Ce premii a acordat Loteria Română în primele trei luni din 2012

Loteria Română a acordat, în primele trei luni ale acestui an, la jocurile automatizate pe care le organizează, aproximativ două milioane de premii, în valoare totală de circa 35,3 milioane euro, se arată într-un comunicat remis luni AGERPRES.
Economica.net - lun, 02 apr. 2012, 15:06
Ce premii a acordat Loteria Română în primele trei luni din 2012

Astfel, la jocul Loto 6/49 s-au înregistrat aproximativ 215.500 de câştiguri, în valoare totală de peste 23,8 milioane lei (peste 5,4 milioane euro), iar la jocul Noroc s-au înregistrat peste 3.000 de câştiguri, în valoare totală de peste 2,3 milioane lei (535.000 de euro).

De asemenea, la Joker s-au înregistrat peste 154.100 de câştiguri, în valoare totală de aproximativ 3,6 milioane lei (823.000 de euro), iar la jocul Loto 5/40. La jocul Loto 5/40 s-au înregistrat 2.865 de câştiguri, în valoare totală de peste 1,7 milioane lei (401.100 de euro).

Te-ar mai putea interesa și
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor – Cum va arăta zona (FOTO)
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul ...
Primăria Municipiului Bucureşti anunţă o licitaţie de aproape 64 de milioane de lei fără TVA pentru lucrări de amenajare a malurilor Dâmboviţei, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor şi de......
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Debitul Dunării la intrarea în ţară va atinge în următoarele zile 1.600 mc/s, apoi va fi în scădere până la valoarea ...
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile ...
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii ...
Europa se pregătește să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani, situație ...