Angajaţii Remarul 16 Februarie nu au primit diferenţa de salariu. Luni vor relua protestul

Angajaţii societăţii Remarul "16 Februarie" din Cluj-Napoca nu au primit, vineri, din partea conducerii, diferenţa de salariu pe luna februarie, astfel că luni dimineaţă vor relua protestul şi nu vor lucra.
Economica.net - vin, 16 mart. 2012, 20:15
Angajaţii Remarul 16 Februarie nu au primit diferenţa de salariu. Luni vor relua protestul

Liderul sindicatului din cadrul societăţii Remarul „16 Februarie” din Cluj-Napoca, Marian Valer, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX că a avut o întâlnire cu directorul general care a spus că nu poate da angajaţilor mai mulţi bani.

„Am avut o întâlnire cu directorul general Florentin Bărbuceanu, care ne-a spus că nu poate să ne dea mai mulţi bani decât am primit pe luna februarie. I-am cerut să găsească soluţii, dar degeaba. În aceste condiţii, angajaţii care s-au aflat, vineri, într-o grevă spontană au plecat acasă, urmând să reia luni protestul. Luni dimineaţă nu vor intra oamenii la lucru”, a spus Valer.

Peste 250 de angajaţi ai societăţii Remarul „16 Ferbuarie” din Cluj-Napoca au declanşat, vineri dimineaţă, un protest spontan, cu încetarea lucrului, nemulţumiţi că nu şi-au încasat în totalitate salariile pe luna februarie.

Muncitorii s-au adunat în faţa întreprinderii şi au început să strige: „Demisia”, „Hoţii”, Vrem să lucrăm” şi „Daţi-ne banii”.

„Angajaţii de la societatea de reparaţii material rulant Remarul «16 Februarie» au declanşat, vineri dimineaţă, un protest spontan şi au întrerupt lucrul pentru că nu şi-au primit decât 70 la sută din salariul pe luna februarie. Conducerea societăţii a considerat că în februarie s-a realizat doar 70 la sută din producţie, or asta înseamnă că angajaţii au primit 70 la sută din 70 la sută, ceea ce înseamnă între 300 şi 400 de lei. Am încercat să negociem cu conducerea societăţii, dar aceasta refuză orice dialog. Noi vom începe demersuri pentru declanşarea unui conflict de muncă legal”, spunea liderul de sindicat Marian Valer.

Liderii sindicali spuneau că li s-a transmis de către coducerea societăţii că are de încasat de la CFR Călători o sumă de mai multe milioane de lei, dar că aceasta întârzie să fie achitată. Angajaţii mai reclamă condiţiile grele de muncă şi acuză conducerea Remarul de dezinteres faţă de aceste condiţii.

Ulterior, mai mulţi dintre muncitori s-au dus la cabinetul directorului general Florentin Bărbuceanu, cerându-i demisia. Oamenii s-au oprit în anticamera cabinetului acestuia şi i-au reproşat că nu a vrut să stea de vorbă cu ei şi să le spună care sunt problemele cu care se confruntă societatea.

Ei au strigat „Demisia”, „Hoţii”, „Ieşi afară, javră ordinară”, „Bărbuceanu, nu uita, 16 nu e casa ta”, „Vrem banii ce ni se cuvin”, „Nu aveţi demnitate şi bun simţ”, „Mincinosule”, „Gaşcă de hoţi”.

Directorul general al SC Remarul „16 Februarie”, Florentin Bărbuceanu, a declarat presei că a încercat să le explice angajaţilor că, dacă nu se realizează producţia, conducerea societăţii nu are de unde să le asigure salariile.

„În societatea noastră, salarizarea se face în acord, adică se plătesc salariile în funcţie de realizări. Pe februarie, producţia a fost realizată în proporţie de 75 la sută, iar angajaţii au primit, joi, 75 la sută din salariul aferent lunii februarie. Am rămas cu o datorie faţă de ei de 25 la sută, pe care sper că o voi achita în cursul zilei. Am încercat să le explic angajaţilor că, dacă nu facem producţie, nu am de unde să le asigur salariile. «Remarul» trece printr-o perioadă grea, pentru că am livrat mai multe automotoare către CFR, care nu au fost plătite. Acest lucru ne-a creat mari probleme, credite la bănci, suntem datori şi la stat. Ne apropiem de un blocaj financiar”, a spus Bărbuceanu.

Liderul sindicatului din societate, Marian Valer, a declarat că muncitorii nu vor relua lucrul până nu îşi primesc diferenţa de salariu pe luna februarie şi nu va avea loc o întâlnire cu conducerea Remarul.

La Remarul „16 Februarie” lucrează 535 de persoane, societatea având o vechime de 140 de ani în servicii feroviare.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Hidroelectrica a câștigat definitiv un proces cu Guvernul României, cu miză de peste 370 de milioane de lei, cel puțin
Hidroelectrica a câștigat definitiv un proces cu Guvernul României, cu miză de peste 370 de milioane de lei, cel puțin
Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, a câștigat definitiv un proces mai vechi cu Ministerul Energiei, instuția prin care statul român controlează practic......
Președintele columbian Gustavo Petro anunță ruperea relațiilor diplomatice cu Israelul, stat pe care-l acuză de comiterea unui genocid împotriva palestinienilor
Președintele columbian Gustavo Petro anunță ruperea relațiilor diplomatice cu Israelul, stat pe care-l acuză de comiterea ...
Preşedintele Columbiei, Gustavo Petro, a anunţat miercuri că doreşte ruperea tuturor relaţiilor diplomatice cu Israel, ...
Antony Blinken a vizitat Kerem Shalom, punct de trecere pentru ajutorul umanitar dinspre Israel spre Fâșia Gaza (Video)
Antony Blinken a vizitat Kerem Shalom, punct de trecere pentru ajutorul umanitar dinspre Israel spre Fâșia Gaza (Video)
Secretarul de stat american Antony Blinken s-a deplasat miercuri la Kerem Shalom, punct de trecere pentru ajutorul umanitar ...
Congresmenul republican Marjorie Taylor Greene, o apropiată a fostului președinte Trump, va depune o moțiune împotriva șefului Camerei Reprezentanților, pe care-l acuză de trădare
Congresmenul republican Marjorie Taylor Greene, o apropiată a fostului președinte Trump, va depune o moțiune împotriva ...
Aleasa republicană Marjorie Taylor Greene a anunţat miercuri că ''săptămâna viitoare'' va depune o moţiune pentru ...