Ungaria: Guvernul a depus un amendament la legea privind sistemul judiciar

Guvernul ungar a depus, marţi, în Parlament, un amendament la legea privind sistemul judiciar, conform solicitărilor Uniunii Europene, informează AFP.
Economica.net - mie, 28 mart. 2012, 05:45
Ungaria: Guvernul a depus un amendament la legea privind sistemul judiciar

„Trebuie să extindem controlul asupra activităţii preşedintelui Biroului naţional al justiţiei (OBH)”, a declarat Robert Repassy, un deputat din cadrul Fidesz.

„Obiectivul principal este extinderea controlului activităţii OBH, în conformitate cu propunerile Comisiei de la Veneţia şi Asociaţiei naţionale a judecătorilor”, adaugă deputatul.

Săptămâna trecută, secretarul general al Consiliului Europei, norvegianul Thorbjörn Jagland, aprecia că este prea multă putere concentrată la conducerea sistemului judiciar din Ungaria.

În raportul din 19 martie, Comisia Europeană criticase reforma justiţiei din Ungaria.

Te-ar mai putea interesa și
Cărbunele românesc dă o nouă lovitură în piata de energie. CE Oltenia a vândut energie bandă la extraordinarul preț de 1.200 de lei/MWh
Cărbunele românesc dă o nouă lovitură în piata de energie. CE Oltenia a vândut energie bandă la extraordinarul preț ...
Complexul Energetic Oltenia, singurul producător semnificativ de energie electrică pe bază de cărbune din România, a reușit să vândă energie cu livrare în bandă la uluitorul preț de......
Execuția bugetară. Deficitul a ajuns la 3,82% din PIB după primele nouă luni din 2026
Execuția bugetară. Deficitul a ajuns la 3,82% din PIB după primele nouă luni din 2026
Execuţia bugetului general consolidat în primele nouă luni ale anului 2026 s-a încheiat cu un deficit de 78,52 de miliarde ...
Nou parc fotovoltaic în România. Proiectul Itaroșu, de 58 MW din Arad, a primit finanțare
Nou parc fotovoltaic în România. Proiectul Itaroșu, de 58 MW din Arad, a primit finanțare
Parcul fotovoltaic Iratoșu din județul Arad, de 58 MWp, a primit finanțare de la Raifffesen Bank International, potrivit ...
Danemarca, Italia și Polonia fac presiuni pentru a reduce „efectul de atracţie” în domeniul imigraţiei
Danemarca, Italia și Polonia fac presiuni pentru a reduce „efectul de atracţie” în domeniul imigraţiei
Guvernele Danemarcei, Italiei şi Poloniei fac presiuni vineri pentru ca declaraţia finală a summitului european de la ...