Ce avere are vicepreşedintele Curţii de Apel Timişoara, suspectat că a luat mită

Judecătorul Nicolae Cătălin Şerban, vicepreşedinte al Curţii de Apel Timişoara, care joi a fost audiat într-un dosar de corupţie, se află la cel de-al doilea mandat în această funcţie, iar potrivit ultimei sale declaraţii de avere deţine o casă, un teren, dar are şi un credit de 93.500 de euro.
Economica.net - J, 15 mart. 2012, 08:39
Ce avere are vicepreşedintele Curţii de Apel Timişoara, suspectat că a luat mită

Potrivit purtătorului de cuvânt al Curţii de Apel Timiş, Cristian Pup, judecătorul Nicolae Cătălin Şerban ocupă funcţia de vicepreşedinte al Curţii de Apel Timişoara de trei ani şi trei luni, aflându-se la cel de-al doilea mandat.

Nicolae Cătălin Şerban a obţinut cel de-al doilea mandat în luna ianuarie 2012, în urma unui concurs. Tot în urma unui concurs a ajuns şi la Curtea de Apel Timişoara, el fiind originar din judeţul Caraş-Severin.

„Are minimum opt ani vechime în magistratură, însă nu pot să vă spun cu exactitate care este vechimea dânsului”, a declarat Cristian Pup.

Conform ultimei declaraţii de avere înregistrată în 14 iunie 2011, Cătălin Şerban deţine, împreună cu soţia sa, un teren intravilan în Timişoara, cumpărat în 2010 şi cu o suprafaţă de 316 metri pătraţi, precum şi o casă de 200 de metri pătraţi în acelaşi oraş, cumpărată tot în 2010.

Şerban are un autoturism Volkswagen Passat, luat în leasing în 2007, prin cabinetul de avocatură al soţiei şi cu data scadentă în 2012, precum şi un Fiat Panda din 2004.

Judecătorul a notat în declaraţia de avere că în ianuarie 2010 a vândut, pentru 87.000 de euro, un apartament şi un garaj.

De asemenea, Şerban are un credit contractat în 2010 şi scadent în 2040, în valoare de 93.500 de euro.

Vicepreşedintele Curţii de Apel Timişoara a câştigat din indemnizaţia de judecător 124.663 de lei, iar ca formator la Şcoala Naţională de Grefieri a primt 398 de lei. El este şi cadru didactic la Universitatea Tehnică din Cluj, de unde a încasat în anul fiscal anterior 733 de lei.

Soţia judecătorului, Ramona Mihaela Şerban, a fost avocat din februarie 2007, în Baroul Timiş, iar în această calitate a obţinut din onorarii, în ultimul an fiscal, 8.900 de lei, precum şi 36.000 de lei din indemnizaţia pentru creşterea copilului.

În noiembrie 2011, Ramona Şerban a fost admisă în Camera Notarilor Publici Timişoara.

Vicepreşedintele Curţii de Apel Timişoara, judecătorul Nicolae Cătălin Şerban, este dus la audieri la DNA Bucureşti , fiind suspectat că ar fi primit mită 50.000 de euro, iar în dosar apare şi numele şefului Poliţiei Moldova Nouă (Caraş-Severin), care ar fi fost intermediar, afirmă surse judiciare.

Te-ar mai putea interesa și
Aeroportul din România unde traficul a crescut de 2,4 ori în februarie 2026
Aeroportul din România unde traficul a crescut de 2,4 ori în februarie 2026
Aeroportul Internațional Brașov - Ghimbav a înregistrat trafic record în luna februarie: peste 38.000 de pasageri. Cifra este de aproape 2,4 ori mai mare față de cea înregistrată în aceeași......
S&P Global Platts nu mai publică ofertele și prețurile pentru țițeiul care trebuie să tranzistreze strâmtoarea Ormuz
S&P Global Platts nu mai publică ofertele și prețurile pentru țițeiul care trebuie să tranzistreze strâmtoarea ...
Agenția de evaluare a prețurilor petrolului S&P Global Platts suspendă publicarea ofertelor de cumpărare și vânzare ...
Vodafone România și Satellite Connect Europe anunță un parteneriat pentru conectivitate prin satelit
Vodafone România și Satellite Connect Europe anunță un parteneriat pentru conectivitate prin satelit
Vodafone România a anunțat luni colaborarea cu Satellite Connect Europe pentru a proba serviciile de conectivitate satelitară ...
Război Iran – Reuniunea de urgenţă la Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică
Război Iran – Reuniunea de urgenţă la Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică
Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) a început luni dimineaţă, la sediul din Viena, o reuniune extraordinară ...