Bode: Proprietarul Cuprumin are licenţă de exploatare pe 7 ani, redevenţa e de 4%

Roman Cooper, firma canadiană care a câştigat licitaţia pentru privatizarea Cuprumin Abrud, are timp până în 2019 să extragă cuprul din România, iar redevenţa percepută de stat este de 4% din valoarea producţiei realizate, a declarat ministrul Economiei, Lucian Bode, într-un interviu pentru ziarul "Bursa".
Economica.net - J, 29 mart. 2012, 11:18
Bode: Proprietarul Cuprumin are licenţă de exploatare pe 7 ani, redevenţa e de 4%

Ministrul a mai spus şi că obligaţiile de mediu ale investitorului se ridică la 17 milioane de euro. „Obligaţiile de mediu îi revin cumpărătorului. Acestea se ridică la aproximativ 17 milioane de euro, în condiţiile în care aceste lucrări vor fi executate în viitorul imediat. Dacă ajungeam să închidem societatea şi să reluăm întreaga procedură, obligaţiile de mediu se ridicau la 92 milioane de euro” a spus Bode, pentru Bursa.

Declaraţia lui Bode vine după ce şeful Oficiului pentru Privatizare, Florin Vlădan, pe linie ierarhică subaltern al lui Bode, a declarat că noul proprietar al Cuprumin nu este obligat la nici un fel de investiţii, dar, dacă va dori să extragă cupru, atunci va trebui să investească aproximativ 90 milioane de euro pentru a decoperta mari suprafeţe de teren.

Roman Cooper, o firmă necunoscută, a câştigat licitaţia pentru achiziţia Cuprumin plătind 200,7 milioane de euro. Compania este deţinută de Bayfront Capital Partners, o companie canadiană cu activităţi de investment banking. Cuprumin deţine exploatarea de la Roşia Poieni, unde sunt estimate reserve de cupru de circa 900.000 de tone, cu o valoare de piaţă de circa 7 miliarde de dolari.

Ministrul Bode a mai spus, pentru Bursa, că noul investitor va avea costuri foarte mari. „Ţin să menţionez că acest metal, cuprul, nu poate fi valorificat ca trifoiul. Pentru a obţine produsul se investeşte foarte mult. Dacă vrem să scoatem din acel zăcământ 5 miliarde euro s-ar putea să trebuiască să investim 4,9 miliarde euro. Cu cât tehnologia va fi mai avansată, cu atât investiţia va fi mai mare. Acum, se fac intervenţii la 100-150 metri adâncime, vor trece la a doua etapă, a exploatărilor în subteran, dacă se doreşte să se atingă maximul de care discutăm, dar până acolo mai este mult” a mai spus ministrul Economiei.

Te-ar mai putea interesa și
Calea ferată Cluj – Oradea: Lucrările la cel mai avansat lot au ajuns la 77% – CFR Infrastructură
Calea ferată Cluj – Oradea: Lucrările la cel mai avansat lot au ajuns la 77% – CFR Infrastructură
Lucrările de electrificare și reabilitare a liniei de cale ferată Cluj Napoca - Oradea - Episcopia Bihor au ajuns la 77% pe lotul 2, cel mai avansat, în vreme ce pe lotul 3, cel mai puțin......
How to Web 2026 aduce la București specialiștii care modelează viitorul industriei tech
How to Web 2026 aduce la București specialiștii care modelează viitorul industriei tech
Timp de trei zile, peste 3.000 de profesioniști din tehnologie, executivi, fondatori, investitori și lideri de business ...
Companiile care fac 30% din PIB cu 500.000 de angajați au planul pentru relansarea economiei. Cele 10 puncte propuse de Concordia autorităților: Am pierdut 12 poziții în topul competitivității
Companiile care fac 30% din PIB cu 500.000 de angajați au planul pentru relansarea economiei. Cele 10 puncte propuse de ...
Concordia, organizație patronală care reunșete 2.000 de companii care formează 30% din PIB cu 500.000 de angajați, a ...
Investiție de 20 milioane de dolari pentru startup-ul românesc Veridion
Investiție de 20 milioane de dolari pentru startup-ul românesc Veridion
Compania de business intelligence Veridion, fondată de Florin Tufan, Mihai Vînaga și Sorina Vlăsceanu la București, ...