Bursa a crescut uşor, pe un rulaj salvat de acţiunile Fondului Proprietatea şi BRD

Bursa de la Bucureşti a crescut vineri cu 0,44%, în linie cu bursele europene, într-o piaţă în care cei mai mulţi investitori au continuat să fie prudenţi, iar acţiunile Fondului Proprietatea (FP) şi BRD (BRD) au asigurat 76% din lichiditate.
Economica.net - vin, 16 mart. 2012, 15:20
Bursa a crescut uşor, pe un rulaj salvat de acţiunile Fondului Proprietatea şi BRD

La închiderea pieţei principale, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în creştere cu 0,52%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic plasau indicele BET-NG cu 0,82% peste închiderea de joi.

În acelaşi timp, indicele BET-FI, care reflectă evoluţia acţiunilor celor cinci SIF-uri şi a titlurilor Fondului Proprietatea, era în stagnare.

Indicele extins al Bursei, BET-XT, era cu 0,2% peste nivelul de la finalul şedinţei precedente. Indicele include primele 25 de acţiuni în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

„Indicele BET a crescut cu aproape 22% de la începutul anului, în timp ce indicele BET-FI s-a apreciat cu 28%. Perioada este similară cu cea din 2010 şi 2011, când după 3-4 luni de creşteri piaţa a suferit corecţii de 20-30%. În acelaşi timp, la nivelurile actuale, raportul risc/randament este mai scăzut în comparaţie cu începutul anului, astfel încât, poate, unii investitori sunt mai precauţi şi evită să cumpere la nivelurile actuale”, a declarat pentru MEDIAFAX Dragoş Dărăbuţ, directorul general al societăţii de administrare a investiţiilor Vanguard Asset Management.

Investitorii au tranzacţionat în total acţiuni de 34,4 milioane lei (7,8 milioane euro), valoare de 2,6 ori peste rulajul şedinţei precedente, de 13,1 milioane lei (3 milioane euro). Lichiditatea a fost asigurată în proporţie de 76% de operaţiunile cu titlurile Fondului Proprietatea (19,1 milioane lei) şi cu acţiunile BRD (7 milioane lei).

Cel mai recent transfer cu acţiunile FP a fost realizat la 0,587 lei, preţ în creştere cu 0,6%, iar titlurile băncii au avansat cu 2,33%, la 10,98 lei.

Titlurile Oltchim (OLT) au coborât cu 6,1%, la 1,2 lei, pe un rulaj de 359.000 de lei. Corecţia a venit după ce aceste acţiuni au avansat cu aproape 7%, susţinute de ordinele de cumpărare plasate de unii speculatori care aşteptau publicarea anunţului de privatizare a combinatului chimic.

Anunţul a fost publicat cu puţin înainte de finalul şedinţei bursiere de joi, însă investitorii nu au reacţionat imediat. Totuşi, la debutul sesiunii de vineri, acţiunile au coborât semnificativ, cu până la 6,1%, însă apoi scăderea a încetinit.

Titlurile Transelectrica (TEL) au încheiat în creştere cu 3,68%, la 16,9 lei, în a treia zi de derulare a ofertei prin care statul vrea să vândă 15% din acţiunile companiei. În primele trei zile ale ofertei, investitorii au subscris 3,27% din ofertă, la preţuri care au atins minimul şi maximul din ofertă, respectiv 14,9 lei şi 19,2 lei. Subscierile însumează 5,3 milioane lei (1,2 milioane euro).

Pe piaţa obligaţiunilor a fost realizat un deal cu titluri de stat cu maturitate în iunie 2017, pentru suma de 55,5 milioane lei (12,7 milioane euro).

„Indicele S&P500 se tranzacţionează la doar 11% faţă de maximul istoric din 2007. Nu este imposibil ca indicele american să revină la acest nivel într-un an sau doi dacă ţinem cont de banii ieftini puşi la dispoziţia economiilor din ţările dezvoltate şi dacă susţinem scenariul în care criza din zona euro nu va recidiva”, a mai spus Dărăbuţ.

La închiderea şedinţei de la Bucureşti, bursele vest-europene erau în creştere cu până la 0,3%, însă majoritatea pieţelor din Europa Centrală şi de Est erau în scădere cu până la 0,9%.

Te-ar mai putea interesa și
Cum merge afacerea din energie a ultimului român care și-a dus firma pe bursă: Electro-Alfa și-a crescut veniturile și profitul
Cum merge afacerea din energie a ultimului român care și-a dus firma pe bursă: Electro-Alfa și-a crescut veniturile și ...
Electro-Alfa International, important producător român de echipamente electrice și furnizor de servicii EPC și IT, listat la Bursa de Valori București, raportează o creștere solidă a......
Afacere de milioane pe ambele maluri ale Prutului. Fabrică de drone care vânează drone
Afacere de milioane pe ambele maluri ale Prutului. Fabrică de drone care vânează drone
România intră pe harta producătorilor de drone specializate. Qognifly, companie înregistrată în România și deținută ...
Premierul polonez: Ţările NATO ar trebui să ia în serios provocările Rusiei
Premierul polonez: Ţările NATO ar trebui să ia în serios provocările Rusiei
Ţările membre ale NATO ar trebui să ia „în serios”, în sfârşit, „provocările” Rusiei, cum a fost şi incidentul ...
VIDEO Autostrada Transilvania: Cum arată podul spectaculos făcut peste cimitir la Nădășelu
VIDEO Autostrada Transilvania: Cum arată podul spectaculos făcut peste cimitir la Nădășelu
Pasionații de infrastructură au postat imagini noi cu șantierul turcilor de la Ozaltin din Autostrada Transilvania A3, ...