Impact: Instanţa a pus sechestru asigurator pe bunuri de 16,8 mil. lei ale companiei

Instanţa a pus sechestru asigurator pe bunuri de 16,8 milioane lei ale Impact Developer&Contractor, în favoarea ANAF, în cadrul unui dosar în care administratorul unei firme este suspectat de o fraudă de 4 milioane euro, reprezentând taxe şi impozite aferente unor vânzări de terenuri către Impact.
Economica.net - J, 29 mart. 2012, 08:28
Impact: Instanţa a pus sechestru asigurator pe bunuri de 16,8 mil. lei ale companiei

În septembrie 2011 Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a trimis-o în judecată pe Ruxandra Maria Stegaru, administrator la Sqrw Development SRL şi asociat al Fondamento Forte SRL şi Patagonia Invest SRL, acuzată de evaziune fiscală şi spălare de bani.

Procurorii susţin că în 2004 Ruxandra Stegaru a prejudiciat bugetul de stat cu 15,63 milioane lei prin vânzarea unor terenuri din Băneasa, cu o suprafaţă totală de 43,2 hactare, la preţuri mult subevaluate către Fondamento Forte şi Patagonia Invest, firme pe care le deţinea, şi vânzarea părţilor sociale ale acestora, ulterior, către dezvoltatorul imobiliar Impact.

Compania a anunţat, într-un comunicat transmis Bursei, că a aflat miercuri de pe portalul Ministerului Justiţiei că la solicitarea Ministerului Public instanţa a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra bunurilor Impact Developer & Contractor până la concurenţa sumei de 16,82 milioane lei, în favoarea ANAF, reprezentând statul ca parte civilă pagubită de Ruxandra Stegaru.

Sechestrul asigurator este impus pentru a împiedica vânzarea unui activ.

Impact arată că din septembrie 2011 până în prezent în dosar au avut loc doar amânări ale judecării cauzei, astfel că nu există vreo hotărâre judecătorească privind stabilirea prejudiciului.

„Mai mult, societăţii Impact Developer & Contractor SA nu i s-a comunicat niciun moment argumentele pentru care are calitatea de parte responsabilă civilmente, ştiind doar ca această calitate i-a fost atribuită de reprezentantul Ministerului Public prin citativul anterior întocmit în aceasta cauză. Răspunderea Impact nu este antrenată pentru fapta proprie, ci pentru presupusele fapte ale persoanei fizice Stegaru Ruxandra”, precizează Impact.

Compania va ataca prin recurs sechestrul asigurator.

„Impact Developer & Contractor SA consideră măsura instituită excesivă şi nepotrivită activităţii unei societăţi comerciale, cu atât mai mult cu cât compania este listată şi deciziile de înstrăinare a activelor se fac prin anunţarea publică şi cu acordul prealabil al acţionarilor”, arată dezvoltatorul imobiliar.

Compania mai precizează că are suficiente active libere de sarcini, a căror valoare stabilită de evaluatori independenţi şi atestaţi depăşeşte de peste 16 ori suma solicitată de ANAF.

„În consecinţă, considerăm că nu va fi afectată nici activitatea societăţi Impact Developer & Contractor SA şi nici garanţiile constituite în favoarea partenerilor financiari ai companiei”, concluzionează compania.

Compania are un capital social de 197,8 milioane lei, divizat în 197,8 milioane de acţiuni cu o valoare nominală de 1 leu.

Cel mai mare acţionar al companiei este Dan Ioan Popp, preşedintele Consiliului de Administraţie şi directorul general al Impact, cu 16,52% din titluri. În acţionariat se regăseşte şi compania de administrare a investiţiilor East Capital, care deţine prin firma Salink Limited, din Cipru, un pachet de 10,1% din acţiuni. Alţi acţionari importanţi sunt trei fonduri ING, care au cumulat 5,18%.

Te-ar mai putea interesa și
Obligatoriu o zi de muncă de acasă și scăderea tarifelor la transportul public. Lista propunerilor de la Bruxelles către toate statele UE, în contextul crizei energetice
Obligatoriu o zi de muncă de acasă și scăderea tarifelor la transportul public. Lista propunerilor de la Bruxelles către ...
Comisia Europeană propune o zi de muncă la distanță și reducerea costurilor transportului în comun pentru a atenua efectele crizei energetice cauzate de conflictul din jurul Iranului, scrie El......
Autostrada A8 Tg Neamț – Iași – Ungheni: Umbrărescu, primul loc pe tronsonul 1 la reevaluarea ofertelor – surse
Autostrada A8 Tg Neamț – Iași – Ungheni: Umbrărescu, primul loc pe tronsonul 1 la reevaluarea ofertelor – ...
UMB, cel mai mare constructor român de autostrăzi, s-ar afla pe primul loc după reevaluarea ofertelor pentru tronsonul ...
Anunț pentru toți proprietarii din România! Amenzile pentru lipsa asigurării chiar se vor aplica. Poliția și IGSU intră în acțiune – PROIECT
Anunț pentru toți proprietarii din România! Amenzile pentru lipsa asigurării chiar se vor aplica. Poliția și IGSU intră ...
Partidul Social Democrat, prin fostul ministru Adrian Câciu, a inițiat un proiect de lege care aduce schimbări importante ...
Retailerul de fashion Miniprix revine cu profituri puternice. Cifra de afaceri se întoarce înainte de pandemie
Retailerul de fashion Miniprix revine cu profituri puternice. Cifra de afaceri se întoarce înainte de pandemie
Miniprix, unul dintre primii retaileri de fashion tip outlet din România, a generat anul trecut afaceri de numai 36,7 milioane ...