Argentina ar putea bloca active ale băncilor care colaborează cu firmele de prospecţiuni în Falkland

Unele dintre cele mai mari bănci şi firme de consultanţă şi audit la nivel mondial ar putea fi în pericolul blocării unor active în Argentina, dacă statul va pune în aplicare un avertisment de penalizare a celor care colaborează cu firmele de explorare a petrolului în largul insulelor Falkland.
Economica.net - vin, 16 mart. 2012, 17:22
Argentina ar putea bloca active ale băncilor care colaborează cu firmele de prospecţiuni în Falkland

Aceste insule din Atlanticul de Sud sunt teritoriu britanic, dar sunt revendicate de Argentina de la independenţa acesteia in 1810.

Ministrul argentinian de Externe Hector Timerman a declarat că Argentina va lua măsuri administrative şi juridice împotriva companiilor care oferă suport logistic, financiar şi legal pentru explorarea de petrol în zona insulelor, transmite Reuters.

Între băncile care ar putea avea probleme se află Barclays, Standard Chartered şi Merrill Lynch, divizie a Bank of America, care oferă servicii unor companii petroliere precum Rockhopper şi Borders&Southern.

„Autorităţile argentiniene pot încerca să reclame aceste companii în justiţie şi să blocheze active din Argentina ale acestora”, a declarat Catherine Robert, specialist în arbitraj internaţional şi litigii trans-frontaliere la firma de avocatură Hogan Lovells.

Disputele verbale referitoare la suveranitatea insulelor, pe care Argentina le numeşte Malvine, s-au intensificat în ultimele luni, înaintea împlinirii a 30 de ani de când Marea Britanie a îndepărtat forţele armate argentiniene din arhipelag.

Marea Britanie s-a angajat să apere insulele, afirmând că va negocia suveranitatea acestora sau drepturile de exploatare a petrolului numai în eventualitatea improbabilă ca locuitorii să ceară acest lucru.

Alte companii care oferă servicii firmelor de prospecţiuni din arhipelag şi care au operaţiuni în Argentina sunt companiile de contabilitate KPMG, BDO şi UHY Hacker Young.

Băncile şi companiile de audit au refuzat să precizeze ce vor face dacă vor avea de optat între operaţiunile din Argentina şi serviciile pentru companiile care explorează petrol în jurul insulelor Falkland.

Un purtător de cuvânt al Ministerului britanic de Externe a spus că guvernul va susţine companiile care ar putea fi afectate.

Te-ar mai putea interesa și
Reîncep scumpirile în benzinării, azi a crescut prețul motorinei, care sunt noile prețuri
Reîncep scumpirile în benzinării, azi a crescut prețul motorinei, care sunt noile prețuri
După opt zile în care prețurile au stat pe loc, azi avem prima scumpire în benzinării. Stațiile Rompetrol au scumpit motorina....
Victorie totală anunțată de grupul de mediu Mining Watch în cazul proiectului aurifer de la Certej. Compania renunță la planul de urbanism, inclusiv la avizul de mediu
Victorie totală anunțată de grupul de mediu Mining Watch în cazul proiectului aurifer de la Certej. Compania renunță ...
Compania minieră Varvara Development Group Ltd. a notificat instanța care judecă anularea avizului de mediu (emis în ...
Profiturile ASML cresc din nou. Boom-ul AI pare departe de a se fi încheiat
Profiturile ASML cresc din nou. Boom-ul AI pare departe de a se fi încheiat
Cea mai valoroasă companie europeană, ASML, și-a publicat cele mai recente rezultate financiare într-un moment critic ...
Marea Britanie – Revenire pe creştere, dar cu un avans slab al PIB
Marea Britanie – Revenire pe creştere, dar cu un avans slab al PIB
Economia britanică a revenit pe creştere în mai, dar avansul a fost slab, în urma efectelor războiului şi a crizei ...