Germanii fac risipă uriaşă de alimente

Milioane de tone de alimente ajung, anual, la gunoi. Camioanele încărcate cu mâncarea pe care germanii o risipesc în fiecare an ar forma un convoi de 4500 de kilometri; adică distanţa Berlin- Novosibirsk (Siberia).
Economica.net - mie, 14 mart. 2012, 16:02
Germanii fac risipă uriaşă de alimente

„Imaginaţi-vă că dacă ar fi un convoi cu ajutoare pentru oamenii nevoiaşi, am mai reduce sărăcia în lume”, a afirmat ministrul federal al agriculturii şi industriei alimentare, Ilse Aigner.

Nouă sute de milioane de oameni din întreaga lume suferă de foamete. Conform unui studiu al Universităţii Stuttgart, realizat la cererea Ministerului federal al mediului, numai în Germania se aruncă la gunoi, în fiecare an, 11 milioane de tone de alimente.

„Un potenţial irosit”, susţine ministrul Aigner. „Cu toate că, pe plan internaţional, Republica Federală se numără printre ţările conştiente de deserviciul făcut omenirii prin risipa de alimente, ne aflăm abia la început de drum”, a mai declarat Ilse Aigner.

În urma realizării acestui studiu, germanii au pentru prima oară un rezultat sigur. Înainte, cantitatea de alimente aruncate la gunoi era doar estimată (între 6,5 şi 20 de milioane de tone anual). În plus, Germania intenţionează să respecte rezoluţia prin care UE îşi propune înjumătăţirea risipei de hrană până în 2020.

 

Peste 80 de kilograme de persoană

6,7 milioane de tone (61%) din alimentele aruncate la coşul de gunoi provin din gospodării particulare. Conform studiului, aproape jumătate dintre produse mai sunt în termen de garanţie, iar 18% ar mai putea fi parţial consumate.

La container ajung alimente bune la care consumatorii germani renunţă din cauza confuziei create în jurul termenului de valabilitate înscris pe ambalaj. Specialiştii avertizează că termenul menţionat pe produs se referă la data până la care producătorul garantează prospeţimea şi/sau calităţile alimentului. Un produs păstrat în condiţii adecvate, dar trecut de termenul de valabilitate, nu devine automat necomestibil.

Din acest motiv, Ministerul federal al agriculturii va pune la dispoziţia consumatorilor, încă de luna aceasta, o platformă online şi va demara o campanie de informare a populaţiei. „Nu te grăbi să arunci ce e de prisos” – explică ministrul Aigner, conceptul viitoarei campanii. De exemplu, din pastele făinoase fierte prea mult se poate prepara un nou fel de mâncare. „Eu aşa am învăţat de la bunicii şi de la părinţii mei”, explică politicianul care a copilărit în Bavaria. „Vă pot oferi chiar şi nişte reţete”, adaugă Aigner.

Te-ar mai putea interesa și
Restricțiile de circulație pe Valea Oltului s-au prelungit, din nou. Care este noul termen
Restricțiile de circulație pe Valea Oltului s-au prelungit, din nou. Care este noul termen
Restricțiile de circulație pe Valea Oltului valabile până la data de 31 august au fost din nou prelungite. Noul termen: noiembrie. ...
Google îşi schimbă politica de „penalizare spam” prin retrogradarea site-urilor de ştiri în UE, pentru a evita să fie amendat
Google îşi schimbă politica de „penalizare spam” prin retrogradarea site-urilor de ştiri în UE, pentru a ...
Gigantul tehnologic american Alphabet, compania mamă a Google, a anunţat vineri că îşi va schimba politica privind mesajele ...
Războiul brânzeturilor – Negocierile comerciale SUA-Mexic, blocate de o dispută privind denumirile brânzeturilor
Războiul brânzeturilor – Negocierile comerciale SUA-Mexic, blocate de o dispută privind denumirile brânzeturilor
Denumirile brânzeturilor au devenit un punct de blocaj în negocierile comerciale dintre SUA şi Mexic, potrivit unor surse ...
Wizz Air lansează trei noi rute din Suceava
Wizz Air lansează trei noi rute din Suceava
Compania aeriană Wizz Air lansaează trei noi rute de pe aeroportul din Suceava în programul de iarnă.