Care sunt principalele riscuri ale economiei româneşti pe termen scurt

O serie de factori de risc cu privire la evoluţia economiei României se menţin, pe termen scurt, potrivit raportului macroeconomic mondial, realizat de Andrei Rădulescu, analist SSIF Broker.
Economica.net - J, 15 mart. 2012, 18:07
Care sunt principalele riscuri ale economiei româneşti pe termen scurt

Potrivit raportului, riscul principal al României este climatul economic din Zona Euro, principalul partener comercial, gradul ridicat de îndatorare din sectorul privat, anul electoral 2012 (deja se vorbeşte despre posibilitatea majorării salariilor din sectorul public în vara acestui an), menţinerea unor condiţii dificile în piaţa forţei de muncă, în special în rândul tinerilor (avem o rată a şomajului de peste 20%) şi procesul de consolidare bugetară şi începerea rambursării împrumutului internaţional contractat în perioada resimţirii primului val al crizei economico-financiare mondiale.

„Pe de o parte, concretizarea factorilor de risc din sfera activităţii economice ar putea determina reintrarea în recesiune a economiei, caz în care BNR ar putea reduce dobânda mai agresiv. Pe de altă parte, eventuale surprize pozitive din plan macroeconomic, coroborate cu accelerarea presiunilor inflaţioniste (determinate de evoluţia componentelor volatile, sau a preţurilor administrate), sau derapaje bugetare în contextul anului electoral ar putea determina oprirea procesului de reducere a dobânzii de referinţă”, potrivit analistului SSIF Broker.

Scenariul central

„Într-un scenariu central (cu o probabilitate de peste 50%) previzionez că economia României va evolua în intervalul (-0,50%: 0,75%) an/an în următoarele 3 – 6 luni. Deocamdată este prematur să afirmăm că economia a reintrat în recesiune.Datele pe luna ianuarie au surprins pozitiv, atât la nivelul industriei, dar şi al consumului privat”, spune analistul SSIF Broker.

Pe termen scurt, contracţia din Zona Euro se va resimţi nefavorabil asupra cererii externe a României.

Consumul privat va continua să resimtă nivelul ridicat de îndatorare, dar şi condiţiile dificile din piaţa forţei de muncă.

Totodată, procesul de consolidare bugetară va continua şi în 2012, prin urmare contribuţia consumului guvernamental la formarea economiei va fi negativă.

În acest context, mai spune raportul, ecuaţia evoluţiei economiei interne este dependentă de componenta investiţii. Momentan, economia pare să fie ocolită de fluxurile străine de capital, iar capitalul intern nu dispune de forţa şi know-how-ul necesare pentru a relua investiţiile. Practic, economia se zbate la graniţa între două cicluri economice.

„Percepţia cu privire la riscul de investiţie în economia internă se menţine ridicată, pe fondul contextului dificil din Zona Euro (principalul partener economic), a contextului regional dificil, dar şi a riscurilor din plan intern (declinul potenţialului economic, posibilitatea unor derapaje din cauza anului electoral). Cu toate acestea, remarcăm declinul costului de finanţare a statului (rata dobânzii la titlurile de stat pe 10 ani s-a redus semnificativ în ultimele săptămâni)”, este de părere Andrei Rădulescu.

Te-ar mai putea interesa și
Globalizarea renegociată, între hegemonie, protecţionism şi rezilienţă – opinie Leonardo Badea prim-viceguvernator al BNR
Globalizarea renegociată, între hegemonie, protecţionism şi rezilienţă – opinie Leonardo Badea prim-viceguvernator ...
Globalizarea nu dispare, ci regulile, stimulentele şi raporturile de putere care au făcut-o posibilă sunt renegociate, iar eficienţa economică nu mai este singurul reper al deciziilor economice,......
Exim Banca Românească – 20 de rate fără dobândă pentru cumpărături de peste 3.000 de lei. Ce trebuie să faci
Exim Banca Românească – 20 de rate fără dobândă pentru cumpărături de peste 3.000 de lei. Ce trebuie să faci
Exim Banca Românească extinde până la 20 numărul ratelor fără dobândă pentru cumpărăturile de peste 3.000 de lei ...
Încă o șansă pentru câștiguri mult peste bănci. Începe FIDELIS de toamnă. Dobânzi fără concurent pentru euro
Încă o șansă pentru câștiguri mult peste bănci. Începe FIDELIS de toamnă. Dobânzi fără concurent pentru euro
De vineri, 4 septembrie, începe o nouă ediție de toamnă a programului FIDELIS, care vine și de această dată cu randamente ...
Rezervele valutare ale României au crescut cu 1,635 miliarde de euro, până la 64,86 miliarde de euro – date BNR 31 august 2026
Rezervele valutare ale României au crescut cu 1,635 miliarde de euro, până la 64,86 miliarde de euro – date BNR ...
Rezervele valutare ale Băncii Naţionale a României se situau, la 31 august 2026, la nivelul de 64,865 miliarde de euro, ...