România, pe locul doi în UE la creşterea costului forţei de muncă în T4

România a înregistrat un avans de 8,6% al costului orar al forţei de muncă în trimestrul patru din 2011, faţă de intervalul similar al anului anterior, aceasta fiind a doua creştere înregistrată la nivelul celor 27 de state membre ale Uniunii Europene, potrivit datelor prezentate joi de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
Economica.net - J, 15 mart. 2012, 11:46
România, pe locul doi în UE la creşterea costului forţei de muncă în T4

Cele mai mari creşteri se observă în Bulgaria (12,6%), România (8,6%), Estonia (7,2%) şi Ungaria (6,6%). Singurele state membre UE care au înregistrat o scădere a costului orar al forţei de muncă au fost Irlanda şi Portugalia (ambele cu minus 1,7%) şi Slovenia (minus 0,3%).

În zona euro, costul orar al forţei de muncă a urcat cu 2,8% în trimestrul patru din 2011, faţă de intervalul similar al anului anterior, iar în Uniunea Europeană costul orar al forţei de muncă a crescut cu 2,7%.

În 2011, costul orar al forţei de muncă a urcat cu 2,8% în zona euro şi cu 2,7% în UE, faţă de un avans de 1,5% şi, respectiv, 1,7% în 2010.

Pe sectoare de activitate, în Uniunea Europeană costul orar al forţei de muncă a crescut în perioada octombrie-decembrie 2011 cu 3,2% în industrie, cu 2,7% în construcţii şi cu 2,5% în sectorul serviciilor.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...