Comisia Europeană a constatat că sunt încălcate drepturile lucrătorilor detaşaţi din UE

Comisia Europeană a constatat că adesea nu se respectă condiţii minime de angajare şi de muncă pentru cei peste un milion de lucrători detaşaţi din UE şi a propus noi norme pentru extinderea protecţiei acestora, se arată într-un comunicat remis, miercuri, agenţiei MEDIAFAX.
Economica.net - mie, 21 mart. 2012, 17:24
Comisia Europeană a constatat că sunt încălcate drepturile lucrătorilor detaşaţi din UE

Pentru a face ca piaţa unică a UE să funcţioneze mai bine pentru lucrători şi pentru întreprinderi, Comisia a propus noi norme pentru extinderea protecţiei pentru lucrătorii detaşaţi temporar în străinătate.

„Protecţia lucrătorilor şi concurenţa loială reprezintă cele două feţe ale monedei pieţei unice a UE şi, cu toate acestea, se constată că adesea nu se respectă condiţii minime de angajare şi de muncă pentru cei un milion şi ceva de lucrători detaşaţi din UE. Pentru abordarea aspectelor abuzive specifice, în care lucrătorii nu se bucură de deplinătatea drepturilor lor în ceea ce priveşte, de exemplu, salariul sau concediile, mai ales în sectorul construcţiilor, Comisia a prezentat, în cadrul unei directive privind respectarea drepturilor, propuneri concrete şi practice de intensificare a monitorizării şi de consolidare a respectării normelor existente, precum şi de îmbunătăţire a modului în care acestea se aplică în practică”, informează Comisia Europeană.

Potrivit sursei citate, noua directivă va asigura condiţii de egalitate între întreprinderile implicate, excluzându-le pe cele care nu respectă regulile.

Pentru a emite un semnal puternic că drepturile lucrătorilor şi libertatea lor de a face grevă se află pe picior de egalitate cu libertatea de a presta servicii, Comisia a prezentat şi un nou regulament care ţine cont de jurisprudenţa existentă, acesta având relevanţă în mod special în contextul prestării transfrontaliere de servicii, precum detaşarea lucrătorilor.

„Obiectivul general al ambelor propuneri este de a stimula locurile de muncă de calitate şi de a spori competitivitatea în UE prin actualizarea şi îmbunătăţirea funcţionării pieţei unice, garantând, totodată, drepturile lucrătorilor”, se mai arată în comunicat.

După adoptarea pachetului legislativ, preşedintele Barroso a declarat că a promis Parlamentului European în 2009 că va fi clarificată exercitarea drepturilor sociale pentru detaşarea lucrătorilor, iar libera prestare a serviciilor în cadrul pieţei interne reprezintă o oportunitate majoră de creştere.

„Dar, normele trebuie să se aplice tuturor în mod egal. Aceasta nu se întâmplă întotdeauna pentru lucrătorii detaşaţi într-un alt stat membru. Astăzi, Comisia Europeană acţionează concret pentru eliminarea abuzurilor inacceptabile. Vrem să ne asigurăm că lucrătorii detaşaţi se bucură pe deplin de drepturile lor sociale în întreaga Europă”, a declarat Barroso.

Comentând importanţa propunerilor atât pentru lucrători, cât şi pentru întreprinderi, László Andor, comisarul UE pentru ocuparea forţei de muncă, afaceri sociale şi incluziune, a subliniat că detaşarea temporară a lucrătorilor ar trebui să reprezinte o situaţie win-win pentru pieţele forţei de muncă din UE şi pentru întreprinderi, dar nu poate fi utilizată ca modalitate de ocolire a standardelor sociale minime.

„Propunerile de astăzi (miercuri-n.r.) clarifică pentru toată lumea normele privind lucrătorii detaşaţi şi instituie garanţii practice împotriva dumpingului social şi a condiţiilor proaste de muncă, mai ales în sectorul construcţiilor, în care detaşarea lucrătorilor se foloseşte cel mai intens şi în care se raportează cele mai multe abuzuri”, a arătat comisarul UE.

Te-ar mai putea interesa și
Energie solară pentru fabricile de mâncare. Grupul Carmistin a luat autorizația de la ANRE pentru două parcuri fotovoltaice
Energie solară pentru fabricile de mâncare. Grupul Carmistin a luat autorizația de la ANRE pentru două parcuri fotovoltaice
Avicarvil, unul dintre cei mai mari producători de carne de pui din România, parte a grupului antreprenorial Carmistin, a primit de la ANRE autorizația de înființare pentru două parcuri......
Topul rentabilității în comerțul alimentar. Cine a fost cel mai profitabil dintre Kaufland, Lidl, Mega Image sau Carrefour. Surpriza produsă de francezi
Topul rentabilității în comerțul alimentar. Cine a fost cel mai profitabil dintre Kaufland, Lidl, Mega Image sau Carrefour. ...
Dintre cele mai mari zece lanțuri de magazine alimentare, trei au pierdut bani anul trecut, surpriza venind de la Carrefour, ...
Cea mai nouă bancă de stat e sub presiune. BID pierde un miliard de euro, dacă nu își numeste conducerea până în decembrie
Cea mai nouă bancă de stat e sub presiune. BID pierde un miliard de euro, dacă nu își numeste conducerea până în ...
Banca de Investiții și Dezvoltare (BID) funcționează de șapte luni cu o conducere interimară. Cea de-a doua prelungire ...
N-a durat decât o zi. Trump renunță la ideea de a introduce o taxă pentru traversarea Strâmtorii Ormuz și vine cu alta, în urma discuțiilor cu statele din zona Golfului
N-a durat decât o zi. Trump renunță la ideea de a introduce o taxă pentru traversarea Strâmtorii Ormuz și vine cu alta, ...
Preşedintele american Donald Trump a anunţat marţi, pe reţeaua sa Truth Social, că renunţă la ideea, făcută publică ...