5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă – 04.04.2012

Cel mai mare operator medical privat se apropie de rulajul Spitalului Universitar, când vin banii pentru Cupru Min şi fabrica unde muncesc numai doar artişti. Citeşte pe larg revista presei din 4 aprilie 2012.
Economica.net - mie, 04 apr. 2012, 05:12
5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă - 04.04.2012

ZF: Cel mai mare operator medical privat se apropie de rulajul Spitalului Universitar. Peste 200 mil. euro s-au strâns anul trecut în conturile celor mai mari zece reţele de clinici, în creştere cu 15% faţă de 2010. Serviciile medicale private, unul dintre cele mai dinamice sectoare din economie, şi-a continuat ascensiunea anul trecut, astfel că primii zece jucători au ajuns la afaceri de peste 200 mil. euro, adică aproape jumătate din piaţă. Deschiderile de spitale private au bătut recordul anul trecut, când s-au inaugurat opt unităţi, după ce anterior businessul se baza pe deschiderea de policlinici.

EVZ: Banii pentru Cupru Min vin până la vară. Canadienii vor plăti abia după avizul anti-trust, procedură care poate dura până la sfârşitul lui mai. Canadienii de la Bayfront Capital Partners, care prin vehiculul Roman Copper au câştigat licitaţia pentru Cupru Min, mai au la dispoziţie până la o lună şi jumătate pentru a vira banii, spune Silviu Mănăstire, consilier al ministrului Economiei. „Săptămâna aceasta, cel târziu luni se va semna contractul. Apoi, cumpărătorul trebuie să ceară aprobarea de la Consiliul Concurenţei în 15 zile. Consiliul răspunde în cel mult 30 de zile. Banii se dau când se face transferul de proprietate. E o etapă impusă de legislaţia europeană”, spune Mănăstire.

România liberă: O fabrică în care muncesc numai artişti. Cum poate fi o „fabrică de pensule” un mediu atât de apreciat într-un oraş care aspiră la statutul de capitală culturală a Europei? Ei bine, o fostă fabrică de pe vremea comunismului a ajuns în ultimii trei ani centrul artei din Cluj-Napoca. Povestea de succes a început cu ajutorul unei finanţări europene. Patru etaje. La primul – birouri, sala studio, două galerii de artă şi patru ateliere. La etajul doi – sală de teatru, trei ateliere, două galerii, spaţii de rezidenţă. La etajul trei – ateliere şi o galerie. La etajul patru – ateliere şi spaţiu rezidenţial.

Capital: Falimentul Mic.ro scoate la iveală salarii mari, de peste 10.000 de euro. Dacă majoritatea salariaţilor Mic.ro, aflat în insolvenţă, era încadrată în muncă cu un salariu de 900 de lei, iar alţii cu 1.400 de lei, nivel apropriat de salariu mediu net la nivel de ţară, unii angajaţi ai retailerului se bucurau de venituri lunare de peste 10.000 de euro.

Daily Business: Cat te costa un credit de 50.000 euro. Vezi cat ai de restituit dupa 30 de ani. Pe piata bancara din Romania oferta de creditare difera de la o institutie financiara la alta. Astfel, si dobanzile pe care trebuie sa le achite clientii in cazul creditelor ipotecare pot avea o diferenta de mai multe puncte procentuale. Vezi cat de costa sa iei un imprumut de 50.000 de euro pe o perioada de 30 de ani. Pentru a vedea diferenta dintre credite am luat in calcul cea mai avantajoasa si cea mai costisitoare oferta din portofoliul brokerului de credite Kiwi Finance, dar si o varianta de mijloc.

Te-ar mai putea interesa și
Bulgaria. Centrală nucleară de la Kozlodui revine să funcționeze la capacitate normală după ce debitul Dunării în zonă a crescut cu 15 cm
Bulgaria. Centrală nucleară de la Kozlodui revine să funcționeze la capacitate normală după ce debitul Dunării în ...
Centrala nucleară de la Kozlodui, singura centrală atomoelectrică a Bulgariei şi care furnizează aproape o treime din energia electrică a acestei ţări, a început marţi revenirea treptată......
Bombă la un post de transformare care distribuie electricitatea din Germania
Bombă la un post de transformare care distribuie electricitatea din Germania
Un dispozitiv exploziv artizanal a fost detonat marţi la un transformator de la o centrală termică din Germania, avariind ...
ANAF impune TVA suplimentară de 87 de milioane de lei în urma verificărilor întreprinse în cazul unor operațiuni de import de mașini agricole
ANAF impune TVA suplimentară de 87 de milioane de lei în urma verificărilor întreprinse în cazul unor operațiuni de ...
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a stabilit TVA suplimentară de plată de aproximativ 87 de milioane ...
Primăria Municipiului București a început procedurile de selecție pentru funcțiile de director la patru teatre din subordine
Primăria Municipiului București a început procedurile de selecție pentru funcțiile de director la patru teatre din subordine
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, anunţă că au fost iniţiate procedurile de selecţie pentru ocuparea posturilor ...