Funcţionarii publici germani declanşează un al doilea val de greve de avertisment

Aproximativ 20.000 de salariaţi din cadrul serviciilor publice au intrat în grevă, luni, în mai multe oraşe din centrul şi nordul Germaniei, lansând un al doilea val de greve de avertisment, care se vor extinde săptămâna aceasta în toată ţara, pe fundalul unor negocieri salariale, relatează AFP.
Economica.net - lun, 19 mart. 2012, 16:27
Funcţionarii publici germani declanşează un al doilea val de greve de avertisment

Landul Saxonia Inferioară şi oraşul-land Bremen au fost cele afectate luni, a anunţat Sindicatul Verdi, aflat la originea grevei, care evaluează numărul participanţilor la aproximativ 20.000 de persoane.

În cadrul unei primei săptămâni de greve, la începutul lui martie, au participat în total aproximativ 130.000 de persoane la nivelul întregii ţări.

Verdi reclamă măriri salariale de 6,5% în acest an, pentru două milioane de salariaţi ai statului federal şi comunelor. Acestea au propus săptămâna trecută o creştere de 3,3%, repartizată pe doi ani, o ofertă respinsă de către sindicat. Următoarele negocieri sunt prevăzute pe 28 şi 29 martie.

În aşteptarea lor, Verdi a prevăzut o „intensificare” a grevelor, care afectează spitale, creşe, transportul în comun, dar şi administraţii sau unele servicii de pompieri.

Verdi a avertizat că greva va continua marţi în Hesse (vest), Bavaria, Bade-Wurtemberg (sud-vest), dar şi în Rhenania-Westphalia (nord-vest), landul cel mai populat din Germania.

Te-ar mai putea interesa și
Casa Bodescu, locul unde a fost votată Unirea Basarabiei cu România, a fost redeschisă după o renovare de doi ani
Casa Bodescu, locul unde a fost votată Unirea Basarabiei cu România, a fost redeschisă după o renovare de doi ani
Casa Bodescu din municipiul Bălţi, clădire în care a fost votată Unirea Basarabiei cu România, în 1918, şi-a redeschis porţile după doi ani de lucrări de restaurare. Edificiul, care a......
Din nou avarie în sistemul energetic: o centrală pe cărbune s-a oprit, s-a spart iar cazanul. A treia avarie de acest fel în doar o lună
Din nou avarie în sistemul energetic: o centrală pe cărbune s-a oprit, s-a spart iar cazanul. A treia avarie de acest ...
Grupul 5 de la Turceni, singurul care mai este operațional de fapt la centrala pe cărbune a Complexului Energetic Oltenia, ...
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de vineri. Cele mai vândute titluri au fost cele ale Băncii Transilvania
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de vineri. Cele mai vândute titluri au fost cele ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere ultima şedinţă de tranzacţionare din această săptămână, ...
România are din nou energie nucleară. Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă a fost repusă în operare și va ajunge la puterea normală mâine seară
România are din nou energie nucleară. Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă a fost repusă în operare și va ajunge ...
Unitatea 1 a centralei nucleare Cernavodă a fost resincronizată cu sistemul energetic national, cu câteva ore întârziere ...