Bulgaria: Delian Dobrev va fi noul ministrul al economiei

Premierul bulgar Boiko Borisov a anunţat vineri că Delian Dobrev va deveni noul ministru al economiei, după demiterea lui Traicio Traikov, transmite Bloomberg.
Economica.net - vin, 16 mart. 2012, 21:17
Bulgaria: Delian Dobrev va fi noul ministrul al economiei

Potrivit premierului bulgar, Traicio Traikov a fost demis pentru întârzierile apărute la o serie de proiecte energetice importante precum gazoducutul South Stream şi interconectorii de gaze cu România şi Grecia.

Delian Dobrev, 34 de ani, a devenit adjunctul ministrului Economiei în luna mai 2011. Anterior, Delian Dobrev a fost vicepreşedinte al comisiei pentru energie din Parlamentul bulgar.

Delian Dobrev a absolvit în 2002 facultatea de economie la Wesleyan University, SUA, şi este specializat în finanţe la London School of Economics. Cariera sa profesională a început la firma de consultanţă KPMG în Toronto, Canada, după care a ocupat un post la firma de management financiar Newton în Sofia.

Te-ar mai putea interesa și
Cutremure în zona Vrancea
Cutremure în zona Vrancea
Două cutremure cu magnitudini de peste 3 s-au produs, luni, în judeţul Vrancea, iar cel mai recent, cu magnitudinea 3,2, a avut loc la ora 20:37, la o adâncime de 84,5 kilometri, potrivit......
Peste 12 milioane de lei – bani imputaţi spitalelor pentru fişe de spitalizare şi foi de observaţie neconforme. Banii au fost plătiţi din Fondul Sănătăţii, la care cotizează salariaţii, unii pensionari, producătorii de medicamente – document oficial
Peste 12 milioane de lei – bani imputaţi spitalelor pentru fişe de spitalizare şi foi de observaţie neconforme. ...
Echipele de control ale Caselor de Asigurări de Sănătate au imputat 11,5 milioane de lei spitalelor la care au găsit ...
CASS la pensiile peste 3.000 de lei a adus 3,2 miliarde de lei la Fondul Sănătăţii, adică 7% din veniturile totale, în şapte luni, efect direct al Legii 141 din 2025 – analiză
CASS la pensiile peste 3.000 de lei a adus 3,2 miliarde de lei la Fondul Sănătăţii, adică 7% din veniturile totale, ...
Impactul Legii 141 din 2025 în primele şapte luni ale anului 2026: 3,2 miliarde de lei au fost viraţi de către Casele ...
Comerțul online din România se schimbă: „Retailerii analizează mai atent ce dezvoltă, ce amână” – CEO Innobyte
Comerțul online din România se schimbă: „Retailerii analizează mai atent ce dezvoltă, ce amână” – CEO Innobyte
Companiile mari din retail devin mai selective în alocarea bugetelor pentru eCommerce, iar investițiile se mută de la ...