CNA a amendat cu câte 20.000 de lei doi cablişti

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, marţi, să amendeze cu câte 20.000 de lei societăţile Caro Invest SRL din Sibiu şi KTV Net din Râmnicu Vâlcea, pentru că retransmit în grilele lor posturi TV fără a avea avizul CNA.
Economica.net - mie, 04 apr. 2012, 04:45
CNA a amendat cu câte 20.000 de lei doi cablişti

Astfel, societatea KTV Net SRL din Râmnicu Vâlcea a fost amendată cu 20.000 de lei pentru că difuzează în grilele sale 35 de televiziuni fără avizul CNA. Pe de altă parte, societatea nu retransmite TVR Cultural, TVR Craiova şi TV5, televiziuni care sunt obligatorii la retransmisie, potrivit principiului „must carry” din legislaţia audiovizualului. De asemenea, societatea de cablu transmite un program pentru adulţi, necodat, în intervalul 1.00 – 5.00, fapt interzis de legislaţia audiovizualului.

Tot cu o sumă de 20.000 de lei a fost amendată şi societatea Caro Invest SRL, care retransmite televiziuni într-un cartier din oraşul Sibiu, fără a avea vreun aviz de la CNA.

Pe de altă parte, Deaconu N Iulian Intreprindere Individuală din judeţul Vâlcea a primit o amendă de 15.000 de lei pentru difuzarea a 15 televiziuni, fără a deţine un aviz de la CNA, în reţelele sale.

Pe de altă parte, TV Adler Trading SRL a primit o amendă de 10.000 de lei pentru că difuzează în grilele sale din trei localităţi din judeţele Sibiu şi Alba aproape 70 de televiziuni, fără a avea avizul CNA.

Şi CCC Blue Telecom SA a primit o amendă de 10.000 de lei pentru că în Vaslui transmite 12 televiziuni fără a avea avizul CNA, dar şi un program videotext, fără a avea o licenţă de la Consiliu.

Sancţiunile s-au aplicat în baza articolului 74 din Legea audiovizualului, potrivit căruia „Retransmisia de servicii de programe de către distribuitorii de servicii se va face numai pe baza avizului eliberat de Consiliu”.

Te-ar mai putea interesa și
Compania Agroserv Măriuța, deținătoare brandului Lăptăria cu Caimac, a atras o a treia finanțare nerambursabilă pentru construirea de capacități energetice regenerabile
Compania Agroserv Măriuța, deținătoare brandului Lăptăria cu Caimac, a atras o a treia finanțare nerambursabilă pentru ...
Conducerea Agroserv Măriuță S.A. informează actionarii și investitorii de la Bursa de Valori București cu privire la declararea ca eligibil și includerea la finanțare a unui al treilea......
Ce se va întâmpla cu facturile la gaze după 1 aprilie? “Nu avem lichiditate, nu avem un semnal de preț” – Cristina Păun, ACUE
Ce se va întâmpla cu facturile la gaze după 1 aprilie? “Nu avem lichiditate, nu avem un semnal de preț” – Cristina ...
Populația este protejată de creșterea prețuilor la gaze în această iară, dar nu se știe ce se va întâmpla după ...
Polonezii de la Symfonia Group, activi și în România, intră pe piața austriacă a software-ului pentru consultanță fiscală prin achiziția dvo Software
Polonezii de la Symfonia Group, activi și în România, intră pe piața austriacă a software-ului pentru consultanță ...
Symfonia Group, companie de software din Europa Centrală cu peste 30 de ani de experiență și peste 55.000 de clienți, ...
Banca Transilvania şi Endeavor Romania continuă în Grecia programul Beyond Borders, de susținere a dezvoltării externe a companiilor românești
Banca Transilvania şi Endeavor Romania continuă în Grecia programul Beyond Borders, de susținere a dezvoltării externe ...
Banca Transilvania şi Endeavor Romania organizează, în perioada 12-14 octombrie, la Atena, cea de-a doua etapă a programului ...