Statul va înfiinţa un fond de creditare a agricultorilor care accesează fonduri UE

Statul va înfiinţa un fond de creditare a beneficiarilor de fonduri europene, care va gestiona un buget de 300 de milioane de lei (aproape 70 de milioane de euro) în acest an, agricultorii urmând astfel să cofinanţeze mai uşor proiectele, potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă.
Economica.net - vin, 23 mart. 2012, 14:09
Statul va înfiinţa un fond de creditare a agricultorilor care accesează fonduri UE

„În vederea stimulării dezvoltării investiţiilor cu finanţare europeană, se constituie la dispoziţia Ministerului Agriculturii Fondul de creditare a beneficiarilor Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR). Fondul se constituie din alocaţii aprobate prin bugetul de stat cu această destinaţie, la dispoziţia Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR)”, se arată în proiectul de act normativ.

Astfel, având în vedere problemele cu care se confruntă beneficiarii programului în privinţa asigurării cofinanţării investiţiilor, Guvernul consideră necesară dezvoltarea unui instrument financiar care să ajute agricultorii. Fondul de creditare este complementar sistemului de garantare a împrumuturilor pentru fermieri.

Fondul va fi alimentat în acest an cu 300 de milioane de lei de la buget. Banii vor fi accesaţi de către bănci, pe baza unor convenţii încheiate cu Ministerul Agriculturii. Băncile selectate vor acorda credite agricultorilor din fond, iar termenele de rambursare şi de plată a dobânzilor se stabilesc prin negociere între beneficiar şi bancă.

Potrivit proiectului, accesul instituţiilor de credit la resursele fondului se va face în baza unei licitaţii şi a unor criterii de selecţie. În convenţiile încheiate cu băncile vor fi prevăzute sumele repartizate şi alocate, nivelul dobânzii pe care instituţiile urmează să o plătească Ministerul Agriculturii, termenele de restituire şi condiţiile de derulare a împrumutului.

Pentru sumele trase din fond băncile vor plăti anual ministerului o dobândă cel puţin egală cu randamentul la titluri de stat emise pe o perioada de zece ani. Creditele vor fi acordate agricultorilor pentru maxim zece ani, cu o perioadă de graţie cuprinsă între 1 şi 5 ani, stabilită în funcţie de specificul proiectului de investiţii.

Împrumuturile vor fi accesate doar de beneficiarii de fonduri europene care au contracte de finanţare nerambursabilă încheiate cu Agenţia de Plaţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP). Aceştia nu trebuie să se afle în dificultate financiară, iar valoarea creditelor va putea acoperi integral nivelul cheltuielilor eligibile şi neeligibile ale proiectului.

Vor putea primi credite cei care au accesat proiecte pe măsurile „Modernizarea exploataţiilor agricole”, „Creşterea valorii adăugate a produselor agricole şi forestiere”, „Sprijin pentru crearea şi dezvoltarea de micro-întreprinderi” şi „Încurajarea activităţilor turistice”.

Împrumuturile pot fi garantate de către beneficiar prin certificate de depozit, garanţii reale pe animale, maşini şi utilaje agricole, ipotecă asupra clădirilor şi terenurilor agricole, plantaţiilor sau orice alte garanţii agreate de instituţiile de credit selectate. Fondurile de garantare pot acorda garanţii de până la 80% din valoarea creditului.

Sumele neutilizate din fond într-un an vor fi reportate pentru anul următor. Sumele existente în fond la finele fiecărui an, provenite din rambursări de credite şi plăţi de dobânzi la creditele acordate, se reportează, de asemenea, în anul următor şi se utilizează pentru acordarea de noi credite.

În cazul în care beneficiarii înregistrează restanţe la rambursarea creditelor şi la plata dobânzilor, banca va restitui MADR aceste sume din fondurile proprii.

Potrivit reprezenţilor MADR, au fost reziliate contracte de finanţare încheiate cu Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) ca urmare, în principal, a lipsei resurselor proprii pentru asigurarea cofinanţării necesare pentru realizarea investiţiilor, precum şi a accesului redus la credite bancare.

Fondurile alocate pentru România prin PNDR în perioada 2007-2013 sunt de 10,09 miliarde de euro, dintre care 8 miliarde de euro bani europeni.

Ministrul Agriculturii, Stelian Fuia, a anunţat la jumătatea lunii martie că instituţia pe care o conduce va absorbi în primul trimestru un miliard de euro din fonduri europene şi are ca ţintă pentru acest an atragerea a 2,5 miliarde de euro.

Potrivit datelor Ministerului Agriculturii, la 15 martie PNDR avea un grad de absorbţie de 40%, totalizand 4,044 miliarde de euro. Valoarea contractată a fost de 4,541 miliarde de euro.

Te-ar mai putea interesa și
Volodimir Zelenski cere Uniunii Europene 70 de miliarde de euro pentru susținerea militară a Ucrainei în 2027
Volodimir Zelenski cere Uniunii Europene 70 de miliarde de euro pentru susținerea militară a Ucrainei în 2027
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski le-a cerut vineri 70 de miliarde de euro în plus aliaţilor săi europeni, la summitul şefilor de stat şi de guverne de la Bruxelles, relatează AFP,......
Două petroliere au fost lovite în Golful Persic, în largul coastelor Arabiei Saudite
Două petroliere au fost lovite în Golful Persic, în largul coastelor Arabiei Saudite
Agenţia de Securitate Maritimă Britanică UKMTO a informat sâmbătă că două petroliere au fost lovite vineri în largul ...
Nicușor Dan: România își dorește ca o eventuală aplicare a mecanismului ETS2 să fie cât mai îndepărtată. Dacă nu se ajunge la un acord în privința bugetului UE, vor exista niște măsuri tranzitorii
Nicușor Dan: România își dorește ca o eventuală aplicare a mecanismului ETS2 să fie cât mai îndepărtată. Dacă ...
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat vineri, la Bruxelles, că România a solicitat, împreună cu alte state, încă de ...
CNPP: România avea 4.674.614 pensionari la finele lunii septembrie. Pensia medie a fost de 2.785 de lei
CNPP: România avea 4.674.614 pensionari la finele lunii septembrie. Pensia medie a fost de 2.785 de lei
Un număr de 4.674.614 pensionari erau înregistraţi la finele lunii septembrie 2026 în România, cu 2.725 mai puţini ...