Paşapoartele biometrice, verificate printr-un sistem automat de control

Autorităţile UE au decis să introducă un sistem automat de control al paşapoartelor, prin instalarea de turnicheţi speciali la graniţe, a anunţat miercuri directorul general al Serviciului pentru Afaceri Interne al Comisiei Europene, Stefano Manservisi, conform presei belgiene.
Economica.net - J, 29 mart. 2012, 06:29
Paşapoartele biometrice, verificate printr-un sistem automat de control

Noul sistem, intitulat ‘Călătorul înregistrat’, va simplifica intrarea în Europa a deţinătorilor de paşapoarte biometrice: o persoană care are dreptul de a trece frontiera va trebui doar să apropie documentul de turnichet şi va trece ca ‘la metrou’, scrie Agerpres.

Totodată acest nou sistem va fi parte a unei iniţiative mai ample numită ‘Frontiera inteligentă’. Nu este clar însă dacă el vizează doar persoanele care au dreptul la călătorie fără viză sau pe toţi călătorii.

Noul sistem de control automat al paşapoartelor a fost testat deja pe aeroporturile Heathrow din Londra şi Schiphol din Amsterdam.

Te-ar mai putea interesa și
Ce spune Nazare despre bugetul pe 2027 – Trei priorităţi majore pentru închiderea anului 2026 şi construcţia bugetului pentru anul următor
Ce spune Nazare despre bugetul pe 2027 – Trei priorităţi majore pentru închiderea anului 2026 şi construcţia bugetului ...
România are nevoie de un buget pentru 2027 care să răspundă presiunilor reale, dar care să nu creeze noi dezechilibre, iar cele trei priorităţi majore pentru închiderea anului în curs şi......
Hellas Direct, în top 50 al companiilor europene cu cea mai rapidă creștere din ultimul deceniu, potrivit clasamentului Financial Times pentru 2027
Hellas Direct, în top 50 al companiilor europene cu cea mai rapidă creștere din ultimul deceniu, potrivit clasamentului ...
Hellas Direct ocupă locul 49 în clasamentul FT Europe's Long-Term Growth Champions 2027, care include 300 de companii europene, ...
Prețurile cresc iarăși pe piețele de energie din Europa. România are azi un preț spot de 411 euro/MWh, din nou printre cele mai mari de pe continent
Prețurile cresc iarăși pe piețele de energie din Europa. România are azi un preț spot de 411 euro/MWh, din nou printre ...
Prețul energiei electrice tranzacționate ieri pentru livrare azi, 10 noiembrie, a crescut din nou, apropiindu-se de 2.200 ...
Trump vede un „impuls pozitiv” către un acord cu Iranul
Trump vede un „impuls pozitiv” către un acord cu Iranul
Preşedintele american Donald Trump a declarat luni că vede un "impuls pozitiv" către un acord de încheiere a războiului ...