Cursul a fluctuat aproape de 4,37 lei/euro la începutul sesiunii

Moneda naţională a fost stabilă în prima oră de tranzacţionare de miercuri, iar cotaţiile au oscilat aproape de 4,37 lei/euro, într-o piaţă cu volume reduse de transfer, potrivit dealerilor.
Economica.net - mie, 28 mart. 2012, 07:43
Cursul a fluctuat aproape de 4,37 lei/euro la începutul sesiunii

La deschidere, băncile cotau euro într-un interval mai larg, de 4,3675 – 4,3735 lei, după ce la finalul sesiunii precedente schimburile se perfectau la 4,3700 – 4,3720 lei/euro.

După prima oră de tranzacţionare, cotaţiile se situau la 4,3706 – 4,3725 lei/euro.

La ora transmiterii ştirii, forintul şi zlotul afişau deprecieri de până la 0,2%.

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat marţi un curs de referinţă de 4,3688 lei/euro, nesemnificativ mai jos faţă de nivelul publicat luni, de 4,3691 lei/euro. Leul a înregistrat, astfel, a şasea sesiune de apreciere timidă, după ce la începutul săptămânii trecute a atins minimul istoric faţă de euro, de 4,3794 unităţi.

Moneda naţională s-a apreciat uşor şi în faţa francului elveţian, astfel că rata anunţată de BNR a coborât de la 3,6258 lei/franc la 3,6218 lei/franc.

Pentru dolar, paritatea oficială a scăzut cu 3,54 bani, de la 3,3048 lei/dolar la 3,2694 lei/dolar.

Băncile au afişat pentru plasamentele cu scadenţă la o zi dobânzi de 3,55 – 4,05%, similare cu cele de marţi.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american în România, mai multe proiecte comune de producție și tehnologie
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american ...
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut o întâlnire cu delegația Congresului SUA condusă de congresmanul Mike Rogers, președintele Comisiei pentru Apărare a Camerei......
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor – Cum va arăta zona (FOTO)
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul ...
Primăria Municipiului Bucureşti anunţă o licitaţie de aproape 64 de milioane de lei fără TVA pentru lucrări de amenajare ...
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Debitul Dunării la intrarea în ţară va atinge în următoarele zile 1.600 mc/s, apoi va fi în scădere până la valoarea ...
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile ...