SUA vor ataca din nou UE la OMC în problema subvenţiilor pentru Airbus

Statele Unite ale Americii /SUA/ au anunţat vineri că vor ataca din nou Uniunea Europeană /UE/ la Organizaţia Mondială a Comerţului /OMC/ pentru ca autorităţile de la Bruxelles să dea curs deciziei acesteia cu privire la subvenţiile acordate constructorului aeronautic Airbus, considerate ilegale, transmit Reuters şi AFP.
Economica.net - D, 01 apr. 2012, 08:44
SUA vor ataca din nou UE la OMC în problema subvenţiilor pentru Airbus

Reprezentantul american pentru comerţul exterior Ron Kirk a precizat într-un comunicat că a solicitat OMC să înfiinţeze ‘un grup special’ pentru a stabili dacă UE a luat măsurile prevăzute de OMC în 2011.

SUA vor depune oficial cererea în acest sens la reuniunea Organismului pentru reglementarea disputelor al OMC din 13 aprilie.

În mai anul trecut, în cadrul unui dosar deschis în 2004, organizaţia cu sediul la Geneva a condamnat ‘anumite subvenţii ale UE şi ale unor guverne acordate Airbus’, care în opinia sa ‘au creat prejudicii grave intereselor SUA’.

Europenii s-au angajat la momentul respectiv să remedieze problema, termenul final fiind luna decembrie. După trecerea acestui termen, Washingtonul a apreciat însă că UE nu a ‘suprimat subvenţiile’ şi chiar a ‘acordat noi subvenţii dezvoltării Airbus’.

Or, subvenţiile UE pentru industria aeronautică au privat industria aerospaţială americană de câştiguri de zeci de miliarde de dolari şi i-au costat pe muncitorii americani locuri de muncă, potrivit lui Kirk.

În paralel, şi UE a atacat subvenţiile acordate de SUA companiei Boeing, iar într-o decizie dată la 12 martie OMC a scos în evidenţă ‘prejudiciul grav’ provocat europenilor de aceste subvenţii.

Un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a indicat vineri că Uniunea ‘regretă’ decizia SUA de a o ataca din nou pe lângă OMC în dosarul Airbus.

‘Luăm act de solicitarea americană şi regretăm faptul că SUA au ales să facă acest gest în condiţiile în care UE a notificat că-şi respectă obligaţiile faţă de OMC prin seria de măsuri luate la finele lui 2011 şi în care SUA mai au multe de făcut în dosarul Boeing’, a arătat într-un comunicat John Clancy, purtătorul de cuvânt al comisarului european pentru comerţ, Karel De Gucht.

Te-ar mai putea interesa și
Se schimbă ROBOR! Impact pentru toți românii cu credite, se poate lua în calcul modelul cursului de schimb – surse
Se schimbă ROBOR! Impact pentru toți românii cu credite, se poate lua în calcul modelul cursului de schimb – surse
După scandalul manipulării ROBOR și cele mai mari amenzi din istoria sa date de Consiliul Concurenței au trecut 30 de zile. Băncile mai au la dispoziție încă cel puțin 30 de zile pentru a se......
“Regele eolienelor” a luat autorizația pentru o nouă baterie, de 56 MW, în Dobrogea. Acolo are și un proiect de centrală electrică pe gaze
“Regele eolienelor” a luat autorizația pentru o nouă baterie, de 56 MW, în Dobrogea. Acolo are și un proiect de centrală ...
Cunoscuta firmă Monsson a primit de la ANRE autorizația de înființare pentru o instalație de stocare de 50 MW care urmează ...
Premieră la Groupama, liderul din asigurări cu 1 milion de clienți doar pe RCA. Pregătește lovitura în asigurări de viață după ce a bătut palma cu Banca Transilvania
Premieră la Groupama, liderul din asigurări cu 1 milion de clienți doar pe RCA. Pregătește lovitura în asigurări de ...
Premieră la Groupama, liderul pieței asigurărilor cu peste 1 milion de clienți doar pe RCA. Ultima mișcare a companiei ...
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești. Ce spune MApN
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești. Ce spune MApN
O navă comercială ar fi fost lovită de o dronă miercuri seară, 14 octombrie, în rada Sulina, în apele teritoriale ...