Bursa a crescut foarte uşor, însă pe un rulaj în scădere

Bursa de la Bucureşti a crescut cu 0,17%, contrar corecţiilor de pe bursele europene, într-o piaţă în care majoritatea investitorilor au revenit pe poziţii de aşteptare, astfel că lichiditatea a scăzut cu aproape 30%, la 18,5 milioane lei.
Economica.net - mie, 28 mart. 2012, 14:23
Bursa a crescut foarte uşor, însă pe un rulaj în scădere

Piaţa de la Bucureşti a deschis ziua în scădere uşoară, însă după ora 11:15 a revenit pe creştere uşoară, deşi bursele vest-europene au rămas pe roşu, influenţate de temerile investitorilor privind situaţia financiară a Spaniei.
„După o săptămână de uşoare corecţii pe volume mai mult decât modeste, pe piaţa locală săptămâna aceasta a început într-o notă optimistă pe fondul menţinerii sentimentului pozitiv în pieţele dezvoltate, iar această situaţie a ajutat şi la închiderea cu succes al ofertei secundare de la Transelectrica. Deşi, în continuare volumele sunt mult sub media anului, interesul la cumpărare este îndreptat către companiile cu un randament generos al dividendului cât şi către cele care au subperformat piaţa de la începutul anului, printre care titlurile băncilor”, a declarat pentru MEDIAFAX Liviu Avram, şeful departamentului de vânzări al firmei de brokeraj NBG Securities România.

La închiderea pieţei principale, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în creştere cu 0,21%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic plasau indicele BET-NG cu 0,59% peste nivelul şedinţei precedente.
În acelaşi timp, indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea (FP), era în scădere cu 0,23%.

Indicele extins al Bursei, BET-XT, a încheiat ziua în stagnare. Indicele reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Investitorii au tranzacţionat în total acţiuni de 18,5 milioane lei (4,2 milioane euro), valoare cu 28% sub rulajul şedinţei precedente, de 25,8 milioane lei (5,9 milioane euro).

„Lichiditatea redusă este cauzată de incertitudinile externe care îi fac pe cumpărători să aştepte confirmarea zvonurilor legate de Portugalia, de recesiunea din zona euro. În plus, investitorii aşteaptă şi trecerea adunărilor generale ale acţionarilor pentru a se decide ce vor face ulterior. Este o perioadă slabă pentru bursă. Lipsa de lichiditate este generată şi de structura participanţilor la piaţă locală, care în general sunt speculatori şi merg pe principiul «cumpără pe zvon şi vinde pe ştire». Acum sunt aşteptate ştirile care să confirme sau infirme zvonurile sau estimările”, a afirmat directorul general al BT Securities, Rareş Nilaş.

Aproape 20% din lichiditatea pieţei acţiunilor a fost asigurată de două deal-uri cu 0,18% din titlurile Băncii Transilvania (TLV), de 3,5 milioane lei. Acţiunile au fost cedate la ora 11:43, la un preţ de 1,08 lei, similar ultimei cotaţii de marţi. Pe piaţa principală, titlurile băncii au crescut cu 0,28%, la 1,083 lei, pe un rulaj de 271.000 de lei.
Acţiunile Fondului Proprietatea au fost cele mai lichide din piaţa principală, cu operaţiuni de 4,9 milioane lei, iar cotaţia a stagnat la 0,59 lei.

Titlurile Transelectrica (TEL) au scăzut cu 0,87%, la 16,01 lei, pe o lichiditate de 607.000 de lei.

Evoluţia nu a fost influenţată de finalizarea ofertei prin care statul a reuşit să vândă 15% din acţiunile companiei. Oferta a fost suprasubscrisă cu aproape 59%, în condiţiile în care solicitările investitorilor mari au depăşit cu 45,45% tranşa alocată, iar volumul de acţiuni cerut de micii investitori a fost de 2,8 ori mare decât titlurile scoase la vânzare.

Astfel, statul va încasa 164,7 milioane lei (37,7 milioane euro) pentru pachetul scos la vânzare, în condiţiile în care preţul pe tranşa investitorilor instituţionali ar fi de 14,9 lei, iar pentru micii investitori de 15,71 lei, potrivit ultimelor ordine de subscriere din ofertă.

Pe piaţa Rasdaq, investitorii au tranzacţionat acţiuni de 444.000 de lei, valoare cu 73% peste rulajul de marţi, de 257.000 de lei.

Titlurile firmei imobiliare Vidraru Curtea de Argeş (VIRU) s-au clasat pe prima poziţie în topul lichidităţii. Cu aceste acţiuni a fost realizată o singură tranzacţie, de 100.000 de lei, la preţul de 50 lei, similar cotaţiei precedente.
Pe piaţa destinată obligaţiunilor au fost realizate patru tranzacţii negociate cu titluri de stat scadente în martie 2014, în valoare de 34 milioane lei (7,8 milioane euro).

„Cred că tranzacţiile sunt realizate de investitori instituţionali. Este mai degrabă o cumpărarea efectivă din piaţă şi necesitatea unei tranzacţii bursiere din partea clientului respectiv pentru o mai mare «transparenţă» a dobânzii obţinute”, a mai spus Nilaş.

La închiderea pieţei principale de la Bucureşti, bursele vest-europene erau în scădere cu până la 0,4%, linia fiind preluată şi de majoritatea pieţelor din Europa Centrală şi de Est, care înregistrau corecţii de până la 1,1%. Bursa din Rusia a consemnat cea mai vizibilă scădere, de 2,6%.

Te-ar mai putea interesa și
O vilă interbelică din centrul Bucureștiului e scoasă la vânzare pentru suma de 1.140.000 de euro
O vilă interbelică din centrul Bucureștiului e scoasă la vânzare pentru suma de 1.140.000 de euro
O vilă interbelică ridicată în stil eclectic și decorată cu zeități mitologice se vinde cu 1.140.000 de euro pe Storia, platforma de imobiliare lansată de OLX. Imobilul este situat pe o......
Antony Blinken: China nu furnizează direct Rusiei arme, rachete şi muniţii. În schimb furnizează maşini-unelte, micro-electronică şi optică
Antony Blinken: China nu furnizează direct Rusiei arme, rachete şi muniţii. În schimb furnizează maşini-unelte, micro-electronică ...
Secretarul american de stat Antony Blinken a declarat luni că, deşi China nu furnizează Rusiei arme şi muniţii, oferă ...
Brandul de produse cosmetice coreene KORIKA intră în România, în rețeaua de magazine Notino
Brandul de produse cosmetice coreene KORIKA intră în România, în rețeaua de magazine Notino
KORIKA, unul dintre cele mai apreciate branduri de produse cosmetice coreene din Europa, intră în magazinele Notino din ...
Omul de afaceri Ștefan Mandachi și economistul Iancu Guda lansează BIZZ Accelerator, un proiect de educație pentru antreprenorii și managerii din România
Omul de afaceri Ștefan Mandachi și economistul Iancu Guda lansează BIZZ Accelerator, un proiect de educație pentru antreprenorii ...
Ștefan Mandachi și economistul Iancu Guda lansează BIZZ Accelerator, un program de educație financiară de tip e-learning, ...