dacă acestea vor depăşi zona de maxim sau vom asista la o zonă de top urmată de o corecţie semnificativă”, a declarat pentru MEDIAFAX Gabriel Necula, broker la Alpha Finance.

Acţiunile celor trei companii au revenit pe verde încă din primele minute ale şedinţei de marţi, însă acţiunile Băncii Transilvania şi titlurile OMV Petrom au trecut de câteva ori pe scădere uşoară, în timp ce acţiunile Fondului Proprietatea au avansat cu peste 1,5%.

La închiderea pieţei principale, acţiunile Băncii Transilvania erau în creştere cu 0,94%, iar titlurile OMV Petrom se plasau cu 0,23% sub închiderea zilei precedente. Acţiunile băncii şi ale companiei petroliere au înregistrat rulaje apropiate, de 953.000 de lei şi, respectiv, 1 milion de lei.

Titlurile Fondului Proprietatea au urcat cu 1,79%, la 0,57 lei, pe cel mai mare rulaj din piaţă, de 12 milioane lei. Aceste acţiuni au asigurat peste jumătate din lichiditatea bursei, de 21,7 milioane lei.

„Volatilitatea FP este datorată creşterilor abrupte de la începutul anului. Când trendul este accelerat este absolut normal să vedem corecţii semnificative într-un termen foarte scurt şi, prin urmare, acţiunile Fondului Proprietatea înregistrează osclaţii asemănătoare titlurilor vizate cu precădere de speculatori. Din păcate, specificul pieţei locale transformă orice acţiune într-una speculativă. Atunci când sentimentul este optimist majoritatea investitorilor cumpără, iar când lucrurile încep să scârţâie cei mai mulţi vând”, a afirmat brokerul.

Indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a încheiat ziua în creştere cu 0,53%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic au dus indicele BET-NG cu 0,21% sub finalul şedinţei de luni.

Totodată, indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea, a avansat cu 0,32%.

Indicele extins al Bursei, BET-XT, a crescut cu 0,18%. Indicele reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Recuperarea pieţei a venit în cadrul unor transferuri cu volume reduse de acţiuni, în valoare de 21,7 milioane lei (5 milioane euro). Suma este cu 37% mai redusă decât rulajul şedinţei precedente, de 34,6 milioane lei (7,9 milioane euro).

Acţiunile Transelectrica (TEL) au fost oprite de la tranzacţionare, întrucât Guvernul urma să aprobe marţi preţurile minim şi maxim la care se va derula oferta prin care statul vrea să vândă 15% din titlurile transportatorului de energie electrică.

Oferta va începe miercuri şi avea un preţ minim de 14,9 lei/acţiune, cu 12,6% sub cotaţia bursieră de luni, în timp ce cotaţia maximă, de 19,2 lei/titlu, este cu 12,5% peste cea mai recentă valoare de la BVB. Preţul minim cerut de stat se încadrează discountul minim pe care mai mulţi adminstratori de fonduri l-au indicat pentru creşterea şanselor de succes în derularea operaţiunii.

Titlurile Transelectrica vor reveni miercuri la tranzacţionare la BVB.

La închiderea pieţei principale de la Bucureşti, bursele vest-europene erau în creştere cu până la 1,1%, iar majoritatea pieţelor din Europa Centrală şi de Est avansau cu cel mult 1%.

„Pieţele externe cochetează de aproximativ o lună cu zona maximelor atinse acum un an şi este normal ca indecizia investitorilor să fie ridicată. În ultimele şase luni aşteptările investitorilor au fost confirmate de ceea ce s-a întamplat pe plan european, iar acum este nevoie de un nou vector care să mişte pieţele într-o direcţie, iar acesta întârzie să apară. În astfel de perioade este recomandabil echilibrul şi prudenta pentru a nu fi surprins de o direcţie contrară a pieţei”, a mai spus Necula.

Pieţele erau susţinute de creşterea peste aşteptări înregistrată în martie de indicatorului ZEW al evoluţiei sentimentului economic în Germania, precum şi de publicarea unor date pozitive privind vânzările cu amănuntul în SUA.

 

Te-ar mai putea interesa și
Criza firmelor – Românii renunţă la SRL şi trec pe PFA. Risc uriaş la şocurile de lichiditate din cauza neplăţilor facturilor între companii – Lista roşie a companiilor în „cel mai mare pericol”
Criza firmelor – Românii renunţă la SRL şi trec pe PFA. Risc uriaş la şocurile de lichiditate din cauza neplăţilor ...
Numărul societăţilor cu răspundere limitată (SRL) nou înfiinţate în primul trimestru din 2026 a scăzut cu 7% faţă de perioada similară din 2025, în timp ce înmatriculările de persoane......
Mâncare gătită la „foc de bălegar”. Criza de gaze din India împinge producţia de biogaz (AFP)
Mâncare gătită la „foc de bălegar”. Criza de gaze din India împinge producţia de biogaz (AFP)
Gauri Devi, o fermieră din India, găteşte o lipie tradiţională pe aragazul ei alimentat cu biogaz produs din bălegar ...
Unt la 1 leu pachetul în magazine Lidl. Care sunt prețurile în România
Unt la 1 leu pachetul în magazine Lidl. Care sunt prețurile în România
Untul a continuat să se ieftinească în luna aprilie, astfel că prețul mediu la poarta fabricilor europene a fost de ...
1 mai a venit cu noi creșteri de preț la carburanți. S-a scumpit benzina, mare atenție unde alimentați
1 mai a venit cu noi creșteri de preț la carburanți. S-a scumpit benzina, mare atenție unde alimentați
Petrom, liderul pieței de carburanți din România, a crescut prețul benzinei vândute în rețelele Petrom și OMV. Ieri ...