Roubini: Euro trebuie să coboare la nivelul dolarului, pentru a ajuta periferia uniunii monetare

Euro trebuie să se deprecieze până la paritate cu dolarul, de la nivelul actual de 1,3245 dolari pe euro, pentru reluarea creşterii economice la periferia uniunii monetare, a declarat economistul Nouriel Roubini, cunoscut şi drept "Doctor Doom" pentru prognozele sale pesimiste, potrivit CNBC.
Economica.net - vin, 30 mart. 2012, 15:27
Roubini: Euro trebuie să coboare la nivelul dolarului, pentru a ajuta periferia uniunii monetare

„Zona euro are nevoie de o depreciere reală la periferie pentru restabilirea creşterii, situaţiei balanţei externe şi competitivităţii. Periferia are nevoie ca euro să fie mai aproape de paritate cu dolarul”, a spus Roubini, în timpul unui seminar desfăşurat într-o staţiune pe malul Lacului Como, în Italia.

Cursul euro s-a menţinut ridicat faţă de dolar în pofida crizei din zona euro.

Pieţele financiare sunt „schizofrenice” în prezent, întrucât nu se pot hotărî dacă să pedepsească sau să recompneseze ţări ca Spania şi Italia pentru planurile de austeritate adoptate, a spus el.

„Există un cerc vicios în privinţa deficitului. Adoptarea de măsuri de austeritate agravează recesiunea. Fără creştere, reacţia socio-politică va deveni copleşitoare pentru unele guverne”, a adăugat Roubini.

Potrivit estimărilor, zona euro va intra în recesiune în acest an, iar ţări precum Portugalia, Italia, Irlanda, Grecia şi Spania generează încă îngrijorare. Atenţia pieţelor financiare este concentrată în prezent asupra Spaniei, obligată să adopte noi măsuri de austeritate pentru controlul deficitului bugetar.

Zona euro rămâne în capul listei de factori ce produc îngrijorare la nivel global, fiind urmată de volatilitatea preţului petrolului, afirmă economistul.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american în România, mai multe proiecte comune de producție și tehnologie
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american ...
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut o întâlnire cu delegația Congresului SUA condusă de congresmanul Mike Rogers, președintele Comisiei pentru Apărare a Camerei......
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor – Cum va arăta zona (FOTO)
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul ...
Primăria Municipiului Bucureşti anunţă o licitaţie de aproape 64 de milioane de lei fără TVA pentru lucrări de amenajare ...
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Debitul Dunării la intrarea în ţară va atinge în următoarele zile 1.600 mc/s, apoi va fi în scădere până la valoarea ...
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile ...