Unul dintre fiii lui Soros retrage o parte a averii din fondul familiei pentru a o administra singur

Unul dintre fiii miliardarului american George Soros ia o parte din averea Soros Fund Management, firmă care administrează activele familiei, pentru a o administra el însuşi, potrivit unor surse apropiate situaţiei.
Economica.net - D, 01 apr. 2012, 14:15
Unul dintre fiii lui Soros retrage o parte a averii din fondul familiei pentru a o administra singur

Jonathan Soros, care a renunţat în septembrie la implicarea în conducerea activităţilor de zi cu zi ale Soros Fund, intenţionează să angajeze cel puţin unul dintre oamenii de încredere ai tatălui său, au spus sursele.

Fiul lui Soros vrea să-şi înfiinţeze propriul birou de familie, deşi Soros Fund s-a transformat într-un astfel de vehicul de investiţii anul trecut, cu ajutorul lui David Kulsar, în prezent director de risc la Soros Fund.

„Jonathan vrea să-şi administreze o parte a banilor, aşa că Soros Fund l-a ajutat”, a declarat una din sursele citate.

Jonathan Soros a fost angajat la biroul unui judecător federal înainte de a se alătura fratelui său Robert în 2002 la supravegherea operaţiunilor fondului de investiţii ale familiei. George Soros are cinci copii.

Nu există semne ale unui conflict între tată şi fiu, scrie Reuters, însă schimbarea vine după un an în care s-au înregistrat transformări importante şi pierderi mari la firma de investiţii cu active de 25 miliarde de dolari fondată de Soros.

Vara trecută, Soros Fund a anunţat că va înapoia investitorilor circa un miliard de dolari şi se va transforma într-un birou de familie. Schimbarea a permis firmei să evite termenul limită de 30 martie pentru înregistrarea la autorităţile din SUA ca administrator de investiţii.

Firma administrează în cea mai mare parte banii lui George Soros, ai familiei şi fundaţiei înfiinţate de acesta.

Schimbările au continuat cu revenirea în septembrie în firmă a lui Scott Bessent, un fost discipol al lui Soros, care a preluat supravegherea operaţiunilor de la cei doi fii ai miliardarului, Jonathan şi Robert.

De asemenea, 2011 a fost un an dificil din punct de vedere financiar pentru Soros Fund. Principalul vehicul de investiţii, Quantum Fund, a pierdut circa 15% din valoare, au spus două surse. În acelaşi an, fondurile de hedging au scăzut în medie cu 5%.

Soros a devenit foarte cunoscut după ce a făcut într-o singură zi un profit record de un miliard de dolari mizând împotriva lirei sterline în 1992.

Te-ar mai putea interesa și
Premieră în România. Prima licitație de tauri de reproducție Limousine şi Charolaise. Prețurile pornesc de la 4.000 de euro
Premieră în România. Prima licitație de tauri de reproducție Limousine şi Charolaise. Prețurile pornesc de la 4.000 ...
Prima licitaţie din România dedicată taurilor de reproducţie din rasele Limousine şi Charolaise va avea loc pe data de 26 septembrie, la Saschiz, în judeţul Mureş, unde 19 exemplare vor fi......
Turcii de la AC&CO, unul dintre cei mai mari producători de textile din Europa, mai aduc 1 milion de euro în România
Turcii de la AC&CO, unul dintre cei mai mari producători de textile din Europa, mai aduc 1 milion de euro în România
Retailerul de fashion pentru bărbați AC&CO, originar din Turcia și prezent în mai multe centre comerciale din București ...
Test BMW iX3: Ingineria BMW în față cu Transfăgărășanul și realismul fantastic din Țara Făgărașului
Test BMW iX3: Ingineria BMW în față cu Transfăgărășanul și realismul fantastic din Țara Făgărașului
Am pus la încercare primul SUV BMW electric din generația Neue Klasse, versiunea 50 xDrive de 469 CP, pe un traseu de aproape ...
Ce a spus președinta Venezuelei despre cel mai mare acord petrolier din istoria mondială, încheiat recent. Impact asupra prețul benzinei
Ce a spus președinta Venezuelei despre cel mai mare acord petrolier din istoria mondială, încheiat recent. Impact asupra ...
Preşedinta interimară a Venezuelei, Delcy Rodriguez, a spus sâmbătă că acordul energetic cu SUA va rămâne în vigoare ...