Afacerile Carpatcement au crescut cu o cifră anul trecut. Livrările de ciment au avansat cu 7%

Afacerile înregistrate anul trecut de grupul german HeidelbergCement în România au revenit pe plus anul trecut, înregistrând o creştere de o cifră, de la 214 milioane euro în 2010, iar livrările de ciment, principalul produs al companiei, au avansat în volum cu 7%.
Economica.net - mie, 28 mart. 2012, 11:35
Afacerile Carpatcement au crescut cu o cifră anul trecut. Livrările de ciment au avansat cu 7%

„În pofida unui context de piaţă încă nefavorabil, am reuşit să obţinem creşteri semnificative ale volumelor de vânzări pentru toate cele trei divizii – ciment, betoane şi agregate.(…) Avem încredere că evoluţia viitoare a celor trei divizii va fi susţinută şi de tendinţa de revenire a pieţei locale a materialelor de construcţii. Piaţa a început deja să dea uşoare semne de îmbunătăţire şi ar putea să se înscrie pe o direcţie constantă de creştere economică, în cazul în care va exista stabilitate macro-economică şi politică şi dacă vor fi demarate măsurile de relansare economică anunţate de autorităţi”, a declarat Florian Aldea, country manager al HeidelbergCement în România.

Operaţiunile din România ale grupului sunt reunite sub denumirea Carpatcement Holding.

Vânzările celoellalte două divizii, de betoane şi agregate, au avansat anul trecut, în volum, cu 20%, respectiv 35%.

Aldea nu a comunicat rulajul înregistrat anul trecut. În condiţiile creşterii anunţate a vânzărilor, producătorul de materiale de construcţii a revenit pe plus după doi ani de scăderi. Afacerile consolidate ale Carpatcement Holding s-au plasat la 368 milioane euro în 2008, iar în 2009 şi 2010 au avut un regres până la 238 milioane euro, respectiv 214 milioane euro.

Şeful Carpatcement a arătat că este nevoie ca mediul de afaceri din România să-şi recapete încrederea pentru derularea de investiţii noi, dar acest lucru depinde nu doar de contextul intern, ci şi de evoluţia economică la nivel european.

„În România, oamenii de afaceri au nevoie de predictibilitate şi stabilitate, precum şi de un cadrul legislativ adecvat. Fără un plan strategic la nivel naţional este greu de estimat care va fi evoluţia pieţei”, a spus Aldea.

El a punctat şi necesitatea îmbunătăţirii ritmului de atragere a fondurilor europene, dând exemplul unor state vecine, cum este cel al Poloniei.

Referindu-se la sectorul cimentului, principalul segment pe care activează Carpatcement, reprezentantul producătorului a afirmat că piaţa a înregistrat anul trecut un avans de 5% în volum şi ar putea stagna sau avansa cu 2-3% în acest an, în linie cu evoluţia în ansamblu a industriei construcţiilor.

Vânzările interne de ciment s-au plasat în 2010 la 6,85 milioane tone, iar la jumătatea anului trecut au înregistrat un avans de 2,4%, la 2,95 milioane tone, potrivit datelor patronatului de profil CIROM.

Aldea a mai spus că rezultatele Carpatcement din primul trimestru din acest an au fost afectate de condiţiile meteo dificile din luna februarie, fiind în scădere faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Carpatcement Holding a realizat investiţii de 8,5 milioane euro anul trecut şi a bugetat un nivel similar în 2012, fondurile vizând în principal eficientizarea costurilor şi înlocuiri de echipamente.

Întrebat despre evoluţia preţurilor de vânzare a cimentului, Aldea a spus că acestea au înregistrat o uşoară erodare anul trecut, iar în 2012 depind de evoluţia pieţei. El a arătat că producătorul de materiale de construcţii a înregistrat creşteri de costuri, în special a celor energetice şi cu combustibilii, şi şi-a redus marjele de profit, pentru păstrarea clienţilor.

Cu investiţii de peste 450 milioane de euro, grupul HeidelbergCement este unul dintre cei mai importanţi investitori germani din România. Grupul a intrat pe piaţa românească în 1998 şi este prezent în sectorul producţiei de ciment, betoane şi de agregate prin intermediul companiilor Carpatcement Holding (trei fabrici de ciment), Carpat Beton (18 staţii de betoane) şi Carpat Agregate (14 cariere şi exploatări de balast).

Te-ar mai putea interesa și
UE vrea să dubleze taxele vamale asupra oţelului importat
UE vrea să dubleze taxele vamale asupra oţelului importat
Legislatorii Uniunii Europene şi statele membre au convenit luni să dubleze taxele vamalee la oţelul străin pentru a proteja industria europeană aflată în dificultate de afluxul de producţie......
Oana Ţoiu a discutat deja cu viitoarea ministră de Externe a Ungariei
Oana Ţoiu a discutat deja cu viitoarea ministră de Externe a Ungariei
Şefa diplomaţiei române, Oana Ţoiu, a avut duminică o convorbire telefonică cu viitoarea ministră de Externe a Ungariei, ...
Foștii manageri Metro care au preluat magazine Real în 2017 au intrat pe segmentul de minimarket după ce au închis cele două hypermarketuri Remarkt
Foștii manageri Metro care au preluat magazine Real în 2017 au intrat pe segmentul de minimarket după ce au închis cele ...
Remarkt Magazine SRL, companie deținută de compania cipriotă Terazone Enterprises LTD în spatele căreia se află foști ...
Cum s-au descurcat traderii români de cereale în 2025, an cu producții record. Afacerile Agropec Dionis au crescut de peste 2,5 ori
Cum s-au descurcat traderii români de cereale în 2025, an cu producții record. Afacerile Agropec Dionis au crescut de ...
Traderul de cereale Agropec Dionis, controlat de familia Nagy, a ajuns anul trecut la afaceri mai mult decât duble decât ...