Creditorii străini ai Greciei continuă să refuze reducerea datoriei

Unii deţinători de obligaţiuni de stat greceşti emise sub jurisdicţie străină au continuat să refuze, la negocierile de săptămâna trecută, ofertele guvernului elen pentru restructurarea datoriilor, care le-ar aduce pierderi de aproximativ 70% din creanţe, transmite Bloomberg.
Economica.net - lun, 02 apr. 2012, 13:02
Creditorii străini ai Greciei continuă să refuze reducerea datoriei

La 20 dintre cele 36 de sesiuni de negocieri cu investitorii, deţinătorii de obligaţiuni au refuzat propunerea guvernului, au amânat discuţiile sau nu au reuşit să strângă cvorumul necesar unei decizii, potrivit unui comunicat transmis luni de autoritatea elenă de administrare a datoriei de stat.

Investitorii vizaţi deţin obligaţiuni elene de 26,8 miliarde de dolari emise sub jurisdicţie străină, denominate în dolari, euro, franci elveţieni şi yeni.

Până acum, statul elen a reuşit să restructureze 15,3 miliarde de dolari din aceste datorii, restul de 11,5 miliarde de dolari fiind încă în negocieri.

„Chestiunea cheie cu obligaţiunile internaţionale este că investitorii trebuie să voteze titlu cu titlu, şi nu agregat. Astfel, este mai uşor ca cei interesaţi să blocheze restructurarea şi apare problema opţiunilor rămase la dispoziţia Greciei”, comentează Thomas Costerg, economist la Standard Chartered Bank.

Grecia a obţinut în luna martie cea mai mare restructurare de datorii din istorie, deţinătorii de obligaţiuni de stat greceşti emise conform legislaţiei elene, în valoare totală de 197 miliarde euro, fiind obligaţi să accepte pierderi de aproximativ 70%.

Guvernul elen insistă că nu are bani să plătească integral datoriile către deţinătorii de obligaţiuni emise sub jurisdicţie internaţională.

Grecia poate opta pentru iniţierea de negocieri individuale cu investitorii pentru a ajunge la un compromis, pentru plata integrală a datoriilor către aceştia sau pentru refuzul total al plăţii, potrivit lui Costerg.

„Plata integrală ar ridica problema corectitudinii faţă de investitorii care au cumpărat obligaţiuni guvernate de legislaţia locală, iar un default (incapacitate de plată – n.r.) dur provoacă litigii”, susţine analistul.

Obligaţiuni elene de 450 milioane euro emise sub legea internaţională, deţinute de investitori care au refuzat restructurarea, vor ajunge la maturitate la 15 mai, cu o perioadă de graţie de 30 de zile.

Te-ar mai putea interesa și
Cum poți cumpăra mai ieftin de la IKEA
Cum poți cumpăra mai ieftin de la IKEA
Retailerul suedez de mobilă IKEA a introdus prețuri cu până la 25% mai mici la unele produse comercializate în magazinele fizice comparativ cu cele vândute de magazinul online, cu scopul de a......
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze pentru pieţele în curs de dezvoltare
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze ...
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea pieţelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor ...
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Preşedintele Autorității Naționale Palestiniene Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidenţiale şi ...
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât ...