Uniunea Europeană ar putea bloca accesul companiilor din afară la contracte guvernamentale

Uniunea Europeană ar putea împiedica accesul companiilor din afara sa la contractele guvernamentale, dacă firmele comunitare vor continua să aibă dificultăţi în câştigarea de licitaţii în străinătate, a avertizat miercuri Comisia Europeană, semn că tensiunile comerciale ar putea escalada.
Economica.net - mie, 21 mart. 2012, 17:37
Uniunea Europeană ar putea bloca accesul companiilor din afară la contracte guvernamentale

În special companiile europene de software au reclamat că sunt dezavantajate la licitaţiile pentru contracte guvernamentale din China, în timp ce Comisia Europeană este îngrijorată că legislaţia americană favorizează firmele locale, relatează Reuters.

Pentru a contracara concurenţa neloială, comisarii pentru Piaţa Internă şi Comerţ au făcut propuneri care ar putea schimba drastic politica în domeniul atribuirii contractelor publice, în domenii pornind de la construcţia de autostrăzi şi până la administrarea reţelelor de date.

Aceste contracte sunt printre cele mai profitabile la nivel mondial, valorând peste 500 de miliarde de euro pe an, potrivit datelor UE.

„Uniunea nu trebuie să mai fie naivă, trebuie să aibă ca obiectiv corectitudinea şi reciprocitatea în comerţul mondial”, a declarat Michel Barnier, comisarul pentru Piaţa Internă, care a redactat propunerea în colaborare cu Karel de Gucht, comisarul pentru Comerţ.

Potrivit propunerii, autorităţile publice europene pot exclude companiile străine de la procedurile de atribuire a contractelor în valoare de peste 5 milioane de euro, dacă există dovezi că firmele europene sunt tratate în acest fel de către autorităţile publice din străinătate.

Proiectul este deja criticat puternic de ţări din interiorul sau din afara UE, Germania, Suedia şi Marea Britanie considerând că propunerea mai degrabă ar închide decât ar deschide pieţele, într-o perioadă în care bugetele sunt strâmtorate.

Pentru ca proiectul să fie aprobat este nevoie de susţinere din partea majorităţii calificate a ţărilor şi a majorităţii membrilor Parlamentului European.

În Germania există temerea că ar putea fi afectate serios companiile auto, de inginerie şi IT, având în vedere că propunerea permite autorităţilor publice să excludă oferte comune ale unor companii din UE şi din afara acesteia, în cazul în care companiile străine vor asigura cea mai mare parte a lucrărilor.

„Această posibilitate de excludere de la licitaţii a unor companii din UE ar provoca probleme serioase pentru firmele germane şi din alte ţări comunitare”, potrivit unui document obţinut de Reuters.

CE a fost reticentă în trecut să atace problema protecţionismului de pe alte pieţe şi a respectat prevederile Organizaţiei Mondiale a Comerţului referitoare la achiziţiile publice.

Datele UE arată însă că exporturi UE de numai 10 miliarde de euro, respectiv 0,08% din PIB-ul Uniunii intră pe piaţa mondială a achiziţiilor publice.

În ianuarie, UE a cerut Chinei să respecte acordul OMC referitor la achiziţiile publice, dar autorităţile de la Beijing au refuzat.

Potrivit CE, companiile străine au acces la contracte publice din UE de 352 de miliarde de euro. În schimb, SUA oferă contracte publice de 178 de miliarde de euro străinilor, iar Japonia de numai 27 de miliarde de euro.

Datele referitoare la piaţa chineză a achiziţiilor publice, de 83 de milairde de euro, sunt mai greu de obţinut, a precizat executtivul UE.

Te-ar mai putea interesa și
Ilie Bolojan: Pentru a ne redresa economic, scăderea preţului energiei electrice este o condiţie de bază
Ilie Bolojan: Pentru a ne redresa economic, scăderea preţului energiei electrice este o condiţie de bază
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat că reducerea preţului energiei electrice este esenţială pentru redresarea economică a României, subliniind că acest lucru depinde de accelerarea......
Norvegia se plasează sub umbrela nucleară franceză, anunță premierul Jonas Gahr Store
Norvegia se plasează sub umbrela nucleară franceză, anunță premierul Jonas Gahr Store
Norvegia va beneficia de umbrela nucleară a Franţei, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Store (foto) agenţiei norvegiene ...
Bogdan Badea (Hidroelectrica): Suntem săraca fată bogată, cheltuim foarte mulţi bani şi după aceea ne uităm la diurna de 36 de euro pe care o primește un ministru. La fel e și în companii
Bogdan Badea (Hidroelectrica): Suntem săraca fată bogată, cheltuim foarte mulţi bani şi după aceea ne uităm la diurna ...
Directorul general interimar al Hidroelectrica, Bogdan Badea, a criticat miercuri birocratizarea excesivă şi modificările ...
ANPIS: Numărul beneficiarilor alocaţiei de stat pentru copii a crescut cu 26.000 în primele patru luni din 2026
ANPIS: Numărul beneficiarilor alocaţiei de stat pentru copii a crescut cu 26.000 în primele patru luni din 2026
Numărul beneficiarilor alocaţiei de stat pentru copii a crescut cu aproape 26.000 în primele patru luni ale anului 2026, ...