UE: România trebuie să adere la euro, pentru ca românii să fie prosperi

„România trebuie să adere la euro, dacă doreşte prosperitatea cetăţenilor ei“, a declarat Nicolae Idu, şeful reprezentanţei Uniunii Europene la Bucureşti, la conferinţa „Finanţarea creşterii în România“, care se desfăşoară la acestă oră, sub organizarea Financial Times. În acest scop Guvernul „ar trebui să aibă o listă de prosperităţi“ şi să nu mai risipească bani.
Adrian N. Ionescu - mar, 27 mart. 2012, 07:32
UE: România trebuie să adere la euro, pentru ca românii să fie prosperi

Oficialul UE a mai adăugat că reforma şi consolidarea fiscală sunt esenţiale, dincolo de îndeplinirea celorlalte criterii, precum reducerea  deficitului bugetar.

Pe de altă parte, România este ţara cu cea mai scăzută absorbţie a fondurilor europene, dintre cele 27  de ţări membre.

„Nu există o listă de priorităţi privind proiectele pe care Guvernul îşi doreşte să le finanţeze. Din această cauză, un volum relativ redus de resurse se împarte la o lungă serie de proiecte“, a mai spus Nicolae Idu.

„România are nevoie de un program. Este nevoie ca investiţiile să fie echilibrate în funcţie de posibilităţile de finanţare şi de efectul lor asupra economiei“, a spus, la rândul său, Tonny Lybek, economist senior la Fondul Monetar Internaţional şi reprezentant al instituţiei în România.

Cele mai mari provocări ale României sunt: reforma sistemului de pensii, al cărui deficit a ajuns la 4,5%, şi cea a sistemului de sănătate.

„România ar trebui să cheltuie mai mult pentru sănătate, dar nu poate face asta din cauza veniturilor bugetare  mici. Nu poţi creşte cheltuielile când colectarea veniturilor (bugetare, n.r.) se ridică la numai 30 – 31% din produsul intern brut“, a mai spus reprezentantul FMI.

Te-ar mai putea interesa și
Dr. Max are cel mai mare număr de farmacii din Europa
Dr. Max are cel mai mare număr de farmacii din Europa
Dr. Max Group este în prezent cel mai mare lanț de farmacii din Europa din punct de vedere al numărului de unități. Grupul Dr. Max a intrat în a doua jumătate a anului 2026 cu peste 3.300 de......
Ce spune Bolojan despre adoptarea legilor PNRR
Ce spune Bolojan despre adoptarea legilor PNRR
Premierul interimar Ilie Bolojan a transmis miercuri că adoptarea legilor PNRR este "vitală" pentru România, subliniind ...
România, cea mai bună performanță din lume a pieţei bursiere în ultimul deceniu
România, cea mai bună performanță din lume a pieţei bursiere în ultimul deceniu
În ultimii zece ani, România a înregistrat cea mai bună performanță bursieră dintre toate piețele importante de acțiuni ...
Leasing operațional vs achiziție directă: ce aleg firmele românești pentru flota de utilaje
Leasing operațional vs achiziție directă: ce aleg firmele românești pentru flota de utilaje
Industria construcțiilor și a lucrărilor de infrastructură traversează, în ultimii ani, o perioadă de creștere susținută ...