MFP vrea să împrumute 12-14 mld. lei în trimestrul al doilea, sub valoarea din primele trei luni

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) vrea să împrumute între 12 şi 14 miliarde lei în trimestrul al doilea prin emisiuni de titluri de stat pe piaţa internă, de două ori mai puţin decât suma atrasă în primele trei luni ale anului.
Economica.net - J, 29 mart. 2012, 16:24
MFP vrea să împrumute 12-14 mld. lei în trimestrul al doilea, sub valoarea din primele trei luni

„Pentru trimestrul II al anului 2012, Ministerul Finanţelor Publice anunţă atragerea unui volum indicativ cuprins între 12 şi 14 miliarde lei, reprezentând emisiuni de titluri de stat pe piaţa internă.
În scopul optimizării portofoliului, MFP intenţionează în această perioadă să lanseze emisiuni de certificate de trezorerie cu discont cu maturităţi de 6 şi 12 luni, precum şi noi obligaţiuni de stat de tip benchmark cu maturitate de 4 şi 5 ani şi redeschiderea celor existente de 2, 10 şi 15 ani”, se arată într-un anunţ publicat pe site-ul ministerului.

Finanţele au profitat de randamentele în scădere şi împrumutat de la începutul anului 26,11 miliarde lei pe piaţa locală, peste valoarea programată pentru primul trimestru, de 14 şi 16 miliarde lei. La această sumă se adaugă 2,25 miliarde dolari, finanţare atrasă prin emisiuni de titluuri pe piaţa SUA.

Aproape o treime din valoaera programată pentru trimestrul al doilea ar urma să fie contractată în luna aprilie, când Ministerul Finanţelor a programat şase licitaţii pentru vânzarea de titluri de stat în valoare de 4,25 miliarde lei.

Cei mai mulţi bani ar urma să fie împrumutaţi prin cinci emisiuni de obligaţiuni cu scadenţă de 2, 4, 5 şi 15 ani. Ministerul a programat doar o licitaţie pentru vânzare de certificate de trezorerie, cu maturitate de un an, în valoare de 1 miliard de lei.

Prima licitaţie va fi organizată luni, 2 aprilie, când Finanţele vor să vândă obligaţiuni pe doi ani, de 750 milioane lei.

Pe 5 şi 19 aprilie sunt programate două noi emisiuni de obligaţiuni, cu scandenţă de 4 şi, respectiv, 5 ani, prin care statul vrea să împrumute 1 miliard de lei şi, respectiv, 500 milioane lei.

Reducerea ratei dobânzii de politică monetară de către BNR s-a reflectat în piaţa titlurilor de stat, astfel că randamentele au început să scadă până la nivele minime istorice. În cazul certificatelor de trezorerie randamentele au coborât sub rata dobânzii de politică monetară încă de la finalul lunii februarie.

BNR a redus dobânda de politică monetară cu 0,75 puncte procentuale de la începutul acestui an, după tăieri de câte 0,25 puncte şi în şedinţele Consiliului de Administraţie din ianuarie, februarie şi martie Dobânda cheie este acum la minimul istoric de 5,25%.

 

Te-ar mai putea interesa și
Șeful CNAIR: Peste 500 de kilometri de autostrăzi și drumuri expres, deschiși circulației în mandatul meu
Șeful CNAIR: Peste 500 de kilometri de autostrăzi și drumuri expres, deschiși circulației în mandatul meu
Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a transmis miercuri că, în timpul mandatului său, au fost dați în trafic peste 500......
Patru concerte și un avertisment: chiverniseala este o capcană dacă uităm de hrana sufetului! Noi vrem să fim trimbulinzi!
Patru concerte și un avertisment: chiverniseala este o capcană dacă uităm de hrana sufetului! Noi vrem să fim trimbulinzi!
Luna aprilie aduce publicului din nordul și vestul țării bucuria întâlnirii în premieră cu muzica albastră a doi ...
eToro achiziționează Zengo pentru a-și extinde capacitățile în domeniul criptoactivelor cu custodie proprie
eToro achiziționează Zengo pentru a-și extinde capacitățile în domeniul criptoactivelor cu custodie proprie
Platforma de tranzacționare și investiții eToro anunță că a încheiat un acord pentru achiziționarea Zengo, unul dintre ...
România a obținut avizul formal din partea OCDE pentru Agricultură (COAG)
România a obținut avizul formal din partea OCDE pentru Agricultură (COAG)
Avizul formal obţinut în cadrul Comitetului Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) pentru Agricultură ...