Mandatul lui Anghelache la şefia CNVM se termină. Mai vrea o dată, dar încă n-a solicitat-o nimeni

În lunile octombrie şi noiembrie expiră mandatele a cinci membri ai Autorităţii pieţei de capital (CNVM), printre care se numără preşedintele şi vicepreşedintele. Audierile în Comisia de Buget Finanţa a Camerei Deputaţilor pentru nominalizarea noii conduceri a instituţiei ar putea începe chiar luni după amiază, dar nici comisarii în cauză nu ştiu dacă vor candida, pentru că încă nu li s-a propus.
Adrian N. Ionescu - vin, 23 mart. 2012, 12:06
Mandatul lui Anghelache la şefia CNVM se termină. Mai vrea o dată, dar încă n-a solicitat-o nimeni

Mecanismul alegerii membrilor Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM) presupune nominalizarea de către partidele parlamentare a candidaţilor şi abia apoi aceştia ar urma să fie audiaţi de Comisia de buget şi de plenul Camerei Deputaţilor.

În octombrie şi noiembrie expiră mandatele Gabrielei Anghelache, preşedinte din anul 2000, al Eugeniei Carmen Negoiţă, vicepreşedinte, şi cele ale comisarilor Bogdan Chetreanu, Claudia Sava şi Dorina Mihăilescu. Deputaţii vor deja să audieze candidaţi, luni, potrivit spuselor a doi dintre comisari, dar nu se ştie pe cine vor audia. Deocamdată vechilor comisari nu li s-a solicitat candidatura.

„Nu am primit nici o solicitare să mai candidez. Ar mai fi timp până luni, când am înţeles că ar putea începe audierile şi dacă voi fi nominalizată, voi accepta. Sunt încă în curs lucrări importante pe care aş dori să le termin“, a declarat, pentru ECONOMICA.NET, Gabriela Anghelache, preşedintele CNVM.

Gabriela Anghelache a fost numită în funcţie în anul 2000. Atunci „când situaţia pieţei era grav afectată de neîncrederea cauzată de scandalul FNI. Am acceptat atunci provocarea consolidării instituţiilor pieţei şi a recâştigării încrederii investitorilor. Decizia de atunci mi-a schimbat decisiv viaţa şi cariera universitară“, a mai spus Gabriela Anghelache.

Preşedintele CNVM a fost susţinută până acum de PSD. Nu a făcut nici un demers în scopul nominalizării.

Dintre problemele pe care şi-ar dori să le găsească rezolvarea,  „cea mai urgentă problemă este clarificarea statutului pieţei Rasdaq la Bursa de Valori Bucureşti, mai ales acum, după ce Curtea Europeană de Justiţie şi-a făcut cunoscută poziţia potrivit căreia această piaţă nu este una reglementată“, a mai spus Gabriela Anghelache.

De statutul pieţei Rasdaq depind portofoliile a zeci de fonduri de investiţii, inclusiv ale marilor societăţi de investiţii financiare (SIF). O piaţă reglementată este aceea în care companiile listate corespund unor criterii destul de severe, iar evaluarea companiilor de pe Rasdaq s-ar modifica dramatic, dacă această  piaţă nu ar mai fi considerată „reglementată“.

Un alt membru al CNVM, Bogdan Chetreanu, a spus relaxat că nu are mari şanse să fie nominalizat, pentru că partidul care l-a susţinut (PRM) nu mai este în Parlament. Nici el nu a făcut demersuri pentru a obţine nominalizarea. Şi atunci, ce proiecte are, în acest caz?

„Vom vedea… Până la toamnă mai este timp mult“, a răspuns Chetreanu.

În anii 2006 – 2007, mandatele a trei comisari, inclusiv preşedintele, au fost  prelungite ad- hoc de trei ori înainte de a fi reînnoite conform legii.

 Ceilalţi membri ai CNVM nu au putut fi contactaţi, iar Comisia de buget finanţe a Camerei Deputaţilor începuse deja weekendul.

Te-ar mai putea interesa și
Producătorul auto chinez Chery vrea să îşi majoreze producţia în Europa
Producătorul auto chinez Chery vrea să îşi majoreze producţia în Europa
Chery vrea să îşi majoreze producţia în Europa prin intermediul parteneriatelor cu alţi producători auto, ceea ce îi va permite să utilizeze fabricile existente, au declarat o serie de......
Peru: Alegeri prezidenţiale cu număr record de candidaţi, marcate de insecuritate şi neîncredere
Peru: Alegeri prezidenţiale cu număr record de candidaţi, marcate de insecuritate şi neîncredere
Confruntaţi cu o insecuritate în creştere, peruanii merg la urne duminică pentru a-şi alege preşedintele dintr-un număr ...
Circulaţia feroviară este întreruptă temporar între Valul lui Traian şi Basarabi în urma unui accident
Circulaţia feroviară este întreruptă temporar între Valul lui Traian şi Basarabi în urma unui accident
Un accident feroviar s-a produs duminică, în jurul orei 12:52, pe raza Sucursalei Regionale de Căi Ferate Constanţa, ...
2026 începe pe minus pentru vânzările de smartphone-uri. Samsung și Xiaomi scad, doar Apple crește. Ce se întâmplă pe piață
2026 începe pe minus pentru vânzările de smartphone-uri. Samsung și Xiaomi scad, doar Apple crește. Ce se întâmplă ...
Livrările globale de smartphone-uri au scăzut cu 6% în primul trimestru din 2026, pe fondul cererii slabe și al crizei ...