Geoană nu renunţă la Senat: PSD vrea să dea pe tavă lui Băsescu a doua funcţie în stat

Mircea Geoană a comentat decizia BPN a PSD de a cere schimbarea lui de la conducerea Senatului. "Este o decizie pripită şi face rău partidului", a spus Geoană. Preşedintele PSD, Victor Ponta, a anunţat luni că social-democraţii îl propun pe Titus Corlăţean pentru funcţia de preşedinte al Senatului.
Economica.net - lun, 07 nov. 2011, 15:13

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat că decizia BPN al PSD în privinţa sa este „pripită şi nejustificată”, că aceasta face rău partidului.

Este o decizie cu consecinţe extrem de complicate pentru USL. Nu există nicio formulă de schimbare a preşedintelui Senatului fără vot în plen. Din punctul meu de vedere este o greşeala strategică majoră şi sper că cei care au luat-o să-şi asume răspunderea pentru ea. Luarea acestei decizii reprezintă şi pierderea ultimei redute în faţa Coaliţiei. Va exista o propunere din partea grupului PSD şi vom vedea care sunt realităţile din Senat„, a declarat Mircea Geoană după întâlnirea cu senatorii PSD.

Întrebat dacă colegii de partid i-au reproşat că decizia de înlocuire a sa are legătură cu zvonurile legate de o posibilă negociere a sa cu UNPR, Mircea Geoană a răspuns că „toate aceste neghiobii sunt neadevarate, am încerca să-mi fac destul de bine treaba la conducerea Senatului şi nu cred că fără mine s-ar fi putut obţine şi micile victorii ale Opoziţiei la Senat”.

Geoană a mai spus că nu a primit niciun fel de reproş din partea colegilor din PSD, dar că bănuieşte că aceştia au fost deranjaţi de vizita pe care el a făcut-o săptămîna trecută în Statele Unite, iar înlăturarea sa va duce la pierderea de către social-democraţi a poziţiei de preşedinte al Senatului.

Este o forma de izolare sau eliminare a mea. Nu înţeleg care este câştigul în cazul eliminării mele. Să mă bată Dumnezeu dacă înţeleg care este calculul în acest caz. Un singur lucru am cerut în acest partid: respect. Nu accept ca atunci când există decizii aiurite să stăm impasivi. Se încearcă oferirea pe tava a acestei funcţii Puterii. Îi pun pe tava lui Băsescu această a doua funcţie importantă în stat„, a mai spus Mircea Geoană.

Preşedintele PSD Victor Ponta a anunţat luni că prin vot s-a decis atât la nivelul Biroului Permanent Naţional cât şi al grupului senatorial al partidului ca funcţia de şef al Senatului să fie preluată de Titus Corlăţean. Corlăţean ocupă în prezent funcţia de preşedinte al Comisiei de politică Externă din Senatul României, iar propunerea PSD era ca Titus Corlăţean şi Mircea Geoană să facă rocadă de funcţii.

Te-ar mai putea interesa și
Minsitrul german de Interne avertizează cu privire la riscurile foarte mari de comitere a unor atentate teroriste pe teritoriul țării
Minsitrul german de Interne avertizează cu privire la riscurile foarte mari de comitere a unor atentate teroriste pe teritoriul ...
Ministrul german de Interne Alexander Dobrindt a avertizat în privinţa unor posibile atacuri pe teritoriul ţării, afirmând că Germania este "într-o situaţie de mare ameninţare", relatează......
Demisie surpriză din fruntea Gabriel Resources. Directorul general Dragoș Tănase părăsește după 18 ani compania
Demisie surpriză din fruntea Gabriel Resources. Directorul general Dragoș Tănase părăsește după 18 ani compania
Directorul general Dragoș Tănase a demisionat, cu efect imediat, din compania Gabriel Resources, listată la Bursa din ...
Una dintre gecile de piele purtată de Jensen Huang, directorul general al Nvidia, a fost vândută la licitație pe o sumă exorbitantă
Una dintre gecile de piele purtată de Jensen Huang, directorul general al Nvidia, a fost vândută la licitație pe o sumă ...
Una dintre gecile de piele purtate şi semnate de Jensen Huang, directorul general al Nvidia, a fost vândută la o licitaţie ...
Platforma X și mai multe mari case de discuri închid procesul privind folosirea de piese muzicale fără drept. Un al doilea proces deschis de X în Texas a fost de asemenea închis
Platforma X și mai multe mari case de discuri închid procesul privind folosirea de piese muzicale fără drept. Un al doilea ...
Compania X Corp., deţinută de Elon Musk, şi un grup de mari case de discuri, printre care Universal Music Group şi Sony ...