Magic Johnson supravieţuieşte de 20 de ani cu virsul HIV

Legendarul baschetbalist american anunţa, în urmă cu exact 20 de ani, că este infectat cu HIV, exprimându-şi  speranţa că va trăi cât mai mult timp, o dorinţă care i s-a îndeplinit şi care a inspirat mii de persoane în toată această perioadă.
Economica.net - lun, 07 nov. 2011, 19:03

Earvin „Magic” Johnson, unul dintre cei mai buni jucători din istoria baschetului, a făcut teribilul anunţ în cursul unei conferinţe de presă organizată pe 7 noiembrie 1991. Vedeta echipei Los Angeles Lakers, la care a evoluat timp de 12 sezoane şi cu care a cucerit cinci titluri de campion al NBA a declarat atunci: „Viaţa merge înainte şi voi continua să fiu un om fericit”.

După 20 de ani, posturile de televiziune americane şi presa sportivă au reamintit cuvintele sale şi le dau drept exemplu de determinare, potrivit AGERPRES.

Desemnat de trei ori MVP-ul sezonului, Magic Johnson s-a retras din baschet într-un moment bun al carierei sale şi avut curajul să apară în prim plan pentru a demitifica o maladie care, totuşi, în 1991 era tabu. El a revenit ulterior în activitate, fiind inclus în locul selecţionatei Statelor Unite, medaliată cu aur la Jocurile Oimpice din 1992, de la Barcelona.

El a promis că va acţiona pentru a atrage atenţia asupra pericolelor SIDA şi HIV şi a insistat ca oamenii să ia în serios această ameninţare, luând măsuri de protecţie în timpul relaţiilor sexuale şi supunându-se controalelor pentru depistarea maladiei.

Jucătorul a spus, iniţial, că nu ştie cum a contactat virusul HIV (deşi puţin mai târziu s-a confesat că s-a infestat din cauza „promiscuităţii heterosexuale”), însă a declarat că soţia sa, cu care se căsătorie cu doar două luni înainte, nu este infestată.

Johnson a început să aibă apariţii publice pentru a le vorbi tinerilor din întreaga lume despre HIV şi SIDA, iar Organizaţia Mondială a Sănătăţii l-a dat drept exemplu pentru ca bolnavii să conştientizeze că pot duce o viaţă normală, în ciuda teribilei maladii.

În vârstă de 52 ani, Magic Johnson este în prezent un om de afaceri de succes, care deţine peste 125 de cafenele, 10 cinematografe, o reţea de restaurante şi mai multe săli de sport construite pe întreg teritoriul SUA, cu o cifră totală de afaceri de câteva sute de milioane de dolari.

Te-ar mai putea interesa și
Minsitrul german de Interne avertizează cu privire la riscurile foarte mari de comitere a unor atentate teroriste pe teritoriul țării
Minsitrul german de Interne avertizează cu privire la riscurile foarte mari de comitere a unor atentate teroriste pe teritoriul ...
Ministrul german de Interne Alexander Dobrindt a avertizat în privinţa unor posibile atacuri pe teritoriul ţării, afirmând că Germania este "într-o situaţie de mare ameninţare", relatează......
Demisie surpriză din fruntea Gabriel Resources. Directorul general Dragoș Tănase părăsește după 18 ani compania
Demisie surpriză din fruntea Gabriel Resources. Directorul general Dragoș Tănase părăsește după 18 ani compania
Directorul general Dragoș Tănase a demisionat, cu efect imediat, din compania Gabriel Resources, listată la Bursa din ...
Una dintre gecile de piele purtată de Jensen Huang, directorul general al Nvidia, a fost vândută la licitație pe o sumă exorbitantă
Una dintre gecile de piele purtată de Jensen Huang, directorul general al Nvidia, a fost vândută la licitație pe o sumă ...
Una dintre gecile de piele purtate şi semnate de Jensen Huang, directorul general al Nvidia, a fost vândută la o licitaţie ...
Platforma X și mai multe mari case de discuri închid procesul privind folosirea de piese muzicale fără drept. Un al doilea proces deschis de X în Texas a fost de asemenea închis
Platforma X și mai multe mari case de discuri închid procesul privind folosirea de piese muzicale fără drept. Un al doilea ...
Compania X Corp., deţinută de Elon Musk, şi un grup de mari case de discuri, printre care Universal Music Group şi Sony ...